Cum a influenţat ocupaţia germană viaţa românilor. Mitul civilizator versus jaful sistematic al resurselor

Cum a influenţat ocupaţia germană viaţa românilor. Mitul civilizator versus jaful sistematic al resurselor

Comandamentul militar german din Brăila în anul 1917 FOTO Muzeul Carol I

Istoricul brăilean Ioan Munteanu, în volumul „Robia germană. Brăila sub ocupaţia duşmanului”, apărut în 2016 la Editura Proilavia, prezintă o interesantă frescă a ocupaţiei germane din Primul Război Mondial, când „la pachet” cu ordinea tipic teutonă a existat un jaf sistematic al resurselor locale.

Controversele legate de ocupaţia germană a teritoriului românesc în timpul Primului Război Mondial stârnesc în continuare controverse în mediul istoric. Există cel puţin două teorii complet opuse în această privinţă, una fiind pe ideea că perioada amintită a avut un impact civilizator semnificativ asupra românilor, cealaltă insistând pe faptul că trupele de ocupaţie a folosit prilejul pentru a jefuit sistematic resursele României.

O lucrare pe această din urmă temă a fost publicată în 2016 de istoricul brăilean Ioan Munteanu, sub titlul „Robia germană. Brăila sub ocupaţia duşmanului”, aducând în faţa publicului într-o amplă frescă socială a acelor vremuri.

„Jaf sistematic nemaiîntâlnit”

„Pe 23 decembrie 1916 stil vechi / 5 ianuarie stil nou 1917, ora 12,30 / 1,30 p.m., soseşte, dinspre Bariera Călăraşi, Generalul conte von der Goltz. Însoţit de şase automobile cu ofiţeri înarmaţi cu revolverele întinse, intră în Palatul Administrativ şi preia oraşul sub comanda germană. Apoi, în după amiaza zilei de 24 decembrie 1916 / 6 ianuarie stil nou 1917, îşi face intrarea divizia de cavalerie a generalului conte, alcătuită din trupe ale tuturor aliaţilor inamici. Din acel moment, Brăila încetase de a mai fi liberă”, începe volumul amintit.

Fără vreo perioadă de tranziţie, la Brăila se instituie regimul de ocupaţie militară, agravat de faptul că Brăila se afla în vecinătatea imediată a frontului, judeţele Buzău, Rm. Sărat, Brăila şi partea ocupată din Putna formând zona de operaţiuni a Armatei a IX-a germană.

„Era un regim de teroare, menit să inducă frica în rândul populaţiei şi să permită jefuirea bogăţiilor ţării, aşa cum afirma generalul von Luddendorff: «Ocuparea Munteniei ne aduce considerabile avantaje... Nu ajunseserăm la îmbunătăţirea aprovizionării decât cu ajutorul grâului şi petrolului românesc». Era un regim sever de jaf sistematic nemaiîntâlnit. Se instituie pedepse draconice pentru cei care furnizau date despre armatele germane sau înlesneau trecerea frontului la români a militarilor fugiţi din lagăre şi a prizonierilor evadaţi”, consemnează istoricul.

Administrarea oraşul (ca de altfel a întreg teritoriul ocupat) se realiza prin ordonanţe, care se încheiau invariabil cu menţionarea pedepselor celor care contraveneau ordinelor. Pentru „spionaj” şi nedenunţarea militarilor români, pedeapsa era cu moartea. Pentru alte abateri: 100, 200, 300 până la 5000 lei amendă şi închisoare – o lună, trei luni, şase luni, un an, separat sau ambele. Neachitarea amenzilor se transforma în închisoare, o zi fiind echivalentul a 10 lei, iar detenţia însemna de regulă muncă forţată.

„Ausweis” şi germanizare forţată

În scurt timp, circulaţia oamenilor este sever limitată. Se emit legitimaţii pentru funcţionari şi persoane particulare – Ausweis-uri, eliberate de Poliţia de câmp a Armatei Imperiale Germane. Registre întregi de sute de pagini (de ex. 91/1916) cuprind tabele peste tabele pentru eliberare şi prelungire de ausweis pe servicii şi instituţii cu funcţionarii Primăriei sau fiecare firmă.

Limba germană devine limba de corespondenţă între Comandantura germană a oraşului şi Primărie/Prefectură. Deoarece, în Consiliul Comunal, doar o singură persoană vorbea nemţeşte, Filip Apostol (care făcuse liceul în Germania şi va fi numit prefect sub Marghiloman), nevoia de interpreţi (tălmaci) a impus folosirea unor evrei brăileni „cari s-au purtat ireproşabil, atât prin promptitudinea serviciului, cât şi prin loialitatea faţă de Statul Român” (v. N. Petrovici, p. 144).

Aşa arăta un auswais german FOTO Arhiva Naţională a României

Aceştia traduceau corespondenţa de la Comandantură şi, după rezolvare, traduceau răspunsul primarului. În acelaşi timp, începuse un „proces de germanizare”. Numele de hoteluri, magazine, restaurante şi cafenele – franceze sau engleze - erau înlocuite cu localuri Heim (Soldatenheim), ca „acasă” iar pe ilustrate (editate la Berlin, Hamburg, Dresda sau Leipzig, dar şi la I. Şaraga & S. Schwartz, Bucureşti) se putea citi doar texte germanizate.

Scopul declarat al războiului („Cum o să putem trăi fără grâul şi petrolul românesc?”, exclamase generalul Erich von Ludendorff în oct. 1916) a fost exploatarea sistematică a teritoriului, planificată cu o meticulozitate caracteristic germană înainte de ocuparea propriu-zisă, aşa cum citim într-un document din 26 octombrie 1917: „A ridica din ţara ocupată tot ce se poate ridica şi de a-l atribui celui ce va avea trebuinţa cea mai urgentă, trimiţându-i-l pe calea cea mai scurtă (Kiriţescu).

Regimul de ordonanţe militare

Totul începe să fie reglementat de ordonanţe militară, care sunt deasupra oricăror legi deja existente pe teritoriul românesc. Una dintre acestea, după cum scrie istoricul Mircea Vasiliu (citat de I. Munteanu) stabileşte, nici mai mult, nici mai puţin, decât că „Toate maşinile de orice natură aflătoare în fabrici, uzine, depouri, case particulare, în orice loc, atât în părţi şi accesorii de maşini, precum şi instalaţii electrice, aparate, lămpi şi materiale de instalaţii existente pe teritoriul administraţiei militare, sunt prin prezenta rechiziţionate”.

Şi nu doar rechiziţionate, ci puse la dispoziţia armatei pentru a fi expediate în Germani. Ca urmare, guvernatorul militar al României ocupate, gen. Tülff von Tschepe und Weidenbach, fost comandant de corp de armată, stabilea programul de lucru pentru statul major economic.

„Stocurile de cereale şi furaje aflate în România trebuie expediate cât se poate de repede în patrie. Acest lucru formează principala problemă care preocupă administraţia militară. Pentru aprovizionarea patriei, la modul cel mai larg, ordon tuturor comandanţilor de etape şi staţiuni de etape de a lucra din toate puterile pentru atingerea scopurilor arătate mai sus”, ordona aceasta.

Atingerea acestui scop a dus la micşorarea treptată a raţiei de pâine - şi aşa insuficientă - după cum citim în ordinul secret nr. 254 din 23 ian. 1918, dat de şeful statului major al administraţiei militare din România, ca, până la finele lui mai, toate organele din subordine să facă efortul de a trimite în patrie „400.000 tone porumb şi 250.000 tone nutreţ presat” (conform istoricului C.C. Giurescu).

„Ordinele se executau „întocmai şi la timp”, deoarece datoria cea mai de seamă a Administraţiei Germane în România este aceea de a exploata ţara în chipul cel mai desăvârşit pentru folosul Germaniei, cum citim în ordinul feldmareşalului von Mackensen”, scrie istoricul I. Munteanu, care identifică în documentele oficiale „trei puncte cardinale ale programului de exploatare economică a ţării”.

Primul este „intensificarea producţiunii ţării până la maximum de randament”, al doilea însemna „sechestrarea întregii producţiuni a ţării şi interzicerea cu desăvârşire a comerţului liber cu aceste produse” şi, în fine, al treilea era definit drept „repartizarea acestei producţiuni în aşa chip, încât, lăsându-se populaţiunii civile cantităţi neînsemnate, cea mai mare parte să servească întreţinerii armatei de luptă şi de ocupaţie din ţară, şi, mai ales, să se exporte”.

Rigoare teutonă în controlul resurselor

Resortul esenţial în administraţia militară a teritoriului ocupat, îl constituia Wirtschaftsstab-ul, statul major economic, care, cu capacitatea organizatorică specifică germanilor, controla toată producţia şi organizarea economică a ţării prin 17 secţiuni: 1. procurarea de alimente şi furaje; 2. agricultura; 3. expediţiuni şi transport; 4. materii prime şi fabricate de război; 5. statistica şi distribuţia; 6. petrolul; 7. industria lemnului; 8. silvicultura şi vânatul; 9. electrotehnica; 10. utilizarea maşinilor; 11. pescuitul; 12. minele; 13. întreprinderile industriale de război. 14. chestiuni economice în general; 15. finanţe; 16. contenciosul; 17. chestiuni muncitoreşti, compuse, la rândul lor, dintr-un număr de grupe.

De exemplu, secţiunea 1, procurarea de alimente şi furaje, cuprindea grupurile: exportul alimentelor şi furajelor; exploatarea morilor; uleiuri şi materii grase; strângerea ouălor; tutunul şi celelalte articole monopol ale statului; vinul; strângerea fructelor şi a legumelor.

Oficiului central din Bucureşti îi corespundeau oficiile periferice, repartizate la comandanturile districtuale. Acestea, la rândul lor, au fost împărţite în 42 subcomandanturi de etape, fiecare având un oficiu secundar economic.

Nu era colţ de pământ productiv, care să nu fi fost pus sub paza unui agent militar. Nici fabrică sau atelier, mină, carieră, pădure, baltă, unde să nu se fi instalat reprezentantul „Wirtschaftsstab, ventuza prin care oficiul central pompa avuţia corespunzătoare către Germania”, după cum consemnează Constantin Kiriţescu.

Autorităţile locale, subordonate armatei germane

Autorităţile administrative locale, Primăria şi Prefectura, au fost obligate să funcţioneze supravegheate şi controlate de ofiţeri germani, care le avizează obligatoriu documentele oficiale cu menţiunea - Aprobat de Comandantura Imperială Germană.

Ordinea a fost instaurată printr-o avalanşă de dispoziţii numite Ordonanţă = Verordnung; Ordin = Befehl; Înştiinţare = Bekanntmachung sau Publicaţiune = Kundmachung, emise de Comandantura Imperială Germană (CIG) şi publicate în ziarul Donau-Armée-Zeitung.

Iată o mică parte din numărul nesfârşit de ordonanţe, aşa cum au fost inventariate de ziaristul brăilean Constantin Bacalbaşa.

1) predarea trăsurilor, 2) cailor, 3) bicicletelor, 4) telefoanelor, 5) declaraţia alimentelor, 6) predarea sticlelor goale, 7) cauciucurilor, 8) saltelelor de lână, 9) a blănurilor, 10) declararea păsărilor de curte, 11) câinilor, 12) arămurilor, 13) sârmelor, 14) băuturilor, 15) stocurilor de lână, 16) lemnelor de foc, 17) albiturilor, 18) sifoanelor, 19) interdicţia de a fabrica săpun, 20) interdicţia de a fabrica prăjituri, cozonaci, bomboane, 21) interdicţia de a fabrica cornuri şi covrigi, 22) interdicţia de a tăia păsările de curte, 23) interdicţia de a se tăia vaci, miei, viţei, porci, 24) interdicţia de a se mai întrebuinţa prin birturi feţe de masă şi şervete de pânză, 25) ordonanţa privitoare la consumaţia gazului, 26) ordonanţa pentru consumaţia electricităţii, 27) ordonanţa pentru încetarea circulaţiei tramvaielor, 28) mai târziu, ordonanţă pentru punerea în circulaţie a tramvaielor, 29) ordonanţă stabilind aprovizionarea cu lemne, 30) ordonanţă pentru instituirea de tribunale germane, 31) pentru domiciliu forţat, 32) pentru sechestru asupra averilor supuşilor cu care Puterile Centrale erau în război, 33) administrarea Băncii Naţionale, 34) dizolvarea comitetului Casei centrale a meseriilor şi numirea altui consiliu, 35) pentru împrumuturile judeţene, 36) pentru stabilirea valutei, 37) pentru cenzură, 38) pentru orele de spectacole, 39) pentru orele până la care pot sta deschise magazinele, restaurantele, cafenelele şi circulaţia pe străzi, 40) pentru circulaţia poştală, 41) pentru deschiderea câtorva linii de cale ferată, 42) pentru muncile agricole, 43) pentru preţurile maximale, 44) pentru predarea clopotelor de la biserici, 45) pentru vaccinare, 46) pentru administrarea forţată a uzinei de gaz şi electricitate, 47) pentru administrarea forţată a tramvaielor, 48) pentru rechiziţionarea vinului, 49) pentru rechiziţionarea cerealelor, 50) pentru instituirea cartelelor de pâine, carne, petrol, combustibil, 51) pentru închiderea cluburilor, mai ales a cluburilor politice, 52) pentru oprirea vânzării şi a consumării cartofilor prea tineri, a mieilor, a viţeilor etc.

„Ordonanţele, în marea lor majoritate, aveau drept scop spolierea populaţiei ocupate. Au fost însă şi ordonanţe raţionale, judicioase, care vizau însă reglementările viitoarei provincii ocupate de germani, la fel ca şi în cazul Regulamentului Organic, prima constituţie a Ţărilor Române, care pregătea anexarea Ţărilor Române la Imperiul ţarist”, scrie Ioan Munteanu.

„Veniţi la noi cu reputaţia unor iscusiţi oameni de administraţie, oameni de ordine şi cu regulă în toate, germanii n-au înţeles că orice măsură administrativă impusă e considerată o constrângere, deci ca o atingere a libertăţii şi a demnităţii omeneşti iar însoţirea lor de sancţiuni umilitoare, de amenzi mari şi închisoare, făcea ca acestea să fie privite ca nişte atentate la libertate, concluziona şi C. Bacalbaşa.

Dincolo de chestiunile organizatorice binevenite, există însă şi numeroase abuzuri. „Este cazul ordonanţei de intimidare, prin care oraşul primeşte o amendă de 500.000 lei aur, din cauză că populaţiunea Brăilei nu prea s-a bucurat de sosirea lor, neieşindu-le nimeni înainte nu numai cu flori, dar nici de curiozitate. Termen de achitare – 15 zile, în caz contrar vor fi luate ca ostatici notabilităţile oraşului”, scrie istoricul Mircea Vasiliu.

Fiind o sumă imposibil de achitat, o comisie în frunte cu Ion Berceanu, girantul Prefecturii, s-a deplasat la Bucureşti pentru a cere anularea ei. După consfătuiri cu Lupu Costache (care conducea Ministerul de Interne) şi Al. Marghiloman, şeful partidei filogermane, au plecat înapoi fără nici un rezultat, convinşi de Marghiloman că nicăieri nu se poate găsi această sumă. Cert este că nici nemţii n-au mai stăruit în plata acestei amenzi, ba chiar ulterior a fost anulată.

Câteva dintre cele mai controversate ordonanţe

Ordonanţă, 15 ian. 1917

Cu începere de azi, toţi comercianţii din oraşul Brăila vor ţine magazinele deschise în permanenţă de la orele 7 dimineaţa până la orele 7 seara.

Toate restaurantele, birturile, cafenelele, teatrele, cinematografele vor închide la orele 10 seara. Cârciumile, de la Bulevardul Carol inclusiv şi până la marginea oraşului, rămân definitiv închise până la alte dispoziţiuni.
Circulaţia civililor pe străzi este permisă până la orele 11 noaptea. După această oră nu vor mai putea circula decât persoanele cari vor poseda permise speciale eliberate de către comandamentul pieţei. Contravenienţii la aceste ordine vor fi pedepsiţi cu amenzi. 

Ordonanţă, 16 ian. 1917, CIG

Se aduce la cunoştinţă că dispunerea peste toate vehiculele din oraş aparţin numai Comandanturii Imperiale (secţia economică). Cereri pentru acordarea vehiculelor se vor adresa acestei secţii până la ora 12 din zi. La ora 6 se pot căpăta informaţii despre repartizarea trăsurilor pentru ziua următoare. Vehiculele se vor lua a doua zi de la parcul trăsurilor contra prezentării unei legitimaţii eliberate de Comandantură şi se vor înapoia seara tot acolo.

Ordonanţă, 20 ian. 1917, Wolf, colonel şi comandant.

1. Toţi proprietarii de porumbei călători sunt obligaţi ca în termen de 3 zile să declare în scris la Primărie numărul porumbeilor, precum şi locul porumbăriilor (cuşci). Se interzice în mod expres ca porumbeii de orice fel să fie lăsaţi liberi. Porumbăriile trebuie să fie astfel închise, încât nici un porumbel să nu mai poată scăpa.

Acei proprietari, cari, după trecerea termenului fixat, nu vor fi executat aceste dispoziţiuni, vor fi pedepsiţi cu o amendă de lei 3000. În caz de neplată, se va pedepsi cu închisoare: o zi de fiecare 10 lei. În afară de aceasta, toţi porumbeii se consideră de azi înainte rechiziţionaţi, rămânând însă deocamdată în porumbăriile lor.

2. Se interzice, atât particularilor, cât şi profesioniştilor, de a fotografia în stradă sau în orice piaţă publică a oraşului, precum şi pe teritoriul ocupat. Fotografii profesionişti îşi pot exercita profesiunea lor numai în localuri destinate pentru aceasta. Neurmarea acestei dispoziţiuni atrage după dânsa aceleaşi pedepse, ca la al.1.

Înştiinţare, 23 ian. 1917, Comandantul Wolf

S-a observat că, în ultimele zile, unii indivizi fără scrupule - în toată probabilitatea agenţi plătiţi - au răspândit zvonuri mincinoase despre situaţia trupelor puterilor centrale pe frontul Siretului. Scopul acestor uneltiri este numai de a provoca o panică în populaţia liniştită din Brăila şi a îndemna la excese pe unii descreieraţi nesocotiţi.

Situaţia adevărată a trupelor puterilor centrale reiese din comunicatele germane p ublicate în fiecare zi, în care populaţia poate să se încreadă în toată liniştea. Veracitatea comunicatelor puterilor centrale a fost întotdeauna dovedită în decursul acestui război.  Acei cari vor fi prinşi răspândind asemenea zvonuri falşe vor fi pedepsiţi cu închisoare de la 14 zile până la 2 ani şi, pe lângă aceasta, cu amenzi de la 300 la 6000 lei.

Publicaţiune, 24 ian. 1917

Aducem la cunoştinţă publică că, cu începere de la 25 ianuarie 1917, pâinea va fi de o singură calitate şi se va vinde cu 35 bani kilogramul.

Pâinea albă, care se va scoate în cantităţi mici numai pentru armatele aliate, se va vinde cu 50 bani kilogramul şi numai la anumite brutării pe care le va fixa ulterior administraţia comunală.

Publicaţiune, 25 ian. 1917

Se aduce la cunoştinţă că toţi muncitorii ce se rechiziţionează sau se cheamă la poliţie pentru a fi întrebuinţaţi la diferite munci vor fi plătiţi: cu un leu şi cincizeci bani pe zi plus 70 bani pentru mâncare celor din oraş. Celor ce se trimit afară din oraş li se dă mâncare în natură.

Iată cum rezuma situaţie un brăilean trăitor al acelor vremuri, conform istoricului Mircea Vasilescu: „Prin ordonanţe n-avem dreptul de a merge pe şosele fără ausweiss; n-avem dreptul de a ne urca în tren; n-avem dreptul de a expedia colete; n-avem dreptul de a expedia scrisori prin poştă şi nici prin persoane particulare; n-avem dreptul de a uza de telefon sau de telegraf; n-avem dreptul de a ne urca într-un tramvai, într-o trăsură; n-avem voie a ne aşeza pe o bancă într-un parc pe care stă afişul «Nur für Militarpersonen», adică «Numai pentru persoanele militare»”.

„N-avem voie să vindem o vită sau să o cumpărăm; n-avem voie să tăiem un porc, (…) o pasăre – dacă moare trebuie să-i ducem cadavrul la Comandantură; n-avem dreptul să ne aducem de la moşie un sac de mălai acasă; n-avem voie să avem provizii şi lemne în pivniţă pentru iarnă.N-avem voie să ne căutăm sănătatea; se zvoneşte că, în curând, se va opri vinderea medicamentelor în farmacii fără ausweiss-ul Comandanturii, după cum au oprit vânzarea vinului roşu pentru supuşii români care n-au autorizaţie specială că sănătatea lor cere să bea o asemenea băutură”, se încheie mărturisirea.

Vă mai recomandăm şi:

Mărturia care l-a costat libertatea pe un ofiţer din Divizia „Tudor Vladimirescu“: „Ruşii ne jefuiesc mai rău ca turcii. Parcă-i mai bună o bombă atomică“

Impozitul pentru câini impus de ocupaţia germană în Primul Război Mondial. Ce era obligatoriu să poarte animalele 

Cum s-au opus bucureştenii ocupaţiei austro-germane din Primul Război Mondial. Demonstraţia femeilor care a băgat spaima în nemţi 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările