Brăila:Acţiunea „Tunetul” nu le dă pace celor certaţi cu legea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În week-end-ul abia încheiat poliţiştii brăileni implicaţi în cadrul acţiunii Tunetul care se desfăşoară la nivel naţional, au avut serios de lucru la obiectivele unde au acţionat.

În week-end-ul abia încheiat poliţiştii brăileni implicaţi în cadrul acţiunii Tunetul care se desfăşoară la nivel naţional, au avut serios de lucru la obiectivele unde au acţionat. Potrivit statisticilor acţiunea s-a bucurat de un real succes, judecând acest fapt după numărul mare de procese verbale întocmite.

Vineri, între orele 21.00 - 24.00, lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Brăila, în colaborare cu jandarmii, au acţionat în Cartierele Lacu-Dulce şi Obor, urmărind prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, în special a celor comise cu violenţă. Au fost legitimate 215 persoane, dintre care controlate corporal sumar 19, conduse la sediul Poliţiei pentru verificări 48 persoane, destrămate 23 de grupuri de tineri, oprite şi controlate în trafic 96 de autovehicule, verificate 11 societăţi comerciale, fiind aplicate în total 12 sancţiuni contravenţinale, în valoare totală de 2.850 de lei.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, între orele 23.00 şi 3.00, poliţişti de la Biroul Poliţiei Rurale şi posturile de poliţie arondate acestuia, sprijiniţi de lucrători de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean, au desfăşurat o acţiune la discotecile din raza de competenţă, cu scopul de a preveni şi combate faptele care aduc atingere liniştii şi ordinii publice şi a celor care încalcă prevederile referitoare la circulaţia rutieră.

Sâmbătă, în intervalul orar 22.00 - 4.00, lucrători de la Poliţia oraşului Însurăţei şi posturile de poliţie comunale arondate au acţionat pe raza de competenţă şi au legitimat un număr de 75 de persoane, percheziţionat corporal 59, conduse la sediul Poliţiei 8 persoane, oprite şi controlate în trafic 45 de autovehicule, testaţi cu aparatul alcoolscop 14 conducători auto, verificate 9 societăţi comerciale, destrămate două grupuri de tineri, constatate două infracţiuni şi aplicate 14 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.410 de lei.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite