Brăila: Primii poliţişti acuzaţi că ar fi dat permise false unor ţigani analfabeţi au fost condamnaţi cu suspendare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Au primit între trei şi opt luni de închisoare cu suspendare condiţionată, pentru neglijenţă în serviciu. După şapte ani de anchetă şi cinci ani de procese în Brăila, Galaţi şi Bucureşti, şase din cei opt ofiţeri şi subofiţeri care au dat permise false unor ţigani analfabeţi, au fost condamnaţi.

Primul în ceea ce priveşte acuzaţiile de neglijenţă în serviciu a fost Aurel Bogdan, şeful de la Examinări. Anchetatorii, conduşi de procurorul şef Dinu Gâlcă, actualul „general" de la Galaţi, l-au pus sub acuzaţie şi pe şeful Serviciului Circulaţie, comisarul şef Mihai Frumuz, cel care sesizase de fapt ilegalităţile, în şase din cele zece cazuri semnalate.

Au mai fost trimişi în judecată ofiţerii Alexandru Boldeanu, Neagu Mihăilă, Constantin Ştefan şi Lucian Ziemiankowschi, precum şi subofiţerii Mihai Buduruşi şi Gheorghe Grădişteanu.

„Iniţial, la instanţa de fond, cei opt inculpaţi au fost achitaţi pe motiv că fapta comisă nu prezintă pericol social. Au primit câte 300 şi 400 de lei amendă administrativă. Ulterior, procurorii au declarat apel", ne-a precizat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Brăila, judecător Lenuţa Mocanu.

Frumuz: „Nu mă aşteptam!"

Conform rechizitoriului, în perioada 2000 - 2002, zece inşi de etnie romă din Ilfov au făcut rost de dosare de şcolarizare false, deşi erau analfabeţi, apoi, ajutaţi de un anume Adrian David, au reuşit să pună mâna pe permise de conducere, tocmai de la Brăila.

David, care primise în total 3.000 de dolari şpagă de la ţigani, le-a făcut rost de vize de flotant pentru Brăila şi de caziere judiciare de la IGP, unde avea „cunoştinţe".
Poliţiştilor li s-a reproşat faptul că n-au fost vigilenţi şi că au permis ca, la examinare, să intre alte persoane în locul ţiganilor analfabeţi, aceştia intrând, în final, în posesia permiselor.

Afacerea a ieşit la iveală în momentul în care, în urma unei banale amenzi, unul dintre posesorii permiselor false a fost pus să semneze un proces verbal şi a răspuns sec: „Nu ştiu să scriu şi să citesc!"

„Nu mă aşteptam ca trei judecători de la Înalta Curte să dea asemenea sentinţă. Conjunctura ne-a fost nefavorabilă. Eu am fost cel care a sesizat şase din cele zece fapte comise şi am anunţat şefii ierarhici. Ulterior, Parchetul Curţii de Apel m-a pus şi pe mine sub acuzaţie", ne-a declarat, aseară, Mihai Frumuz, fost şef al Poliţiei Rutiere, care conduce acum cea mai mare şcoală de şoferi din Brăila.

Frumuz ne-a mai spus că în niciun caz sentinţa dată nu-i va afecta afacerile şi că e posibil să se adreseze CEDO, convins că acolo i se va face dreptate. Cert este că a plecat din Poliţie, iar acum câştigă bani frumoşi transformându-i pe alţii în şoferi.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite