Avalanşă de solicitări la Primăria Brăila pentru terase unde să se poată fuma

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Florentin Coman
FOTO Florentin Coman

Intrarea în vigoare a legii antifumat a determinat numeroşi patroni de baruri sau restaurante din Brăila să solicite la Primărie deschiderea unor terase de vară pe trotuarele din faţa propriului spaţiu comercial. Numărul mare de cereri face destul de greoaie procedura de evaluare prin care trebuie să treacă spaţiile respective înainte de a se acorda autorizaţia, a anunţat primarul Aurel Simionescu.

"Iniţial, eu am spus că vreau să încercăm să ţinem Consiliul Local Municipal undeva în 21 - 22 aprilie, pentru că în ultima săptămână atunci, mă rog, lumea are alte preocupări. Mi-au spus evaluatorii: «ştiţi, nu prea putem noi să terminăm». Deci, poate în 26 - 27 aprilie să ţinem şedinţa, ca să fie şi un număr mai mare de evaluări făcute. Pentru că aflu acum că sunt câteva sute de potenţiale solicitări despre terase. De când cu legea pentru fumat, toată lumea consideră că terasa e un spaţiu în care se poate fuma. Atunci, povestea asta cu evaluarea devine una dificilă, pentru că nu sunt toţi identici, fiecare are propria viziune", a declarat Simionescu, în cadrul conferinţei de presă săptămânale.

Edilul şef a mai precizat că speră ca evaluările să fie gata până la data de 27 aprilie, astfel încât terasele să poată funcţiona începând cu 1 mai, aşa cum îşi doreşte toată lumea.

În ceea ce priveşte spaţiile pe care Primăria le scoate la închiriat în zonele de promenadă, cum ar fi faleza Dunării, Grădina Mare sau Parcul Monument, autorităţile dau asigurări că licitaţiile de atribuire se vor derula spre sfârşitul lunii aprilie, astfel încât în luna mai şi aceste terase să fie funcţionale.

Citiţi şi

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite