Accident provocat de un tânăr aflat aproape în coma alcoolică. S-a oprit cu maşina într-un stâlp de beton

Accident provocat de
un tânăr aflat aproape în coma alcoolică. S-a oprit cu maşina într-un stâlp de
beton

Foto: arhivă Adevărul

Un tânăr de 24 de ani este cercetat pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului după ce a băut până nu a mai ştiut de el, s-a urcat la volan, iar la un moment a pierdut controlul direcţiei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Marţi 18 iunie, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Brăila l-au depistat pe un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din Brăila, care, în timp ce se deplasa cu maşina pe bulevardul Indenpendeţei, a pierdut controlul asupra maşinii şi a pătruns pe trotuarul din partea stângă a sensului de mers, intrând într-un stâlp din beton.

”În urma accidentului au rezultat numai pagube materiale. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest şi a rezultat că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 1,38 mg/l. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pe numele tânărului pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: