Roland Borşa, războinicul misterios care i-a zdrobit pe tătari şi a comandat uciderea unui rege maghiar. Se presupune că avea şi origini româneşti

Roland Borşa, războinicul misterios care i-a zdrobit pe tătari şi a comandat uciderea unui rege maghiar. Se presupune că avea şi origini româneşti

Cetatea Piatra Şoimului una dintre fortăreţele câştigate în luptă de familia Borşa FOTO UATAlesd

Ultima mare expediţie mongolă îndreptată către inima Europei a avut loc la sfârşitul secolului al XIII-lea şi a fost, în general, un eşec răsunător pentru hoardele care cu numai patru decenii înainte semănau teroare. Alungarea mongolilor se datorează în primul rând unui lider ardelean numit Roland Borşa, după unii specialişti de origine română. De numele său se leagă şi transformarea Transilvaniei în regiune autonomă.

Ştiri pe aceeaşi temă

La sfârşitul secolului al XIII lea, Transilvania, o regiune întinsă cucerită parţial de triburile maghiarilor încă din secolul al X-lea, făcea parte din Regatul Ungariei şi era dominată de clanuri, triburi şi mari famili nobiliare. Un teritoriu vast ocupat de numeroase etnii conlocuitoare, unde cele mai numerose, după o bună parte a specialiştilor erau neamurile romanice şi slave. 
 
”În întregul teritoriul cucerit de maghiari se aflau populaţii mai vechi, slave şi romanice, care sub raport politic se aflau într-o fază incipientă de organizare.
 
În încercarea lor de a administra vastul teritoriu cucerit, regii arpadieni au păstrat uneori vechea organizare voievodală, cum s-a întâmplat şi în Transilvania intracarpatică”, preciza şi Thomas Nagler în contribuţia sa ”Transilvania între 900 şi 1300” din ”Istoria Transilvaniei”. Pe lângă romanici şi slavi se mai aflau bulgari, cumani, secui, unguri şi germani. O diversitate etnică şi administrativă care dădea mari bătăi de cap regilor maghiari, cei care de trei secole adoptaseră stilul de viaţă medieval vest-european, dar şi creştinismul romanic. De altfel, secolul al XIII-lea a fost plin de încercări atât pentru Ungaria, dar mai ales pentru Transilvania. Marea invazie mongolă din 1241 a lăsat în urmă doar moarte, teroare şi foamete. Multe localităţi, prospere înaintea acestor evenimente devastatoare pentru civilizaţia medievală central-europeană, nu şi-au mai revenit niciodată, iar sărăcia, molimele şi mai ales foametea, în lipsa recoltelor, bântuiau teritorii întregi. 
 
În acest climat de instabilitate şi teamă, puterea regală în Ungaria era la cheremul marilor feudali. Clanurile şi triburile maghiare, secuieşti sau cumane de pe teritoriul Pannoniei sau al Transilvaniei îşi disputau întâietatea în nesfărşite războaie civile care măcinau ţara. Clanurile Geregye,Csak sau tribul Aba se războiau între ele sau cu regele pentru putere. Iar slăbiciunea ultimelor vlăstare ale lui Arpad încurajau tot soiul de pretendenţi din toată Europa, în lupta lor pentru tron, aruncând şi mai mult regatul în haos.
 
Transilvania acelor vremuri era un câmp de luptă al clanurilor, devenind pentru o vreme posesiunea personală a tribului Aba, fără ca tânărul rege Ladislau al IV-lea Cumanul să le poată opune o rezistenţă demnă de luat în seamă. În aceste vremuri tulburi, de pe malurile râului Borşa din zona de astăzi a Clujului s-a ridicat o familie de războinici şi voievozi transilvăneni care a reuşit să pună capăt ameninţării mongole, dar şi să facă primii paşi pentru obţinerea autonomiei Transilvaniei faţă de coroana maghiară. Familia se numea Borşa, iar cel mai strălucit reprezentant al său a fost voieodul Roland Borşa, cel care a avut curajul să ucidă un rege maghiar pentru a-şi consolida puterea.
 
Ridicarea neamului Borşa 
 
Clanul Borşa se ridicase pe malurile râului cu acelaşi nume, în comitatul Dăbâca, adică în apropierea Clujului de astăzi. Aşa cum arată o serie de specialişti, nu făceau parte din aristocraţia tradiţională maghiară şi se pare că nici măcar nu aveau origini maghiare având în vedere că au pornit din anonimat şi mai apoi după patru decenii s-au stins în acelaşi anonimat.
 
”Până în preajma anului 1280, niciunul dintre reprezentanţii acestui neam nu exercitase vreo demnitate politică semificativă; după 1320, înfrânţi în rebeliunea împotriva lui Carol Robert de Anjou, ei vor fi aproape cu totul eliminaţi din primul plan al vieţii politice a Ungariei medievale, reintrând în anonimatul pe care îl părăsiseră pentru doar patru decenii. Explicaţia acestei stări de lucruri ar putea fi căutată, după toate probabilităţile, în ascendenţa etnică nemaghiară a neamului Borşa”, scria istoricul Tudor Sălăgean în ”Transilvania în a doua jumătate a secolului al XIII-lea: Afirmarea regimului congregaţional”. Nucleul stăpânirii neamului Borşa se afla pe malurile Lonei şi Borşei în comitatul Dăbâca. 
 
Totodată neamul Borşa mai avea o ramură care se dezvoltase pe cursul superior al Crişului Negru, în Bihor, cu un centru al puterii la Sânicolaul de Beiuş. Spre sfârşitul secolului al XIII lea, acest neam a început să devină din ce în ce mai puternic profitând de o conjunctură favorabilă. Iar Roland Borşa a fost cel mai ilustru reprezentant al acestei familii. Nu se ştie când s-a născut, dar este cert că a fost fiul comitelui Toma Borşa din Ţara Beiuşului. Acest Toma, dar mai apoi şi fiul său s-au bucurat de prietenia unei personalităţi influente. Mai precis este vorba despre episcopul de Oradea Lodomerius, cel care s-a sprijinit pe forţa armată a neamului Borşa în momentele sale de restrişte. Lodomerius a fost un om de încredere al regelui maghiar Ştefan al V lea şi odată înscăunat episcop de Oradea a avut mult de frucă cu un clan rival, familia nobiliară Geregye, reprezentată în special de Paul de Geregye, un feudal maghiar deosebit de puternic care controla regiuni întinse în Transilvania. Paul de Geregye era duşman de moarte al regelui Ştefan al V lea şi implicit al episcopului Lodomerius. În aceste condiţii Lodomerius apelează la cei din clanul Borşa, care se dovedesc războinici de temut. Toţi aveau de câştigat, episcopul scăpa de familia rivală, iar Toma Borşa şi fiii săi ajungeau să crească ca statut şi avere în detrimentul ungurilor din clanul Geregye. 
 
Roland Borşa a condus în numele tatălui său, a luptat contra rivalilor şi a reuşit să întărească, alături de fraţii săi, cetatea Şoimi. Alături de cetatea Finiş reprezentau un adevărat bastion împotriva rivalilor din familia Geregye. Practic în lupta dintre clanurile Borşa şi Geregye urma să se decidă noul stăpân al Bihorului. Roland Borşa reuşeşte să învingă pe Nicolaus Geregye şi pe aliaţii săi, devenind alături de familia sa unul dintre cei mai importanţi feudali din regatul Ungariei. ”Victoria asupra familiei Geregye i-a transformat pe fii comitelui Toma în principalii beneficiari ai împărţirii domeniilor acesteia, fapt care le va oferi resurse materiale necesare pentru spectaculoasa ascensiune din deceniile care au urmat. Alături de cetăţile Valcău şi Piatra Şoimului, obţinute cu această ocazie, fraţii Borşa au intrat, probabil în aceeaşi perioadă, şi în posesia cetăţii regale de la Adrian. 
 
Prin extinderea controlului lor asupra tuturor acestor cetăţi şi domenii, familia Borşa a intrat pe neaşteptate, în posesia unui vast domeniu, masiv şi compact, ale cărui resurse militare şi economice o ridicau la nivelul celor mai puternice familii aristocratice ale Regatului Ungariei”, preciza Tudor Sălăgean. Ridicarea neamului Borşa l-a ajutat şi mai mult pe episcopul Lodomerius, cel care cu ajutorul acestor războinici bihoreni a reuşit să obţină funcţia de arhiepiscop de Strigoniu, cea mai importantă poziţia ecleziastică în Ungaria medievală. Mai mult decât atât, sporirea puterii familiei Borşa a atras atenţia şi regelui Ladislau al IV lea Cumanul, un monarh slab, care încerca să faţă faţă luptelor dintre clanurile nobiliare, dar şi să conducă efectiv o ţară dominată de mari feudali.  
 
În slujba regelui
 
Principala grijă a regelui Ladislau al IV lea Cumanul era clanul Aba. Prin liderul acestuia, voivodul Finta Aba, acest mare clan pusese mâna pe Transilvania şi o tratata ca pe un bun personal. Mai mult decât atât, regele Ladislau trebuia să creeze un echilibru între numeroasele familii aristocratice care luptau pentru putere. La insistenţele papei Nicolae al III lea, Ladislau trebuia să intensifice misiunea de creştinare a cumanilor din Ungaria şi Transilvania. Aceştia trebuiau în primul rând să renunţe la poligamie şi la traiul nomad. Creştinarea aproape forţată, dar şi dorinţa tânărului rege de a-şi impune supremaţia au declanşat şi o revoltă a cumanilor. Ladislau al IV lea era într-o situaţie delicată. Pe de o parte se afla în plin război cu tribul Aba, iar de cealaltă parte trebuia să facă faţă revoltei cumanilor. Roland Borşa, fiul cel mare al comiteului Toma, şi puternica sa familie au devenit soluţia cea mai la îndemână. Pe lângă întinsele domenii, aceştia îşi făcuseră o faimă de războinici temuţi în luptele cu clanul Geregye. Roland Borşa a fost numit voievod al Transilvaniei în 1282, după sosirea regelui Ladislau al IV lea la Oradea pentru a petrece Crăciunul. 
 
Noul voievod al Transilvaniei şi-a unit forţele cu cele ale regelui şi a plecat la luptă contra clanului Aba şi a aliaţilor săi, printre care se aflau şi cei din neamul Geregye, rivalii de moarte ai familiei Borşa. Regele Ungariei a început expediaţia împotriva clanului Aba şi a asediat cetăţile Szalanc şi Patak. La asediu a participat şi armata familiei Borşa. Mai apoi odată, cu izbucnirea aproape concomitentă a revoltei cumanilor, regele Ungariei pleacă către sud şi în dreptul lacului Hod îi înfruntă. În bătălia contra cumanilor, Roland Borşa se distinge pe câmpul de luptă, victoria fiind obţinută mai ales datorită sprijinului armat al clanului bihorean. ”Roland Borşa a avut cu această ocazie, o contribuţie decisivă în obţinerea victoriei”, adaugă Sălăgean în aceeaşi lucrare. Cu toate acestea Roland Borşa a fost dat la o parte în favoarea marii nobilimi maghiare, ceea ce arată că într-adevăr, aşa cum arată unii specialiştii, era de altă etnie sau pur şi simplu nu făcea parte din vechea aristocraţie de sânge. 
 
Având în vedere că la campania sa contra cumanilor au participat marii aristocraţi maghiari, Ladislau Cumanul a urmărit planurile sale de reconciliere a facţiunilor şi de stopare a războiului civil. În aceste condiţii şi-a sacrificat aliaţii de încredere, adică familia Borşa, şi a potopit marea aristocraţie maghiară, adică şefii de clanuri şi familii, cu numeroase funcţii şi onoruri. Tocmai pentru a-i împăca şi a le obţine sprijinul. Astfel la congregaţia generală a regatului de la Szeged din octombrie 1282, Matei Csak devenea mare palatin, Petru Aba-vistiernic, iar Petru Teteny-banul Slavoniei. Roland Borşa a fost înlăturat din funcţia de voievod al Transilvaniei, în locul său fiind numit nobilul Apor din neamul de mari aristocraţi maghiari, Pec. În 1284 însă, Roland Borşa este reinvestit în funcţia de voievod al Transilvaniei şi comite de Solnoc, iar doi dintre fraţii săi primesc importante funcţii. 
 
Roland din neamul Borşa îi alungă pe tătari
 
În timp ce Roland Borşa redevenise voievod transilvan, în 1285, vechea ameninţare mongolă revenea cu furie din est. Noi hoarde ameninţau Europa medievală. Cumanii alungaţi în urma înfrângerii de la Hod au ajuns până la hanul Nogai, care stăpânea la Dunărea de Jos. Cumanii l-au convins pe han să atace Ungaria, un regat care, spuneau ei, nu avea capacitatea de a se apăra eficient, răvăşit de lupte între feudali. Nogai le ascultă sfatul şi adună hoardele. O coloană a plecat prin pasul Verecke către Ungaria condusă de Tula Buga. A doua coloană condusă de însuşi Nogai a trecut Carpaţii prin zona Braşovului şi a pătruns în Transilvania. Coşmarul mongol revenise, cu foc şi sânge. Nobilii îl acuzau pe Ladislau Cumanul că-şi adusese rubedeniile înapoi în Europa, fiind cunoscut faptul că acesta nu s-a dezis de anumite obiceiuri ale popoarelor de stepă şi trăia de multe ori asemeni strămoşilor săi. Mongolii atacă chiar în ajunul Crăciunului iar cetăţile cad una după alta în Transilvania. 
 
Mongolii pradă până la Pesta. Ladislau Cumanul îşi mobilizează armata şi la ieşirea din Câmpia Pannonică prinde şi zdrobeşte hoarda hanului Neimot. La bătălie pe lângă trupele maghiare, cronicile spun că ar fi participat şi români de lege veche, oameni probabil din zona de astăzi a Crişurilor sau Maramureşului. În acelaşi timp Roland Borşa, voievodul Transilvaniei împreună cu fraţii săi Petru şi Nicolae organizează o ambuscadă alături de secui, lângă cetatea Trascău. Aici surprind hoarda lui Tula Buga şi fac prăpăd în rândul mongolilor. Războinicii lui Borşa şi secuii îi măcelăresc pe nomazi aproape până la ultimul om şi eliberează peste 1000 de prizonieri Tula Buga abia a scăpat cu viaţă însoţit de câţiva oameni. Familia Borşa a căpătat o faimă uriaşă pe câmpul de luptă.
 
În luptă cu regalitatea maghiară
 
Puterea voievodului transilvănean a sporit considerabil, acesta ducând la un adevărat ”Regnum Transilvaniae”, adică o autonomie considerabilă a voievodatului. Roland Borşa nu se putea bucura însă de mare stabilitate intrând la scurt timp în conflict cu Ladislau al IV lea Cumanul. Şi asta după ce regele Ungariei se reîntoarce la stilul de viaţă cuman, este abandonat de nobilime şi mai mult decât atât excomunicat. Prietenul familiei Borşa arhiepiscopul Lodomerius se întoarce împotriva regelui, iar Roland Borşa continuă să onoreze vechea alianţă. Deşi oficial nu deţinea funcţia de voievod al Transilvaniei, Roland Borşa continua să stăpânească un domeniu uriaş. De altfel Ladislau încercase prin alianţe cu nobili transilvăneni să eclipseze puterea lui Roland Borşa. În locul său este numit voievod al Transilvaniei Moyus Akos. Acest nou voievod al Transilvaniei este însă înlăturat iar în 1288, Roland Borşa revine în aceată funcţie. De această dată însă voievodul bihorean începe un război făţiş cu regele şi încearcă să creeze o autonomie aparte Transilvaniei. 
 
În 1288 convoacă Adunarea Obştească a Nobililor Transilvaniei la care vor participa nobili dar şi reprezentanţi ai oraşelor şi clerului. Acest organism separat de Dieta maghiară avea atribuţii administrative, judiciare şi fiscale. Roland Borşa conducea ca un adevărat suveran, peste o ţară autonomă. Ladislau Cumanul, deranjat de atitudinea voievodului transilvan, adună trupele şi vine în Transilvania pentru a-l îndepărta pe Roland Borşa, care ca o adevărată dovadă a puterii îşi numise vice-voievod o rudă de a sa din Bihor. Regele face tabăra la Cheresig în comitatul Bihor. În acel moment Roland Borşa angajează trei mercenari cumani, care la ordinele voievodului îl ucid pe Ladislau al IV lea Cumanul. Roland Borşa devenea adevăratul stăpân al Transilvaniei. În locul lui Ladislau Cumanul este încoronat ca rege al Ungariei Andrei al III lea, ultimul rege arpadian. 
 
Iniţial a existat o relaţie de cooperare între Roland Borşa şi noul rege, mai ales că voievodul transilvan îi confirmase drepturile asupra salinelor de la Turda şi Praid. La rândul său, regele face o vizită voievodului transilvan. Dorinţa sa de autonomie ca şi tendinţele centrifuge faţă de puterea regală maghiară l-au adus însă în cele din urmă în conflict cu Andrei al III lea. Urmează un război civil, iar Roland Borşa este înfrânt de armata maghiară în 1294. Se retrage pe domeniile sale din Bihor şi moare în anul 1301. Cel care îi va urma ca voievod al Transilvaniei, Ladislau Khan, va transforma această regiune într-un regat aproape independent, mergând pe aceeaşi idee de autonomie iniţiată de Roland Borşa.
 
Român, slav sau maghiar?
 
Originea etnică a lui Roland Borşa este necunoscută. Este însă subiectul unor controverse între specialiştii. O parte cred că Roland Borşa este român. Şi asta în condiţiile în care vine dintr-o regiune cu o populaţie romanică numeroasă, chiar compactă pe cursul superior al Crişului Negru. Totodată faptul că nu deţinuse funcţii importante înainte de ivirea acelei şanse de răfuială cu clanul maghiar îi face pe unii specialişti să se întrebe dacă nu cumva neamul Borşa era nemaghiar.
 
”Neam care aparţinea fie păturii conducătoare locale din perioada anterioară cuceririi maghiare, fie însoţitorilor cuceritorilor maghiari din preajma anului 900”, precizează Tudor Sălăgean în ”Transilvania în a doua jumătate a secolului al XIII-lea: Afirmarea regimului congregaţional”. Evident există opinii care arată că Roland Borşa ar fi avut posibil origini slave, cumane sau maghiare. 
 
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
 
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările