Cum a păcălit un primar de ţară toate partidele politice. Localnic: „În lumea asta nebună merge şi-o şotie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul din Suharău Marcel Chelaru FOTO Cosmin Zamfirache
Primarul din Suharău Marcel Chelaru FOTO Cosmin Zamfirache

Marcel Chelaru, un primar din judeţul Botoşani cu patru mandate la activ şi neînscris în vreun partid politic, i-a făcut şah-mat pe social-democraţi şi liberali deopotrivă. Convinşi, fiecare, că edilul e omul lor, nu şi-au mai căutat candidaţi în comună, iar când au realizat că primarul îi joacă pe degete era deja prea târziu.

Comuna Suharău se află la peste 50 de kilometri de municipiul Botoşani, într-o zonă îndepărtată de frontieră, pe malul Prutului şi este cunoscută şi pentru frumuseţea naturii sălbatice, dar şi pentru faptul că este singura comunitate rurală din judeţ condusă de un primar independent. Este vorba despre Marcel Chelaru, un fost funcţionar la Primărie, care din 2004 ocupă fără încetare funcţia de primar. Nu a făcut parte niciodată dintr-un partid politic, iar în această vară a reuşit să devină singurul primar din România care este susţinut, la alegeri, de aproape toate partidele politice, culmea tot din postura de independent.

Şi asta mai ales după ce Marcel Chelaru a reuşit să facă şah-mat cele mai importante partide, PSD şi PNL, dându-le speranţa că va candida ori pentru unul, ori pentru celălalt. Jocul la dublu s-a concretizat şi în bannerele electorale, acolo unde apare ba alături de şeful PNL din Botoşani, ba lângă preşedinta PSD din acelaşi judeţ. În acest fel, nici liberalii, şi nici social-democraţii nu şi-au mai ales candidaţi la Suharău, convinşi că primarul de patru mandate Marcel Chelaru va fi omul lor. Practic, la acest moment, primarul din Suharău nu are decât un singur contracandidat, de la partidul Pro-România. „Nu credeam că va face aşa ceva“, spune siderat liderul liberalilor din Botoşani, Costel Şoptică. 

„Eu fac administraţie, nu politică“

Marcel Chelaru este primar în Suharău de patru mandate. Anterior, a lucrat 15 ani ca secretar, tot la Primăria din Suharău şi este un bun cunoscător al administraţiei locale. „Ştiu proceduri, ştiu legi, am experienţă. Ştiu cu ce se mănâncă, cum se zice“, confirmă edilul. Din 2004, a ales să candideze ca independent la funcţia de primar. A câştigat, iar de atunci nu a mai pierdut niciun scrutin. Şi nici nu s-a înscris în vreun partid politic. „Nu m-a interesat. Eu fac administraţie, nu politică. Pe mine mă interesează cum să rezolv problemele de aici, că la ţară sunt destule”, spune Marcel Chelaru. În timpul mandatelor a reuşit să asfalteze drumuri, să reabiliteze şcoli. „Cu fonduri europene, mai ales“, spune Marcel Chelaru.

Prostiţi ca în curtea şcolii

Marcel Chelaru a rezistat ca independent, mai ales fiindcă a ştiut să joace şi cu o tabără şi cu cealaltă, fără însă să-şi depună adeziunea la vreun partid. Iar ceea ce se întâmplă acum la Suharău, în prag de campanie electorală, este elocvent. De câteva săptămâni, comuna este împânzită cu bannere de campanie, unde primarul apare ba lângă şeful PNL Botoşani, ba lângă preşedinta PSD Botoşani. Practic, Marcel Chelaru face campanie şi la PSD şi la PNL, iar cele două partide, fără să vrea, împreună, primarului din Suharău. Aât Costel Şoptică, şeful liberalilor botoşăneni, cât şi Doina Federovici, preşedinta social-democraţilor din acelaşi judeţ, au crezut că Marcel Chelaru este candidatul lor la primăria Suharău. Ca atare, nu au mai căutat candidaţi în comună. În acest context, primarul din Suharău a ajuns să fie susţinut de cele mai importante partide politice, aproape fără contracandidat. 

Celelalte partide politice, la rândul lor, nu au mai aruncat în luptă alţi candidaţi, fiindcă au realizat că pe lângă notorietatea personală, edilul în funcţie are şi sprijijul PNL şi PSD, adică nu au şanse reale. Singurul contracandidat al lui Marcel Chelaru este de la partidul Pro-România. 

Primarul din Suharău spune că doar a vrut să se asigure că respectă toate opţiunile electoratului şi că îşi va asigura o majoritate în Consiliul Local. „Oamenii au opţiuni politice diferite în comună. Şi este corect să respect opţiunile oamenilor. Dar să ştiţi că la Suharău ei votează omul, şi nu culoarea politică. Aşa s-a întâmplat în toţi aceşti ani. Ei, fiecare în parte, au hotărât să mă susţină, aşa că a trebuit să răspund cu aceeaşi monedă. Cum să-i refuz? Am făcut bannere cu ambii şefi de la ambele partide. Costel Şoptică de la PNL este consăteanul meu iar PSD îmi susţine candidatura. Aşa că nu văd inconvenientul. Este aşa şi un prilej de reconciliere politică aici la Suharău. Să avem o majoritate în Consilul Local, să aprobe proiectele, ca să facem administraţie, nu luptă politică, toţi pentru comunitate”, spune edilul.

tytryrt

Preşedintele PNL Botoşani cu bannerul în spate FOTO PNL Botoşani/facebook

Totodată, primarul spune că a vorbit deschis cu liderii politici de la PNL şi PSD spunându-le că va susţine ambele partide pentru Consiliul Judeţean, dar că va candida tot independent. „Eu am purtat discuţii atât cu doamna Federovici la PSD, cât şi cu domnul Şoptică la PNL şi am stabilit să facem bannerele aşa. Putem spune că la Consiliul Judeţean susţin şi PNL şi PSD, dar eu candidez independent“, adaugă edilul. 

Tactica pare bună, spun localnici, oricine iese, primarul lor va cădea în picioare şi poate - poate va primi fonduri pentru proiecte. „Care-i problema? În lumea asta nebună mai merge şi o şotie. Ţii cu amândoi şi oricine iese, tot bine îţi este. Plus că nu are duşman la alegeri, iese sigur“, spune un localnic.

„Este o independenţă pe care nu o înţeleg“

Şefii de la PSD şi PNL au însă altă variantă. Costel Şoptică, preşedintele liberalilor botoşăneni, a fost siderat când a auzit că primarul Marcel Chelaru, consăteanul său, are poze prin comună şi cu rivalii de la PSD. „Împreună cu el şi echipa noastră am pus bannerele. Cred că acum jumătate de lună. Dacă a pus şi cu preşedinta de la PSD, ce pot să mai zic? Este o independenţă pe care eu nu o înţeleg“, spune Şoptică.

fsweewq

 Bannerul PSD FOTO PSD Botoşani

De cealaltă parte, social-democraţii sunt încă convinşi că Marcel Chelaru face echipă cu ei şi că, de fapt, liberii încearcă să le fure candidatul. „Înainte de depunerea candidaturii domnului primar pentru încă un mandat pentru primăria comunei Suharău am decis împreună cu dânsul să facem echipă pentru următorii patru ani. Am văzut că domnul senator Şoptică e disperat că nu a reuşit să propună un candidat serios şi competent pentru comuna Suharău şi a ales să se lipească de imaginea domnului primar“, spune Doina Federovici, şefa PSD Botoşani. Practic, din ce spun liderii politici de la Botoşani, Marcel Chelaru a fost de acord să suţină teoretic şi PNL, şi PSD, dar la alegeri va candida tot ca independent. 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Gafă monumentală din partea lui Mihai Chirica: „Analfabetismul să nu plece niciodată din oraşul nostru, ci să rămânem un exemplu pentru ţară” VIDEO

Firea, despre consilierii aleşi pentru CGMB: Şi dacă aş fi pus bebeluşi de la Maternitatea Giuleşti adversarii ar fi spus că plâng prea tare şi nu ţin bine suzeta

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite