Cei mai faimoşi piraţi din epoca de aur a jafului pe mare. Omul care i-a mâncat inima unui duşman

Cei mai faimoşi piraţi din epoca de aur a jafului pe mare. Omul care i-a mâncat inima unui duşman

Sir Henry Morgan FOTO jamaicaobserver.com

Secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea au fost considerate epoca de aur a pirateriei. În această perioadă, care a coincis cu marea colonizare a continentului american, s-au remarcat o serie de piraţi faimoşi, ajunşi adevărate legende, subiecte de roman şi producţii cinematografice.

Ştiri pe aceeaşi temă

Marile descoperiri geografice şi apoi cursa de colonizare a Americilor au deschis noi rute comerciale, noi drumuri ale aurului şi a mirodeniilor dinspre noile descoperiri către bătrânul continent. Totodată au oferit şi noi oportunităţi celor care doreau să se îmbogăţească pe căi ilicite. 

Mai precis, a deschis noi drumuri tâlharilor mărilor şi oceanelor. Odată cu epoca marii colonizări a început şi un secol de aur al pirateriei. Din anul 1650 şi până dincolo de 1730, oceanele au devenit locuri periculoase, navele comerciale fiind în permanenţă ameninţate de raidurile piraţilor. Câţiva dintre aceştia au ajuns adevărate legende, care au inspirate teamă şi admiraţie în acelaşi timp, infami şi romanţaţi, devenind subiecte de inspiraţie în lumea artei.

Căpitanul Morgan, spaima Caraibelor
 
Unul dintre cei mai faimoşi piraţi din istorie a fost Sir Henry Morgan, un galez devenit spaima Caraibelor şi mai ales a flotei spaniole din Americi. Henry Morgan s-a născut în Llanrhymney, Glamorgan, o localitate din Ţara Galilor, în anul 1635. Tânărul galez s-a înrolat în armatele lui Cromwell în timpul Războiului Civil din Anglia şi a luptat împotriva regaliştilor. 

Mai precis făcea parte din brigada generalului Venables din Portsmouth. Aventura lui Henry Morgan a început în 1655, la vârsta de numai 20 de ani. A făcut parte din corpul expediţionar trimis de Cromwell în Americi pentru a submina puterea Spaniei, care deja furase startul în lupta pentru noul continent şi avea deja un imperiu colonial. Corpul expediţionar din care făcea parte Morgan a reuşit să captureze Jamaica în 1655 şi a transformat-o în colonie engleză. 

În Jamaica, Henry Morgan s-a călit, luptând cu molimele, cu cetele de sclavi eliberaţi sau trupe spaniole. Cert este că s-a făcut remarcat prin curaj. A ajuns în funcţii de comandă şi era extrem de iubit de oamenii săi. Asta l-a făcut să opereze şi prin metode mai puţin convenţionale. A devenit bucanier, adică un pirat tolerat neoficial de autorităţile britanice, pentru a slăbi puterea spaniolă în colonii. De altfel Morgan s-a remarcat şi în expediţia împotriva Cubei în 1662. 

Odată ce a primit comanda unei nave dar şi a miliţiilor britanice din Jamaica, Morgan a început să prade în Caraibe. Victimele sale erau navele comerciale spaniole dar şi navele de luptă ale acestora din zona Americii Centrale. A reuşit să pună pe picioare o adevărată flotă şi a ajuns să conducă aproximativ 1800 de oameni. Prada o împărţea cu oamenii iar o parte o preda autorităţilor britanice pentru a fi lăsat în pace. Se spune că a atacat şi jefuit peste 400 de nave spaniole.

Mai mult decât atât a participat şi în războiul dintre olandezi şi britanici, atacând corăbii şi oraşe olandeze din colonii. În anul 1668 a fost ales comandat al bucanierilor, cunoscut drept Căpitanul Morgan. În acelaşi an, a atacat şi cucerit Puerto Principe în Cuba. Mai apoi, printr-o acţiune fulgerătoare şi îndrăzneaţă care l-a transformat într-o legendă vie, Morgan a reuşit să cucerească şi să jefuiască, fortăreaţa, considerată inexpugnabilă de la Portobelo în Istmul Panama. Cea mai importantă acţiune a lui Henry Morgan a fost cucerirea, în 1670 a oraşului Panama, una dintre metropolele coloniale ale imperiului spaniol din America. 

Cu 36 de corăbii şi peste 2000 de piraţi, Morgan a jefuit şi ars până la temelii oraşul. Cucerirea oraşului a avut însă loc, după ce Anglia şi Spania încheiaseră un tratat de pace. La presiunea Spaniei, Morgan este chemat de englezi şi arestat. A fost condamnat pentru piraterie. Nu a apucat să execute pedeapsa fiindcă războiul a reizbucnit între spanioli şi englezi. Având în vedere faima lui Morgan, regele Carol al II lea, l-a eliberat, l-a înobilat şi mai mult decât atât l-a numit guvernator adjunct în Jamaica. A trăit în bogăţie până la sfârşitul vieţii. 
 
Fiorosul ”Barbă Neagă„ o figură de legendă a pirateriei
 
Cu siguranţă ”Barbă Neagră” a fost cel mai faimos pirat din acel secol de aur al pirateriei. Renumit pentru curajul şi totodată atrocităţile sale, ”Barbă Neagră” a devenit personaj de roman şi de film. Comoara sa, deşi cel mai probabil este doar o poveste, încă mai este căutată de amatorii de senzaţional. Blackbeard, aşa cum era cunoscut în epoca sa, se numea de fapt Edward Teach şi era originar din Bristol, Marea Britanie. 

Nu se ştie mai nimic despre originea şi copilăria sa. Se bănuieşte că la finele adolescenţei s-a înrolat pe o corabie britanică în timpul Războiului pentru Succesiune din 1701-1713. Nu se ştie cum şi de ce, dar în anul 1716, Edward Teach era deja pirat. Cel puţin asta spun sursele din aceea perioadă.  A plecat pe mare cu un grup de piraţi şi a reuşit să captureze o navă franţuzească în anul 1717. A transformat-o într-o corabie de război cu 40 de tunuri şi a botezat-o Queen Anne s Revenge. Cu această corabie va deveni coşmarul de pe coastele Americii de Nord. 

A operat mai bine de doi ani pe coastele Virginiei şi Carolinei dar şi în Caraibe. A jefuit numeroase nave olandeze, franceze, spaniole sau britanice. În 1718 conducea un echipaj de peste 300 de piraţi. Edward Teach ştia să bage frica în inamic. Avea o barbă uriaşă şi intra în luptă cu două sau trei pistoale la brâu, numeroase cuţite dar şi cu câte o sabie în fiecare mână. Se spune că ucidea fără milă, inclusiv prizonieri. Şi-a stabilit o bază navală într-un golf din Carolina de Nord şi strângea taxă de protecţie pentru toate corăbiile care treceau prin zonă. A rămas de asemenea în legendă după ce a reuşit să învingă în luptă directă celebra navă de război britanică HMS ”Scarborough”. 

În cele din urmă exasperaţi de incursiunile lui ”Barbă Neagră” dar şi de taxele de protecţie impuse, marii stăpâni de plantaţii din Carolina au cerut ajutorul autorităţilor britanice. Locotenentul Robert Maynard a fost trimis să-l prindă pe ”Barbă Neagră”. Piratul a fost prins într-o cursă, total nepregătit şi ucis de oamenii lui Maynard. Capul i-a fost tăiat şi luat ca trofeu. La mijlocul anilor 90 o echipă de cercetători au găsit corabia piratului scufundantă în apropierea coastelor Carolinei de Nord. 
 
Piratul care a devorat inima unui inamic
 
Un alt pirat legendar cunoscut pentru cruzimea dar şi pentru curajul său nebunesc a fost Jean David Nau. Ca pirat a fost cunoscut sub numele de Francois L Ollonais sau ”Biciul spaniolilor”. S-a născut în anul 1635, în Franţa. Provenea dintr-o familie foarte săracă. Din copilărie a lucrat ca servitor. În perioada adolescenţei a fost vândut unui nou stăpân. Acesta l-a dus pe Ollonais în Americi. Mai precis pe Insula Martinica. Aici a rămas servitor până în anul 1660. 

În acel an s-a alăturat bucanierilor din Santo Domingo. Deşi nu a urmat o carieră militară s-a arătat deosebit de priceput şi a învăţat rapid meserie armelor şi chiar navigaţia. Încă de la început a impresionat prin curaj dar mai ales printr-o cruzime fără margini. Nu se ştie de ce, dar avea o predilecţie pentru navele şi oraşele spaniole. Şi-a făcut rapid o carieră atacând şi jefuind corăbii spaniole în Caraibe. Guvernatorul din Tortuga i-a oferit o corabie. Jean David Nau a devenit comandatul propriului său echipaj. A strecurat teroarea în rândul spaniolilor fiind şi primul pirat care a lansat atacuri pe uscat. Nimeni nu mai era în siguranţă în faţa lui Francois L Ollonais. 

A rămas legendar după un naufragiu în Yucatan. Corabia i-a fost descoperită de o armată spaniolă. Total depăşiţi numeric, oamenii săi au fost măcelăriţi. Ollonais a reuşit să se ascundă sub cadavre şi a scăpat. Împreună cu numai câţiva sclavi eliberaţi a reuşit să se răzbune, sabotând întreaga flotă spaniolă din zona Cubei. A lăsat în viaţă doar un singur om care să-i spună guvernatorului de Havana cine a fost responsabil. Evident, faima i-a crescut fulgerător. 

S-a împrietenit cu Michel de Bosco un alt bucanier celebru şi împreună au strâns o armată de 600 de piraţi. Împreună au atacat oraşele Maracaibo şi Gibraltar în Venezuela. Populaţia a fost ucisă cu bestialitate, oamenii fiind torturaţi pentru a spune unde sunt averile. Mulţi au fost arşi de vii. Ollonais şi-a câştigat reputaţia de om extrem de crud. Omoara din plăcere şi fără motiv. Cu altă ocazie a smuls inima unui soldat spaniol şi se spune că ar fi muşcat din ea. 

A atacat şi alte oraşe din Caraibe. În cele din urmă Ollonais a început să fie părăsit de oameni, mai ales că prăzile nu erau pe măsura aşteptărilor, unei armate întregi. Piratul francez a continuat cu o singură corabie şi a încercat să cucerească Nicaragua. Pe drum, corabia s-a împotmolit într-un banc de nisip, navigând prea aproape de mal. A fost din nou încercuit de spanioli. A scăpat dar a fost prins de băştinaşi. Se spune că ar fi fost ars de viu şi mai apoi devorat. 
 
Vă mai recomandăm:
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: