VIDEO AUDIO Modelul „Mazăre” a ajuns pe meleaguri bistriţene. De la „momentele vesele”,  la imnul comunei Livezile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Simionca este coordonatorul principal al tuturor evenimentelor culturale care au loc în comuna Livezile, de când a devenit primar FOTO: Bianca Sara
Traian Simionca este coordonatorul principal al tuturor evenimentelor culturale care au loc în comuna Livezile, de când a devenit primar FOTO: Bianca Sara

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, pare să fi dat tonul imnurilor în ţară.  După ce a fost ales primar al comunei Livezile, Traian Simionca şi-a luat spotul de campanie şi l-a transformat în imn, cu versuri compuse chiar de el. Imnul inspirat din folclor pare să fi prins în comună, „femeile plângând la porţi”, dacă e să-i dăm crezare primarului.


Aventura de compozitor a lui Traian Simionca, unul dintre cei mai cunoscuţi coregrafi din judeţ şi dansator încă din 1986 la Ansamblul Balada, a început chiar în campania electorală. Lupta pentru Primărie fiind strânsă, coregraful, care a crescut cu muzică populară, s-a gândit să se facă cunoscut şi mai ales plăcut cu o melodie, special compusă cu acest scop.

Primarul a împrumutat linia melodică de la proaspătul director adjunct al Centrului Judeţean pentru Cultură cântăreţul Nicolae Cioancă, care a şi cântat piesa electorală alături e interpreta de muzică popular Cristina Retegan.
 
După ce a fost ales primar, gospodarul comunei Livezile a fost „determinat” de oamenii din comună să mai facă o variantă a acestei piese în care să se regăsească întreaga suflare din Livezile.

„Am făcut melodia pentru că am văzut că în campanie acea piesă a avut priză, spuneau cetăţenii şi femeile că li se făcea pielea de găină şi plângeau la porţi când o ascultau. Eu am simţit acea piesa cand am auzit-o prima dată. (...) Nu mă consider nici poet, dar am un simţ cultural, al umorului, al bunului mers,” povesteşte Traian Simionca. 


Piesa a fost promovată anul trecut la zilele comunei, versurile acesteia îndemnându-i pe livezeni să petreacă împreună cu această ocazie: „Averea şi omenia, livezeni cu suflet mare, hai cu toţii să petrecem/ Pentru o viaţă şi mai bună, noi cu toţii asta vrem/Lăsaţi răul la o parte, hai cu toţii să petrecem/ Sunt zile de sărbătoare pentru toţi din satul tău”.


Nici anul acesta nu a lipsit piesa, primarul alegând să o promoveze în cadrul unui marş cu torţe la care au participat câteva sute de persoane îmbrăcate cu tricouri cu însemnele comunei. Momentul a fost „presărat” şi cu o reprezentaţie a toboşarilor Cetăţii Bistriţa,  dar şi cu majorete.


Deşi este cunoscut ca şi dansator şi coregraf, meserie cu care susţine că a avut ocazia să păşească în 23 de ţări, Traian Simionca nu compune versuri pentru prima dată. Primarul îşi aminteşte de anii de dinainte de Revoluţie, când susţinea clasicele „momente vesele” în faţa livezenilor, care 25 de ani mai târziu l-au ales primar.


Primarul nu vrea să se oprească aici cu promovarea comunei pe care o păstoreşte, plănuind să facă un film al localităţii, imaginile fiind surprinse dintr-un avion de mici dimensiuni. Mai apoi, filmul va fi pus pe câteva sute de CD-uri şi distribuit din casă în casă cetăţenilor din comună.


Traian Simionca nu a precizat şi ce sume sunt alocate pe toată distracţia sa culturală şi de promovare a comunei cu peste 4.300 de suflete.

Vă mai recomandăm:

FOTO/VIDEO Rugăciuni la modă printre romi: manelele creştine

FOTO VIDEO Uite luna, uite farul, uite că-ncepe scandalul! Imnul „Viva Mamaia!”, o „aiureală” pe 35.000 de euro in bani publici

 


 

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite