FOTO Cum a impresionat Ambasada SUA unul dintre puţinii cojocari pe care îi mai are Bistriţa-Năsăud
0
Nicolae Bacea are 69 de ani şi este unul dintre puţinii cojocari pe care îi mai are Bistriţa-Năsăud. De mai bine de 50 de ani face cojoace şi pieptare, ajungând să facă în jur de 40 de piese pentru câţiva membri ai Ambasadei Statelor Unite de la Bucureşti, care până în 2011 l-au vizitat anual.
Pe Nicolae Bacea îl găsim în localitatea bistriţeană Tureac la muncă. Trebăluieşte cu zor în curtea casei în micul atelier amenajat în aer liber. Este înconjurat de piei de miel şi ied pe care le prelucrează după metode pe care le-a învăţat când avea doar 14 ani.
A fost dus la un ucenic la vârsta de 14 ani tocmai de către tatăl său, care era tâmplar, iar după ce a furat meserie un an a început să facă primele pieptare. Primul, pe care îl păstrează şi acum cu grijă l-a făcut surorii sale mai mici care avea doar 6 ani, cu ajutorul maestrului său.Încă mai are primele pieptare şi cojoace pe care le-a făcut, pe care le-a recuperat de la posesori, unele dintre ele având şi zeci de ani vechime.
De 55 de ani face cojoace şi pieptare, iar din 1991 a început să îşi „diversifice” oferta, confecţionând şi gentuţe, mănuşi, căciuli şi chiar şi globuri din piele, pe care le vinde la târguri.
Deşi a început să vândă mai multe obiecte şi accesorii, meşterul nu prea se abate de la motivele florale tradiţionale, pe care le reproduce pe toate produsele muncii sale. Spune că nici nu poate face asta, pentru că ar strica tocmai caracterul tradiţional al obiectelor.
Din 1995 este înscris la Academia Artelor Tradiţionale din România, care se şi ocupă de ceva ani cu valorificarea muncii sale, de când nu mai poate colinda ţara în lung şi-n lat pentru a participa la târguri şi expoziţii.
Cele mai ieftine sunt globurile, pe care Nicolae Bacea le vinde cu 10 lei, iar cele mai scumpe pieptarele pe care ia în jur de 2000 de lei. Cel mai scump însă l-a dat cu 4000 de lei, aproximativ 1000 de euro la acea dată, unei nemţoaice, care l-a găsit la un târg şi nu a mai vrut să-i părăsească taraba până nu a primit pieptarul pe care pusese ochii.
Face bani cât să trăiască, sumele provenite din vânzarea cojoacelor şi pieptarelor, completându-i pensia care nici nu trece de 300 de lei lunar. Munca la un pieptar nu este nici ea de neglijat, durând şi două luni în cazul celor mai „încărcate” cum le numeşte meşterul.
Procedelul este manual şi necesită migală şi răbdare, începând de la prelucrarea pieilor până la croială şi „împodobitul” piesei vestimentare cu motive tradiţionale. Munca migăloasă nu i-a distrus însă ochii, folosindu-se totuşi de o pereche de ochelari când munceşte la motivele florale.
Timpul liber şi-l petrece printre nepoţi, dar şi lecturând, atelierul său de la etajul casei fiind plin de cărţi bisericeşti, care mai de care mai diverse.
Ambasada SUA, impresionată de minunăţiile care ies din mâna bistriţeanului
Îndemânarea cojocarului a atras atenţia nemţilor, belgienilor, francezilor şi chiar americanilor. În 1995, la taraba sa din Sibiu a poposit o delegaţie a Ambasadei SUA. O membră a grupului s-a îndrăgostit pe loc de munca bistriţeanului, lăsându-i 100 de dolari pentru o comandă specială.
A ajuns să facă cojoace şi pieptare pentru toate rudele şi prietenii femeii, trimiţând în America nu mai puţin de 40 de cojoace, pieptare, căciuli sau mănuşi din piele cu motive româneşti.
Mai mult, americanii s-au ataşat atât de mult de cojocarul de pe Valea Bârgăului, încât an de an l-au vizitat până în 2011 pentru a-i desluşi misterele. Vizitele au încetat după ce liderul grupului şi soţia sa au decedat.
Nicolae Bacea cu tradiţia, fiul cu accesoriile moderne
Cojocarul are nu mai puţin de 8 copii, dintre care niciunul nu a dorit să-l urmeze, deşi Nicolae Bacea recunoaşte că fetele şi chiar şi nurorile îl mai ajută la motivele florale.
Mai mult, unul dintre copiii săi, care s-a căsătorit în Banat, lucrează la o fabrică de accesorii din piele, care însă ajung în magazinele de lux din Italia, depărtându-se de meşteşugul promovat de tatăl său timp de 55 de ani.
Bătrânul încă mai speră ca băieţii săi să se îndrepte spre cojocărie, pentru ca această meserie, pe care o practică cu plăcere, să nu dispară. Îl ajută în schimb soţia, care deşi a suferit o operaţie la mâna dreaptă coase mărgele toată ziulica pe brâiele, pe care mai apoi Nicolae Bacea le îmbracă în piele.
Spune că comenzile s-au rărit în ultimii ani, asta din lipsă de bani şi nu pentru că bistriţenii nu ar mai ţine la tradiţiile lor. La poarta lui vin atât tineri care încă mai vor să se căsătorească în straie populare sau măcar să le păstreze ca amintire, dar şi persoane trecute de prima tinereţe, care nu concep să nu aibă un costum tradiţional în bătătură.
Vă mai recomandăm:
Meşterul globurilor din piele albă pentru sărbători
Se încarcă comentariile...
