De ce supravieţuieşte şoferul în multe accidente rutiere grave. „Vorbim doar de statistică şi de şansa omului de a scăpa“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu puţine sunt accidentele rutiere în care pasagerii îşi pierd viaţa, iar şoferul scapă nevătămat. Dacă unii pun acest lucru pe seama instinctului de conservare sau supravieţuire, psihologii spun că nu se poate vorbi despre aşa ceva, mai ales că timpul de gândire şi mai ales de reacţie înainte de producerea impactului este prea scurt.

Adesea se vorbeşte de existenţa unui instinct de conservare care „ar acţiona” în cazul şoferilor supravieţuitori ai accidentelor rutiere. Cu alte cuvinte, inconştient, şoferii ar manevra volanul astfel încât impactul fatal să ferească partea de autoturism în care se află. 

Psihologii însă nu sunt de acord cu această variantă, tocmai pentru că reacţia în cazul unui accident rutier nu este aceeaşi la toate persoanele.

„Supravieţuirea necesită consumul conştient al unui efort fizic şi mental propriu. În faţa pericolului, subconştientul nostru ne determină prima reacţie, influenţat de funcţiile noastre vitale. Unele pericole exterioare sunt  mai greu de perceput, cum sunt poluarea sau seceta, în timp ce pericolul morţii rapide, ca urmare a unui accident de maşină este mai uşor de sesizat/perceput de creierul nostru. Reacţia în faţa unui accident iminent depinde de temperamentul, personalitatea şoferului în cauză”, explică psihologul Daniela Dragne-Macarie. 

Daniela Dragne-Macarie: „Nu toate reacţiile pot fi explicate”

Specialistul mai spune că supravieţuirea presupune „sânge rece”, reacţie imediată, voinţă şi hotărâre, iar mecanismele care influenţează reacţia în cazul unui accident rutier sunt multiple şi imprevizibile. 

„Personal, nu sunt de acord cu teoria conform căreia, în cazul unui accident, şoferul este cel care supravieţuieşte. Vorbim doar de o statistică şi de ce nu, de şansa persoanei de a supravieţui. Că ne dorim să găsim o explicaţie psihologică oricărui comportament, este adevărat. Uneori, însă, este nevoie să acceptăm că nu toate reacţiile pot fi explicate”, mai spune psihologul. 

Psihologul Grigore Havârneanu spune în cartea sa „Psihologia Transporturilor” că, deşi se presupune că cele mai multe persoane au instinct de conservare şi protecţie prin orice mijloace posibile, acest lucru nu este întotdeauna valabil în trafic, pentru că oamenii îşi dezvoltă strategii de reducere a fricii, acesta fiind un mecanism adaptativ. 

„Perceperea riscului de accident descreşte pe măsură ce situaţiile sunt percepute ca fiind controlabile, atunci când subiectul are un lor activ, de exemplu se află la volanul maşinii. Conducătorii auto consideră că deţin controlul deoarece îşi pot folosi abilităţile pentru a evita potenţialele evenimente periculoase”, explică psihologul Grigore Havârneanu. 

Vă mai recomandăm:

Cum recunoaştem un mincinos. Cele patru semne evidente care arată că cel din faţa noastră de minte

Adevărul despre pofta de dulciuri a copiilor. Care este legătura dintre laptele matern şi „dependenţa“ de dulce

Bistriţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite