Bistriţa: LA PAS PRIN VECHIUL BURG - În casa Ioan Zidaru reînvie istoria

În fiecare duminică, „Adevărul de Seară” prezintă un monument al Bistriţei, în cadrul unui proiect menit să redea memoria unui burg strălucitor La „Groapa din Central” berea curgea în halbe pentru oamenii simpli, în timp ce bistriţenii înstăriţi socializau în restaurantul de la etaj.

O umbră a unui trecut istoric prea puţin cunoscut bistriţenilor de rând, Casa Andreas Beuchel sau Ion Zidaru, poartă în pereţii săi amintirea zilelor în care oricine îşi permitea să iasă în centrul burgului, să bea bere la halbă şi să facă parte din lumea bună a urbei. „Mi-amintesc că la subsol era o berărie, printre cele mai bune din oraş, la vremea aceea. La etaj era amenajat un restaurant cu specific rustic. Asta era pe vremea lui Ceauşescu. Erau scaune mari din lemn şi, de multe ori, servirea la masă nu exista. Fiecare îşi lua halba şi o servea la masă. Înăuntru era şi o terasă, în curtea casei, unde se făceau mici. Era un loc pentru oamenii nu foarte bogaţi. Îşi permitea oricine să iasă în oraş aici, preţurile erau foarte bune”, rememorează cu nostalgie istoria casei un bistriţean de 50 de ani. „La groapă la Central” devenise locul de căpătâi în perioada comunistă. „Atunci erau puţine restaurante unde să ieşi. Pescăruş, Locomotiva, restaurantul Han şi Transilvania erau cam tot ce avea Bistriţa înainte 1989”, mai spune bărbatul.

O istorie zbuciumată de şase secole

În timp ce vremurile de glorie ale actualei Case Ion Zidaru sunt încă vii în mintea bistriţenilor, timpul a aşternut o perdea de uitare peste istoria casei, unul dintre monumentele istorice emblematice pentru ceea ce înseeamnă arhitectura civilă din Transilvania, în perioada de trecere de la stiul gotic la cel renascentist.
Imobilul a fost piesa de schimb între mai mulţi proprietari, vreme de 600 de ani, iar abia în secolul al XX-lea a primit destinaţia de restaurant-cramă. Cărţile despre istoria Bistriţei consemnează că primul proprietar al casei a fost Andreas Beuchel, un patrician bogat din secolul al XVI-lea, carea cumpărat casa în 1522. După moartea acestuia, casa nu este revedicată de urmaşi şi astfel este scoasă la licitaţie.  Christian Pomarius, un umanistal vremii, o cumpără contra unei sume foarte mari de bani, de 500 de florini. Moştenitorii lui Beuchel reuşesc să recupereze imobilul din actuala Piaţă Centrală şi îl vând mai departe lui Ion Zidaru (Johannes Murator), un meşter constructor din Modova, cel care îi va da al doilea nume imobilului. Monumentul istoric trece, în timpul celui de-al doilea Război Mondial, printr-o naţionalizare abuzivă şi apoi prin mai bine de un deceniu de procese ca să ajungă proprietatea moştenitorului de drept, prin decendenţă, Gabriel Roşca.

Un model de restaurare

Astăzi, Casa Ion Zidaru este un exemplu de restaurare bine realizată, prin eforturile suţinute ale nor specialişti arhitecţi şi prin dorinţa de protejare a simbolurilor istorice ale proprietarului Gabriel Roşca. „Casa are singura destinaţie posibilă pentru un monument de o asemena valoare. A fost un restaurant şi a rămas unul. M-am străduit ca, în centrul istoric al Bistriţei, din păcate, un exemplu negativ al restaurărilor incorecte, să păstrez specificul acestei case atât de valoroase. Restaurantul Central este un monument unic, redat bistriţenilor. Un restaurant premium, de categoria întâi”, spune Gabriel Roşca.

Un restaurant elitist

Casa Ion Zidaru, actualul Restaurant Central, reînvie imaginea fostului restaurant cu acelaşi nume, atât de popular în perioada dinainte de 1989. „ A fost casa unui patrician în trecut. Astăzi, este un resaturant elegant pentru lumea bună a oraşului şi nu numai. Un local care păstrează valorile renaşterii şi ale strilul gotic. Un restaurant cu valoare istorică, estetică şi culturală. Toate aprecierile au fost pozitive. De la Ambasadorul Statelor Unite la consulul Germaniei, cu toţii au admirat rezultatul lucrărilor de restaurare la acest monument”, mai spune Roşca.


„Restaurantul Central este un monument unic, redat bistriţenilor. Un restaurant premium, de categoria întâi” – Gabriel Roşca