În vremuri în care adopţia este considerată ultima soluţie, două surori din Năsăud cresc pruncii pe care alte mame i-au abandonat

Fără copii naturali şi fără soţi, două surori din Năsăud au luat în urmă cu 15 ani o decizie radicală, ce avea să le schimbe viaţa: au luat în plasament un copil abandonat. Între timp, în casa surorilor Bodea au mai apărut două suflete abandonate care se bucură de toată dragostea şi atenţia lor.

Pentru cei mai mulţi dintre români, adopţia este considerată ultima soluţie, în principal din cauza birocraţiei şi a condiţiilor destul de stricte ce trebuiesc îndeplinite.

În vremurile în care românii fug de adopţie, două surori din Năsăud se dedică trup şi suflet pruncilor abandonaţi de părinţi. Crina şi Niculina au peste 45 de ani şi ultimii 15 ani şi i-au dedicat celor trei copii abandonaţi pe care i-au luat în plasament.

Pe unul dintre ei, Gabriel, cele două femei au reuşit să-l adopte legal, în timp ce Paula, care acum are 13 ani şi Antonio care are doar 5 ani se află în plasament, însă nu prea se văd părăsind casa surorilor Bodea prea curând.

După un curs de asistent maternal, decizia de a lua un copil în plasament a venit natural pentru Crina, care la 33 de ani nu avea copii. Sora sa Niculina, care pe atunci era casieră la filiala CEC din Năsăud a sprijinit-o, mai ales că cu puţin timp în urmă le murise mama, iar un suflet care să le aline durerea şi să le umple casa de bucurie era mai mult decât bine-venit.

După nici doi ani, surorile Bodea l-au adoptat legal pe Gabriel (Foto: Bianca Sara)

Pe Gabriel l-au găsit în orfelinatul din Bistriţa pe când avea doar un an şi jumătate. Zâmbetul până la urechi al băieţelului blond le-a cucerit pe cele două femei, care după doar doi ani au şi luat decizia să-l adopte legal.

„Am vrut să oferim o viaţa mai bună unui copil care nu are prea multe şanse într-un centru de plasament. Pe când Gabriel avea doar doi-trei ani s-a pus problema de adopţie. Nu am putut să îl las, nu îl puteam vedea într-o altă familie”, a precizat Crina Bodea.

Cele două surori îşi amintesc cât de greu le-a fost cu Gabriel şi cum un suflet de doar un an a trezit în ele instinctul matern, deşi nu avuseseră copii naturali niciodată. L-au vegheat noapte de noapte, i-au notat cu conştiinciozitate progresele, de la primele cuvinte până la primele poezii rostite la serbări.

Tot sistemul i-a forţat mâna Crinei să se gândească să mai ia în plasament un copil, pentru a putea rămâne în sistem ca asistent maternal. Astfel, după doi ani, prin 2002, în familia Bodea mai ajunge o fetiţă tot în vârstă de un an.

Paula a devenit repede alintata casei, fetiţa pe care şi-au dorit-o mereu cele două surori şi care a devenit un real ajutor în casă. Dacă Gabriel a fost un copil lipicios din prima şi nu a ridicat mari probleme, Paula era foarte speriată şi avea nevoie de atenţie sporită.

Paula este în familia Bodea de când avea doar un an (Foto: Bianca Sara)

 „Îmi amintesc că era extrem de speriată. Se speria la absolut orice zgomot. Dacă o muscă zumzăia lângă ea se speria şi începea să plângă. Ne-am legat foarte mult de ea, ea a fost minunea noastră, e cocheta casei, liniştea casei, deşteapta casei. Părinţii au căutat-o până în urmă cu un an, tatăl ei a decedat, iar mama de atunci nu o mai caută.”, povesteşte Crina.

Ultimul care a ajuns în familia Bodea a fost Antonio, care acum are 5 ani. Şi el avea tot un an când a ajuns la cele două surori. Dacă acum nu se deosebeşte cu nimic de restul copiilor, surprinzând doar cu inteligenţa sa peste medie, în primii ani de viaţă, Toni, cum este alintat, avea dese accese de furie. Acestea au fost „tratate” cu multă blândeţe şi răbdare.

Antonio, alături de mama sa adoptivă şi de ursuleţul său, singurul obiect care-i mai aminteşte de familia naturală (Foto: Bianca Sara)

Fără să ezite, cele două surori susţin că dacă ar fi să aleagă din nou ar merge pe acelaşi drum, care le-a scos în cale aceşti copii minunaţi, refuzaţi de părinţii lor naturali.

Vă mai recomandăm:

Cum arată comunitatea „atinsă” de Dumnezeu. Povestea preotului bistriţean care a transfomat solidaritatea într-un mod de viaţă

Imaginaţi-vă o comunitate unde domneşe solidaritate şi unde simţul civic şi ajutorul semenilor s-au transformat într-un mod de viaţă. Culmea aceasta chiar există şi poate fi găsită în Bistriţa-Năsăud. A fost „construită” cu multă trudă de către preotul Vasile Rus, care şi-a dedicat ultimul deceniu ajutorului necondiţionat.

Povestea învăţătoarei care a renunţat la un job de vis în Dublin pentru a se întoarce la catedră în România

Pentru unii români care aleg calea străinătăţii confortul financiar oferit de ţările occidentale nu este suficient, aceştia căutând fericirea şi împlinirea tot acasă. Este şi cazul unei învăţătoare din Bistriţa-Năsăud, care după ce a muncit timp de 10 ani în Dublin, ajungând să managerieze nu mai puţin de trei restaurante, s-a întors acasă la vechea sa pasiune: învăţământul.