VIDEO Captură impresionantă a poliţiştilor de frontieră. Aproximativ 10.000 pachete de ţigări descoperite la graniţa cu Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aproximativ 10.000 de pachete de ţigări au confiscat poliţiştii de frontieră
Aproximativ 10.000 de pachete de ţigări au confiscat poliţiştii de frontieră

În cadrul unei acţiuni pe linia combaterii contrabandei, poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au descoperit aproximativ 10.000 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană. Patru bărbaţi sunt cercetaţi pentru contrabandă şi trecere ilegală a frontierei de stat, iar ţigările în valoare de peste 88.000 de lei au fost ridicate în vederea confiscării.

Luni, la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Valea Vişeului s-a desfăşurat o acţiune specifică pe linia combaterii contrabandei cu ţigări de provenienţă ucraineană, în zona de competenţă. Astfel, în jurul orei 16.00, poliţiştii de frontieră au observat la marginea localităţii Crasna Vişeului două persoane care transportau în spate, mai multe colete voluminoase, de la frontiera de stat spre interiorul ţării.

Poliţiştii au procedat la urmărirea persoanelor în cauză, reuşindu-se reţinerea uneia dintre ele, un cetăţean român domiciliat pe raza comunei Bistra, jud. Maramureş. La cercetarea terenului, în pădure, au fost descoperite 20 de colete ce conţineau 9.920 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de peste 88.000 lei. În cadrul cercetărilor, s-a stabilit faptul că la activitatea infracţională au mai participat trei persoane, domiciliate în aceeaşi localitate.

Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar cei patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 21 şi 38 ani, sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi trecere ilegală a frontierei de stat. 

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite