Săpânţa, dincolo de Cimitirul Vesel. Ce mai pot vedea turiştii în Maramureş, în afară de cel mai cunoscut obiectiv turistic
0
Drumeţii care vor să facă un popas la Săpânţa, Maramureş, au ce vedea, pe lângă cel mai cunoscut cimitir din lume. Mănăstirea cu cea mai înaltă biserică din lemn, parcul dendrologic cu arbori seculari, complexul de vâltori sau pentru amatorii de drumeţii un traseu ce poate fi parcurs doar la pas sau cu bicicleta.
Toată lumea a auzit de cimitirul Vesel din Săpânţa şi de epitafele amuzante de pe crucile de acolo. Nuanţa unică de albastru folosită la vopsirea crucilor, obţinută după o reţetă secretă şi ideea de a râde de moarte au făcut ca cimitirul să devină o atracţie turistică recunoscută mondial.
Dar Cimitirul vesel nu e tot ce poate fi văzut la Săpânţa.
În aceeaşi localitate să găseşte mănăstirea Săpânţa Peri, despre care se spune că are cea mai înaltă biserică din lemn din Europa, cu cei 78 de metri înălţime. Informaţia nu a fost confirmată de nicio autoritate în domeniu, dar localnicii sunt foarte mândri de această supoziţie. Chiar preotul paroh Grigore Luţai spunea că din cunoştinţele sale nu ştie să existe o altă biserică din lemn mai înaltă, însă fără să aibă o confirmare oficială. Este confirmată, însă, istoria bogată a locului.
Mănăstirea este aflată pe malul românesc al Tisei, în timp ce pe malul ucrainean, unde a fost vechiul amplasament al mănăstirii, există şi astăzi ruinele acesteia. Vechea mănăstire a fost ridicată de nepoţii lui Dragoş Vodă.
Prima ctitorie a Drăgoşeştilor a fost în 1391, fiind locul unde s-au tradus foarte multe cărţi de cult. Timp de peste 300 de ani, aici şi-a avut sediul Episcopia Română a Maramureşului, care a fost distrusă în 1783. Locul actualei mănăstirii a fost sfinţit în 1991, iar în 1997 a fost construită la hotarul satului Săpânţa. În prezent, mănăstirea găzduieşe şase măicuţe.
Mănăstirea Săpânţa Peri Foto: Angela Sabău
Interesant este faptul că mănăstirea se află într-un parc dendrologic cu peste 36 de specii de arbori şi peste 1000 de arbori seculari, unii chiar de peste 300 de ani.
Vâltorile din Săpânţa, maşina de spălat a satului
La doar câteva sute de Cimitirul vesel, pe un drum lăturalnic, poţi avea o altă experienţă menită să te facă să crezi că ai călătorit în timp. Vâltorile de la Săpânţa, care mai sunt folosite şi acum. Deşi acum sătenii îşi duc covoarele la spălat, iniţial, instalaţia din lemn avea o altă utilitate. Etnografii spun că rolul acesteia era de a face ţesăturile din lână mai dense. „Când se ţesea lâna, firul era gros, iar ţesătura nu putea fi făcută deasă. Era rară, putea intra un deget prin ţesătură. Atunci se vâltoreau. Se duceau la vâltoare şi le lăsau acolo să se vâltorească până la 24 de ore. Ţesătura se îndesa, practic intra la apă”, spune Dumitru Pop din Săpânţa.
Complexul de vâltori se află foarte aproape de Cimitirul vesel şi este deseori vizitat de turişti, dar şi de săteni, fiind chiar un loc de scaldă preferat de copii.
Instalaţia din lemn este ca o cuvă, conică, cu distanţă între scândurile din care e făcută, fiind alimentată de un fir de apă deviat din vale. Apa ajunsă în vâltoare formează un vârtej asemănător celui din maşina de spălat, care antrenează şi ţesăturile în mişcarea ei.
„Şi acum mai funcţionează. Mai sunt persoane care fac cergi, sau mai limpezesc câte un covor. Nu de mult a fost reparată, şi vâltoarea, şi podeţul. Acum e mai mult ca obiectiv turistic, dar eu îmi amintesc că erau două şi veneam cu copiii aici şi ne scăldam. Şi nu ne lăsa proprietarul. Dar pândeam şi când vedeam că pleacă, intram în apă şi ne scăldam. El zicea că-i tulburăm apa, că se depunea un fel de mâl pe lemnul acela. Dar nouă ne plăcea, că nu erau pietre”. Maria Şofineţ
Nu e de mirare că voiau să se scalde. Probabil că le-ar surâde ideea şi turiştilor care ajung aici după ce au vizitat cimitirul în arşiţa soarelui neiertător. De cum începi să te apropii de apa care se învârte furioasă în cuva din lemn, simţi răcoarea ei plăcută şi doar simţul ridicolului te face să te abţii să intri în apă alături de cei câţiva copii care să bălăcesc zgomotoşi. Te face să vrei să cauţi repede în „Amintirile din copilărie“ ale lui Creangă, dacă nu cumva acesta e un loc din care s-a inspirat pentru o poveste pe care ai ratat-o.
Copiii încă mai vin la scaldă la vâltoare Foto: Angela Sabău
În sat, toată lumea făcea cergi, motiv pentru care vâltorile au fost dintotdeauna foarte importante. „Aici aduceau cergile, ca să se îndese. Spuneau că trebuie să scadă, să ajungă la o anumită dimensiune. Şi mama făcea, dar acum nu mai face, face alt fel de ţesături. Nu e meşter popular autorizat, dar aici totă lumea e meşter popular. Toată lumea face cergi sau ţese la război”, mai spune Maria Şofineţ.
Mlaştina Poiana Brazilor, pentru iubitorii de drumeţii
Dacă nu eşti genul care vrea doar să coboare din maşina la poarta obiectivului turistic, ci îţi place să porneşti în drumeţii, aici vei găsi o ofertă mai mult decât rezonabilă.
Mlaştina Poiana Brazilor este o arie protejată de interes naţional de categoria a IV-a IUCN (rezervaţie naturală de tip botanic), situată pe teritoriul administrativ al comunei Giuleşti. Aria naturală se află în partea central-nordică a judeţului Maramureş, în Munţii Igniş - grupa muntoasă a Carpaţilor Maramureşului şi Bucovinei, la o altitudine ce nu depăşeşte 1.000 m, în apropierea drumului judeţean DJ183.
Mlaştina Poiana Brazilor Foto Eco Maramrueş - drumulmaramuresului.ro
Rezervaţia naturală a fost declarată arie protejată în 2000 şi se întinde pe o suprafaţă de trei hectare. Mlaştina Poiana Brazilor se suprapune sitului Natura 2000 – Igniş şi reprezintă o zonă de mlaştini oligotrofe ce adăposteşte o mare varietate de plante (rogoz, bumbăcăriţă, negară) specifice turbăriilor, precum şi suprafeţe acoperite cu vegetaţie lemnoasă (molid, jneapan) şi pajişti.
Mlaştina Poiana Brazilor est unul din obiectivele turistice vizate în Drumul Maramureşului, un traseu de 700 km de natură şi cultură, ce poate fi parcurs la pas sau cu bicicleta.
Vă recomandăm să mai citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
