Alimente expirate vândute la chioşcuri aflate în incinta şcolilor din Baia Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

24 de kilograme de carne şi produse alimentare cu termenul de valabilitate expirat au fost scoase la vânzare în chioşcuri aflate în incinta instituţiilor de învăţământ din Baia Mare. Este rezultatul unei acţiuni de prevenire organizate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice.

În cadrul acţiunii poliţiştii au verificat 23 de puncte de alimentaţie publică din incinta unităţilor de învăţământ din Baia Mare. Verificările au avut loc la finele săptămânii trecute şi au avut drept scop prevenirea, descoperirea şi combaterea faptelor ilicite care se comit în domeniul evaziunii fiscale şi pentru protejarea elevilor împotriva unor acte de comerţ ilicit, cu produse expirate. 

„Au fost aplicate opt sancţiuni contravenţionale, cele mai multe pentru abateri de la OUG 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. Valoarea amenzilor a fost de 57.500 lei”, a declarat Florina Meteş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş. 

Totodată, poliţiştii au confiscat 24 kg de carne şi produse alimentare cu termenul de valabilitate expirat, precum şi suma de 1.436 lei în numerar.

Citeşte şi

Un român a fost ucis de o scroafă în Italia. Animalul crescut ilegal a atacat şi un băieţel de 2 ani

De ce e Pământul plat - Teoriile fanteziste ale organizatorului conferinţei pe această temă de la Cluj 👽

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite