Românii din Viena protestează ȋmpotriva exploatării gazelor de şist din ţara-mamă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 30 de români protesteaza astăzi faţă de exploatarea gazelor de şist din ţară ȋn Viena, Austria. Aceştia activează ȋn grupul de iniţiativă civică autodenumit „Vienna against Fracking”, ȋnfiinţat ȋn luna ianuarie 2014.

Protestul grupului ȋncepe după prânz şi se desfăşoară ȋn mai multe locaţii din capitala Austriei, conform următorului program: ȋntre orele 13.00 – 14.00, la sediul ONU; ȋntre orele 14.30 – 15.30, la sediul Ambasadei Statelor Unite şi ȋntre orele 16.00 – 17.00, la sediul Ambasadei României.

„Prin această acţiune protestatarii vor să atragă atenţia opiniei internaţionale asupra abuzurilor comise ȋn România de către autorităţile statului, printre care: inexistenţa unei legi pentru exploatarea combustibililor neconvenţionali, respectiv, gazele de şist; ȋncălcarea proprietăţii private, drept garantat de Constitutie, de către firmele străine şi româneşti de explorare şi exploatare; populaţie neinformată de către autorităţile competente cu privire la riscurile exploatării gazelor de şist; daunele ireversibile provocate ȋn scurt timp mediului şi sănătăţii umane de aceste exploatări. Drept urmare, grupul «Vienna against Fracking» cere demisia celor care se fac vinovaţi de aceste situaţii: preşedintelui ţării şi premierului, miniştrilor Justiţiei, Mediului, Sănătăţii, Energiei, Economiei, Agriculturii, ministrului delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, ministrului Afacerilor Interne, cât şi directorilor Agenţiei Naţionale de Resurse Minerale, comisarului Gărzii Naţionale de Mediu, precum şi reprezentanţilor autorităţilor locale care acceptă tacit aceste ȋncălcări flagrante ale legilor şi regulamentelor ȋn vigoare”, a declarat arădeanca Georgeta Filipciuc, care va participa la protest.

Protestatarii urmează să ȋnainteze petiţii şi materiale informative atât instituţiilor ȋn faţa cărora protestează, cât şi autorităţilor din ţară.

Grupul de inţiativă civică „Vienna against Fracking” pichetează de peste două luni Ambasada Statelor Unite ale Americii din Viena, informează membrii diasporei cu privire la pericolele exploatării gazelor de şist şi strânge semnături de susţinere pentru românii din ţară şi pentru ȋnfiinţarea unei legi ȋmpotriva fracturării hidraulice.

Georgeta Filipciuc mai menţionează că acţiunile grupului sunt autofinanţate, iar membrii săi nu reprezintă niciun partid politic din România, ei dorind să rămână apolitici şi ȋn viitor.

Vă mai recomandăm: Campanie de informare despre gaze de şist dedicată locuitorilor din comuna Băceşti, organizată de ANRM la Vaslui

Reportaj „Le Monde” privind exploatarea gazelor de şist din localitatea Pungeşti


 

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite