Podul Traian, care face legătura Aradului cu Timişoara se închide din data de 25 iunie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Podul are o vechime de aproape 100 de ani şi este inclus în proiectul de reabilitarea a centrului vechi, CIVAR. Proiectul este finanţat din fonduri structurale şi execuţia lui se întinde pe doi ani.

Autorităţile locale au anunţat astăză că începând cu data de 25 iunie, pentru minimum nouă luni de zile, circulaţia pe podul Traian va fi întreruptă.
”Momentan se dă jos de pe el ce se poate da şi din 25 se închide complet pentru a intra în lucrări de reparaţii şi consolidare”, a declarat primarul Gheorghe Falcă.


Acesta a precizat că în conformitate cu proiectul CIVAR, lucrările a rebui să dureze nouă luni de zile.
Cât priveşte traficul între Arad şi Aradul Nou, acesta se va derula pe Podul Decebal, prin Subcetate. ”Încercăm acum să vedem şi posibilitateade a institui nişte sensuri unice în zonă pentru a  fluidiza traficul. O altă problemă pe care încercăm săo rezolvăm până atunci este cea a sensului giratoriu ce se construieşte la intrarea pe ştrand, pe Podul Decebal, astfel ca şantierul să nu sugrume şi mai mult traficul”, a mai adăugat Falcă.


Pod nou, lipit de cel vechi


Cât priveşte podul provizoriu prevăzut a fi construit în proiect, municipalitatea vrea să îl ransforme în unul provizoriu. ”Am discutat la Ministerul Dezvoltării şi sperăm să primim aprobarea pentru schimbarea soluţiei de proiectare, astfel ca noul pod să aibă regim permanent”, a mai declarat edilul şef.

image

De altfel primăria a şi prezentat mai multe simulări realizate de firme de proiectare din Germania, Ungaria şi România pentru acest pod. ”Au fost variante foarte frumoase, fanteziste unele dintre ele. Am avut şi simulări pentru un pod cu patru benzi, dar din păcate nu ar încăpea în zonă, aşa că cel mai probabil se va merge pe construirea unui pod tot cu două benzi, astfel ca pe cel vechi să rămână un sens de circulaţie plus linia de tramvai, iar pe celălalt va fi celălalt sens şi auto şi de tramvaie”, a explicat şi directorul tehnic al Primăriei, Răzvan Popa.

image

La cele două poduri,respectiv la repararea celui vechi şi la construcţia celui nou, se va lucra în paralel.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite