Cel mai mare târg de profil medical din Vestul României va reuni peste o sută de expozanţi

Cel mai mare târg de profil medical din Vestul României va reuni peste o sută de expozanţi

Ar Medica a ajuns la o nouă ediţie FOTO arhivă Adevărul

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad organizează, în perioada 2-4 noiembrie 2017, cea mai mare expoziţie de profil medical din Vestul României şi una dintre cele mai importante la nivel naţional, târgul Ar-Medica. Este vorba despre ediţia XXIV.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ar-Medica a devenit cel mai important eveniment medical din regiunea de Vest deoarece oferă cadrul în care latura comercială se îmbină cu cea ştiinţifică prin intermediul manifestărilor conexe organizate în timpul expoziţiei: simpozioane, congrese şi conferinţe, demonstraţii practice creditate EMC şi EFC.

La cea de-a XXIV-a ediţie vor participa peste 100 de expozanţi din ţară şi din străinătate, care îşi vor prezenta produsele în cele trei mari secţiuni: târg internaţional de medicină, salon de medicină veterinară şi salon beauty.

Evenimentul va aduce în prim plan: aparatură, echipament şi instrumentar medical, consumabile medicale, aparatură recuperatorie, aparatură de laborator, aparatură şi instrumentar pentru medicina veterinară, produse farmaceutice, produse cosmetice, de estetică şi îngrijire corporală, precum şi cele mai noi metode în materie de înfrumuseţare, servicii medicale, IT medical, carte, publicaţii de specialitate, servicii conexe.
Programul conex al expoziţiei este unul amplu şi complex, oferind posibilitatea participării la conferinţe ştiinţifice pentru: medici stomatologi, medici specialişti, medici de familie, medici veterinari, farmacişti, asistenţi medicali, tehnicieni dentari. Se vor organiza conferinţe creditate EMC şi EPC, organizate în colaborare cu Colegiul Medicilor Stomatologi Arad, Colegiului Medicilor Arad, Colegiul Farmaciştilor Arad, Colegiul Medicilor Veterinari Arad, Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor Filiala Arad, Ordinul Tehnicienilor Dentari Arad.

Program ştiinţific:

Pavilionul A şi B
Joi, 2 noiembrie: Prezentarea firmei PI DENTAL MANUFACTURING CO LTD. UNGARIA
       Colegiul Medicilor Veterinari Arad
Vineri, 3 noiembrie: Colegiul Farmaciştilor Arad
Colegiul Medicilor Arad
Ordinul Asistenţilor Medicali Arad

Sâmbătă, 4 noiembrie: Ordinul Tehnicienilor Dentari Arad, tematică: “Curs intensiv: Proteza scheletata si combinata de la A pana la Z, tehnici de proiectare si realizare simple, fara posibilitati de eroare”.
Pavilion C
Joi-Sâmbătă: Colegiul Medicilor Dentişti Arad, tematică: “Conceptul Profilactic în Stomatologie”.

Vă mai recomandăm: AR-Medica, o reuşită pentru industria medicală din România

De 20 de ani la Arad se organizează cea mai importantă expoziţie medicală din România – Ar Medica

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: