2010, anul şpăgarilor îmbrăcaţi în uniformă. Peste 20 de polițiști reținuți pentru mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii arădeni au făcut în acest an curăţenie printre angajaţii Ministerului de Interne. Captura de şpăgari în uniformă din acest an este impresionantă, în Arad. În ultimele 12 luni, în judeţ au fost reţinuţi 21 de poliţişti.

„Oile negre” din cadrul Ministerului de Interne au fost puse la zid în 2010 de către procurorii arădeni. Raziile şi monitorizările au dus la flagrante şi arestări a 21 de poliţişti. Dintre aceştia, cel puţin 15 au fost lăsaţi liberi, după ce judecătorii arădeni au respins cererea procurorilor de arestare preventivă pentru 29 de zile.


Nici măcar filmările aduse la dosar, în care s-a văzut clar cum poliţiştii au cerut şi au primit diferite sume de bani, nu au fost concludente pentru instanţa de judecată. Ultimii şpăgari în uniformă capturaţi îşi vor continua activitatea în cadrul Poliţiei de Frontieră. „Cei patru colegi sunt puşi la dispoziţie. Politistul pus la dispoziţie îndeplineşte numai acele atribuţii de serviciu stabilite de şeful unităţii de poliţie din care face parte, pe perioada cercetării”, a declarat Mihaela Leş, purtătorul de cuvânt al IJPF Arad. 

11 poliţişti la pachet

Cea mai mare captură de şpăgari în uniformă a fost cea în care au fost implicaţi 11 poliţişti de pe Valea Mureşului. Magistraţii Tribunalului Arad, dar şi cei de la Curtea de Apel Timişoara, au considerat însă că aceştia nu prezintă pericol social, aşa că i-au lăsat în libertate.

„Noi nu putem comenta public deciziile judecătorilor, decât în instanţă. În cazul celor patru poliţişti de frontieră, încă aşteptăm motivarea lăsării lor în libertate”, a declarat, pentru „Adevărul de Seară”, Codrin Gavra, procurorul-şef al secţiei Penale din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

VIDEO: Stenogramele şpagarilor: „ Pune 20 de euro. 10 nu-i bine?”

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite