Viile, satul cu doi locuitori
0
În Satul Viile din comuna Scrioaştea locuiau 14 familii, iar acum mai trăiesc doar două femei. Ioana Mihăilescu, de 78 de ani, şi nepoata ei Gabriela Tiparu, de 35 de ani, sunt ultimele persoane care mai îşi duc viaţa în satul părăsit. Bunica şi nepoata locuiesc singure de 11 ani, de când a murit soţul bătrânei.
Viile, cunoscut de cei bătrâni sub numele de Ciotu, se află în plin câmp şi pentru a ajunge la civilizaţie trebuie să mergi peste doi kilometri până în centrul comunei Scrioaştea.
În 1956, când s-a mutat familia Ioanei Mihăilescu în Viile erau 14 case în sat. Oamenii care stăteau aici erau ţărani gospodari, care aveau pământ şi pădure.
Bătrâna Mihăilescu îşi aduce aminte că aici trăiau peste 50 de oameni. Aceştia însă s-au mutat după ce le-a fost luat pământul şi treptat satul a început să se depopuleze. „Satul Viile face parte din comuna Scrioaştea, dar nu sunt decât două femei acolo. Eu ştiu de ele şi chiar îmi pare rău, dar nu am cu ce să le ajut. Dacă aveau posibilităţi financiare s-ar fi mutat probabil. Ştiu că au fost şi inundate şi că trebuiau să primească ajutoare, dar nu au primit. Nu eram primar atunci şi nu ştiu ce s-au întamplat cu ajutoarele. Am încercat să aflu, dar nu am reuşit." spune Şefu Marian, primarul Scrioaştei.
Soţul bătrânei nu a vrut să abandoneze casa
Oamenii nu mai aveau niciun motiv să rămână aici, astfel încât revoluţia a găsit la Viile doar trei familii. Ultimii locuitori ai Viilor au plecat între 1993-1994, dar cu toate acestea regretatul soţ al Ioanei Mihăilescu nu a vrut să abandoneze satul şi casa. „A zis că asta e casa lui şi el nu pleacă de aici. Aşa că în 1999, când a murit soţul noi am rămas aici, fără să avem unde să ne ducem. Mama Gabrielei este recăsătorită la Băduleasa, iar fiul meu are apartament la Turnu-Măgurele. Au plecat fiecare la casa lui" spune Ioana Mihăilescu.
Pe nepoata Gabriela au crescut-o bunicii de la şapte luni, iar aceasta le spune lor, mama şi tată. Ea a rămas singurul sprijin al bunicii sale şi nu a lăsat-o niciodată singură.
„Gabi a stat mereu cu mine, că ea nu are niciun serviciu, pentru că nu poate să facă naveta pe câmpul ăsta. Mai merge cu bicicleta până la Scrioaştea, dar de la acolo până aici e destul de riscant. Sunt alte vremuri acum, umblă tot felul de derbedei, nu mai e ca înainte", se plânge aceasta. Singurul venit al femeilor este pensia de urmaş de 500 de lei, pe care o primeşte bătrâna de la soţul care a fost ceferist. Gabriela Tiparu nu poate să ajungă undeva să lucreze pentru că trebuie să aibă grijă de bunică. Aceasta nu primeşte nici ajutor social pentru că cele două au pământ. „Eu nici nu mă încadrez să primesc vreun şomaj sau ajutor social pentru că spun că avem pământ. Avem aproape 11 pogoane de pământ, care îl dăm în arendă. După recoltare primim ori produse ori bani sau bonuri de pâine, dar se dă şi de acolo foarte puţin" explică Gabriela.
"Când trăia bunicul lucrurile stăteau altfel"
Pe lângă faptul că se descurcă foarte greu, casa a fost inundată acum câţiva ani, iar bătrâna a avut şi probleme de sănătate în ultimul timp.
"Am fost şi inundate în 2005 şi 2006. Noi trebuiă să primim nişte ajutoare de ciment de la primărie, dar nu a ajuns nimic la noi. Nimeni nu ne-a dat nici măcar o jumătate de pâine, atunci când pluteam pe aici prin apă," mai spune nepoata Gabriela. Aceasta îşi aminteşte cu nostalgie de vremurile în care gospodăria era plină de animale şi când nu avem problemele de acum. „Eram învăţaţi cu păsări multe, cu animale. Nu am mai riscat să creştem animale pentru că suntem în câmp, se fură. Nu mai e nimeni lângă noi, vreun vecin, ceva. Când trăia bunicul lucrurile stăteau cu totul altfel. Nu aveam grijă de nimic" spune femeia.
Se încarcă comentariile...
