VIDEO Un pas important spre modernizarea Alexandriei. O fântână multicoloră luminează parcul din faţa Cinematografului Patria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parcul din faţa fostului cinematograf Patria a fost reabilitat foto: Lavinia Bazavan
Parcul din faţa fostului cinematograf Patria a fost reabilitat foto: Lavinia Bazavan

Alexăndrenii au o nouă atracţie în oraş. Fântâna arteziană din faţa Cinematografului Patria a fost renovată şi modernizată. Lucrările au durat jumătate de an, dar a meritat aşteptarea. Aceasta funcţionează pe bază de lumini multicolore şi jeturi de apă. Lipseşte muzica.

Parcul din zona Cinematografului, unul dintre cele mai mari din Alexandria, a fost reabilitat. A fost amenajat un nou loc de joacă, spaţiile verzi au fost refăcute în totalitate, dar principala atracţie o contituie fântâna arteziană multicoloră.

Fântâna are exact aceeaşi suprafaţă ca şi cea veche, fiind de fapt o modernizare a fostei structuri. Cu toate acestea, luminile colorate şi jocul de apă o transformă în ceva cu totul nou pentru locuitorii oraşului.

Lucrările pentru reabilitarea parcului au durat jumătate de an, iar investiţia s-a ridicat la peste la 710.000 lei, din care 211.000 lei asiguraţi de la bugetul local, restul de 500.000 lei provenind de la Fondul de mediu.

În ceea ce priveşte fântâna arteziană toate conductele au fost schimbate, s-a făcut hidroizolaţie, astfel că este folosită aceeaşi cantitate de apă reciclată.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite