Marian Gherghiţă , medicul cu cei mai tineri pacienţi din oraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Neonatologul, Marian Gherghiţă, este cel care dă note copiilor la naştere, conform sistemului Apgar. Medicul are două specializări, pediatrie şi neonatologie, astfel acesta poate să aibă grijă de copii încă din faşă şi până la maturitate. Acesta a fost mai bine de 10 ani şi medicul  copiilor de la leagănul din Alexandria.

Medicul Gherghiţă este o persoană care se dedică trup şi suflet tinerilor săi pacienţi şi spune că se bazează pe jurământul lui Hipocrate, dar se ghidează în viaţă după citatul  chinezului Suen Seu Mo:” eu nu te întreb de ce rasă eşti, nici de religie ori origine, ci numai de suferinţele tale”.
După absolvirea Liceului Teoretic „Unirea” din Turnu-Măgurele,tânărul Marian Gherghiţă s-a hotărât să dea la Facultatea de pediatrie din Cluj.” Îmi făcusem planul ca la un an după admitere, să mă transfer la Bucureşti. Dar am rămas, pentru că oraşul Cluj este foarte frumos, este oraşul elevilor şi al studenţilor”, spune acesta. Imediat cum a terminat studiile universitate, proaspătul medic pediatru a venit la Alexandria, ca stagiar, la Spitalul Judeţean. 

A fost medicul copiilor de la leagăn

După stagiatură, a urmat o perioadă de jumătate de an în care pediatrul Gherghiţă a fost medic de circă în comuna Mavrodin. Însă, cea mai mare partea a carierei sale  de aproape 30 de ani, a petrecut-o la leagănul de copii din Alexandria. „Aici am lucrat timp de 13 şi am fost director şapte ani. La leagăn, aveam în îngrijire peste 200 de copii, care aveau de la patru zile la trei ani. Copiii aceştia sunt abandonaţi de părinţi. M-a impresionat la aceşti copii, faptul că erau educaţi că într-o zi vor veni mama şi tata să îi ia. Astfel, orice adult care venea în mijlocul lor le spuneau mamă sau tată”, îşi aminteşte medicul pediatru.  După experienţa de la leagăn, Marian Gherghiţă a plecat la spitalul din Cervenia, la compartimentul de pediatrie. Medicul consideră că venirea unui pediatru în comună a fost de bun augur pentru că nu mai era necesară deplasarea copiilor bolnavi pe o distanţă de 20 de kilometri, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Alexandria.  „ În caz de afecţiuni, era bine că exista un specialist pediatru în zonă”, explică medicul. 

Reanimează nou-născuţii aflaţi în stare critică

După plecarea de la Mavrodin şi până în prezent, Marian Gherghiţă, a lucrat pe secţia de nou-născuţi a Spitalului Judeţean.  „În mare parte diagnosticul la nou-născuţi şi sugari îl pun doar bazându-mă pe inspecţie.  Spre deosebire de pediatrie, unde copilul vine cu o boală şi poţi să îi spui părintelui că îl faci bine în două zile, trei zile, cinci zile, la neonatologie ei vin pe această lume cu nota zece sau cu note mici şi trebuie să te gândeşti ce problemă are”, explică Gherghiţă. Există şi situaţii în care nou-născutul  vine pe lume cu probleme foarte grave, iar neonatologul Gherghiţă este cel care trebuie să îl reanimeze şi să îl stabilizeze.

Profil
Născut:  13 iulie 1957, comuna Troianu, judeţul Teleorman
Studii: Facultatea de Pediatrie “Iuliu Haţeganu” din Cluj-Napoca
Profesie: medic primar pediatrie şi specialist în neonatologie
Familie: căsătorit, are o fată de 27 de ani şi un băiat de 19 ani

Ce îi place

“Pasiunile mele sunt  pescuitul şi fotbalul. Îmi place să ajut oamenii aflaţi în situaţii dificile, adică oameni bolnavi sau cu probleme sociale. Filmul meu preferat este “Titanic”, iar cartea preferată este  “În vâltoarea vieţii, de  Bulwer Lytton”, mărturiseşte medicul.

Ce nu îi place

“Nu îmi place viaţa dezorganizată, nu îmi plac viciile.  Nu îmi plac oamenii care nu se ţin de cuvânt. Când am făcut în Ardeal facultatea,   am învăţat că “da” e da şi “nu” e nu.  Acolo am învăţat să cred în oameni şi aici m-am păcălit de câteva ori”, spune Marian Gherghiţă.

Întrebare şi răspuns

Cum le-aţi influenţat viaţa copiilor de la leagăn în timpul în care aţi fost director?

“Am încercat să procedez şi legal, dar şi moral. Am lăsat copii să meargă la familiile angajaţilor, de sărbători, cu toate că nu era legal şi dacă s-ar fi întâmplat  ceva cu ei, aveam o răspundere imensă”, spune fostul director de la leagăn.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite