Grupuri sanitare şi vestiare cu bani de la Guvern pentru Şcoala gimnazială nr 5 şi Liceul teoretic ” Al. I. Cuza”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consiliul local Alexandria
Consiliul local Alexandria

Şase proiecte de hotărâre importante pentru municipiul Alexandria au fost votate ”de îndată” de consilierii locali într-o şedinţă de urgenţă.

Obiectivele la care fac referire proiectele vizează realizarea unor grupuri sanitare, plus vestiare, la două şcoli din oraş şi modernizarea unor străzi. După spusele primarului Alexandriei, banii vor veni de la Ministerul Dezvoltării din excedentul bugetar.

 "Pentru prima dată după foarte mulţi ani, România are excedent bugetar. În acest context, având în vedere că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, gestionează un program nou de dezvoltare locală şi în cadrul acestui program sunt finanţate unităţile de învăţământ şi infrastructura din localităţile României şi tot pentru prima dată Ministerul Dezvoltării a introdus şi localităţile urbane , adică oraşele. În urma discuţiei pe care am avut-o cu vicepremierul Dragnea acum două săptămâni au fost determinat să încercăm să depunem la ministerul Dezvoltării proiectele care se află astăzi pe ordinea de zi”, a declarat primarul în şedinţa de vineri.

Vestiarele şi grupurile sanitare ale Şcolii gimnaziale nr 5 şi ale Liceului ”Al I Cuza”, cel mai probabil, se vor realiza până pe 25 decembrie. Obiectivele care vizează infrastructura pe şoseaua Turnu Măgurele şi modernizarea străzii Mircea cel Bătrân se vor derula şi pe parcursul anului 2015.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite