Traian Băsescu a plecat de pe Muntele Găina după ce a cântat „Noi suntem români“ şi a primit cadouri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a plecat, duminică, de la Târgul de Fete de pe Muntele Găina, după ce a făcut o baie de mulţime, a cântat, alături de alţi participanţi, „Noi suntem români“ şi a primit diverse obiecte artizanale şi pălincă tradiţională de la comercianţii prezenţi la eveniment

Preşedintele Traian Băsescu a petrecut, duminică, aproximativ două ore la Târgul de Fete de pe Muntele Găina, unde a făcut o baie de mulţime, s-a fotografiat şi salutat cu participanţii şi chiar a glumit despre amintirile pe care le are de la ediţiile anterioare ale evenimentului la care a participat, transmite Mediafax.

El a povestit că a "târguit-o" aici pe soţia primarului din Arad, Gheorghe Falcă, în 2002, cei doi fiind finii de cununie ai şefului statului.

Preşedintele României a vizitat târgul meşterilor populari organizat în cadrul evenimentului şi a primit cadouri constând în obiecte artizanale tradiţionale, dar şi o sticlă de pălincă, în interiorul căreia era realizată o sculptură din lemn.

Şeful statului a asistat şi la o parte din spectacolul de muzică populară organizat în cadrul manifestărilor, stând în mulţime, în apropierea scenei, iar la un moment dat şi-a pus la gât o eşarfă tricoloră şi a cântat împreună cu oamenii "Noi suntem români".

Băsescu a dorit să îşi cumpere o clătită de la taraba unui producător local, însă acesta i-a oferit-o gratuit.

Preşedintele a declarat, înainte de a pleca de la Târgul de Fete, că aceste evenimente tradiţionale trebuie păstrate.

Traian Băsescu a plecat după ora 13.00 de pe Muntele Găina, dar nu a spus unde urmează să meargă din judeţul Alba.


Potrivit unor fotografii publicate, duminică dimineaţă, pe pagina oficială de Facebook a suţinătorilor preşedintelui Traian Băsescu, şeful statului a petrecut noaptea la o pensiune de trei margarete din Munţii Apuseni, din comuna Vidra.

Târgul de Fete de pe Muntele Găina, un platou montan aflat la aproape 1.500 de metri altitudine, este cea mai mare sărbătoare populară în aer liber din România.

Preşedintele ar urma să asiste la spectacolul de muzică populară organizat în cadrul Târgului de Fete, transmite Mediafax.

Târgul de Fete este organizat atât în Avram Iancu, cât şi pe Muntele Găina şi cuprinde spectacole în aer liber de muzică uşoară şi populară, un târg al meşterilor populari, dar şi un concurs de tradiţii şi folclor între mai multe comune din Alba.

Potrivit organizatorilor, la manifestări sunt aşteptaţi câteva mii de participanţi, fiind asigurate condiţii pentru aceştia atât în Avram Iancu, cât şi pe Muntele Găina, unde au loc manifestările.

Târgul de Fete din acest an de pe Muntele Găina a debutat sâmbătă dimineaţă, în comuna Avram Iancu, aflată la Poalele Muntelui Găina, cu o paradă a portului popular, urmată de Festivalul concurs "Cultură pentru cultură" în care s-au întrecut în folclor, gastronomie şi tradiţii comunele Cîlnic, Ciugud, Roşia de Secaş şi Vadu Moţilor.

Sâmbătă seară, a avut loc şi un spectacol folcloric susţinut de tulnicăresele din Avram Iancu împreună cu membrii Ansamblului Folcloric al Judeţului Alba şi elevii Claselor Şcolii de Arte şi Meşteşuguri din cadrul Centrului de Cultură "Augustin Bena" Alba.

Spectacolul s-a încheiat cu recitaluri ale interpreţilor de folclor Veta Biriş şi Ciprian Pop.

Sâmbătă seară, după ora 21.00, manifestările s-au mutat pe Muntele Găina, unde a avut loc un spectacol de muzică uşoară susţinut de formaţiile Desperado şi Spitalul de Urgenţă, iar petrecerea s-a încheiat târziu în noapte cu focuri de tabără, focuri de artificii şi o discotecă în aer liber.

În cea de-a doua zi a sărbătorii, duminică, toate manifestările au loc doar pe Muntele Găina şi au început la ora 9.00 cu o slujbă Te Deum la Crucea Iancului, iar de la ora 10.00 s-a deschis târgul meşterilor populari.

În jurul amiezii, pe platoul montan de pe Muntele Găina va avea loc un spectacol folcloric în care vor evolua Ansamblul Folcloric al Judeţului Alba, Ionuţ Fulea, Nicolae Furdui Iancu, Ansamblul folcloric "Oltenaşii" din Basarabi-Calafat, Ansamblul folcloric "Spicul" din Olari, judeţul Arad, Ansamblul folcloric "Muguri şi mlădiţe de tezaur" din Beiuş, judeţul Bihor şi Ansamblul "60 Plus" din Alba Iulia.

Târgul de Fete de pe Muntele Găina este cea mai mare sărbătoare tradiţională românească în aer liber, fiind organizată în fiecare an în cea mai apropiată duminică de data de 20 iulie, praznicul Sfântului Ilie.

Bătrânii povestesc că pe Muntele Găina nu s-au vândut fete niciodată, fiind vorba despre cu totul altceva: o sărbătoare a tuturor moţilor, în care tineri, fete şi băieţi, joacă, petrec, cântă, fac cunoştinţă feciorii cu fetele din locuri depărtate, pentru ca apoi, mulţi dintre ei să se căsătorească. Târgul de fete de pe Găina este menţionat prima dată în anul 1816, dar se pare că este mult mai vechi.

În decursul anilor, potrivit istoricilor, la Târgul de Fete au participat personalităţi importante precum împăratul austriac Franz Joseph I, în timpul unei vizite în Transilvania, în 1852, prim-ministrul României din perioada interbelică Ionel I. C. Brătianu, pentru vizita acestuia fiind amenajată o tabără de corturi sau regele României Ferdinand I, în 1952, în prezenţa căruia s-a sfinţit "Crucea Iancului".

Târgul de Fete este organizat pe Muntele Găina, pe un platou situat la o altitudine de 1.486 de metri, într-o zonă aflată la limita dintre judeţele Alba, Arad, Bihor şi Hunedoara.

"Târgul de Fete" a fost înregistrat în urmă cu câţiva ani la OSIM, ca marcă înregistrată, de către Consiliul Judeţean Alba.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite