Rolul clopotului pe o navă maritimă. În ce situaţii trebuie folosit obligatoriu de către marinari

Rolul clopotului pe o navă maritimă. În ce situaţii trebuie folosit obligatoriu de către marinari

Clopotul de navă, denumit şi clopot de bord, este un instrument de percuţie, utilizat ca mijloc de avertizare sonoră în condiţii de vizibilitate redusă, în special ceaţă.

Ştiri pe aceeaşi temă

De regulă, potrivit reglementărilor maritime, clopotul trebuie să aibă la gură un diametru de cel puţin 30 de centimetri (12 inci) şi să fie instalat într-un loc din care sunetul să se propage în toate direcţiile. De obicei, pe clopotul navei se înscrie numele acesteia şi anul lansării la apă.
 
În trecut, clopotele erau utilizate, în principal, pentru trei tipuri de situaţii: semnalizarea poziţiei, salut şi comunicare între nave; semnale pentru echipajul navei şi marcarea trecerii timpului şi  alarmare.
 
În prezent, Regulamentul internaţional pentru prevenirea coliziunilor pe mare prevede că o navă având o lungime de 12 metri sau mai mare trebuie să fie prevăzută cu un fluier şi cu un clopot, iar o navă a cărei lungime este de 100 metri sau mai mare trebuie să aibă în plus un gong al cărui sunet sau timbru nu trebuie să poată fi confundat cu acelea ale clopotului. Clopotul sau gongul, sau amândouă, pot fi înlocuite cu un alt echipament având respectiv aceleaşi caracteristici sonore, cu condiţia ca să fie posibilă întotdeauna acţionarea manuală pentru producerea semnalelor prescrise.
 
O navă aflată la ancoră trebuie să bată clopotul rapid, timp de aproximativ 5 secunde, la intervale de cel mult un minut. La o navă cu lungimea de 100 metri sau mai mult se va bate clopotul la prova navei şi imediat după aceea se va bate rapid gongul timp de aproximativ 5 secunde la partea din pupa a navei. O navă aflată la ancoră poate, în plus, să emită trei sunete consecutive şi anume, un sunet scurt, unul lung şi unul scurt pentru avertizarea unei nave care se apropie, asupra poziţiei sale şi posibilitatea unei coliziuni.
 
O navă eşuată trebuie să bată clopotul şi, dacă este nevoie, să bată gongul, şi în plus, imediat înainte şi după bătăile rapide de clopot va emite 3 lovituri de clopot separate şi distincte. În plus o navă eşuată poate emite cu fluierul un semnal corespunzător. În afară de aceste utilizări reglementate internaţional, rolul clopotelor la bordul navelor s-a restrâns la acela de a marca ceremoniile legate de activităţile navei sau comemorarea membrilor echipajului pierduţi pe mare. După retragerea din serviciu a navelor aprţinând flotelor comerciale, dar mai ales militare, majoritatea ţărilor preiau clopotele care le-au deservit şi le păstrează, fie în muzee specializate pe lângă căpităniile unor porturi, fie în muzee navale. La fel se procedează şi cu clopotele de bord recuperate aparţinând navelor scufundate. 
 
Muzeul Marinei Române din Constanţa are în colecţiile sale mai multe clopote de navă, cum ar fi clopotul de bord de pe torpilorul ”Zmeul”, construit la Şantierul Naval Fiume (Austro-Ungaria). Clopotul, care poartă data 1914, are înălţimea de 40 cm, diametrul de 35 cm şi o greutate de 10 kg. Are şi trei clopote de bord unicat, datând din anul 1906, care au aparţinut unor vedete fluviale de siguranţă. Unul din ele este clopotul care s-a aflat în dotarea vedetei nr. 7 ”Locotenent Dimitrie Călinescu”, între anii 1906-1953. Realizat din bronz turnat şi strunjit în formă tronconică, clopotul cu o înălţime de 27 cm şi cu diametrul mare de 15 cm a fost construit pe Şantierul Naval „Thames Ironworks”, Londra. Construite pe acelaşi şantier au fost şi clopotele aflate în dotarea vedetelor fluviale nr. 3 ”Căpitan Mihail Romano” şi nr. 5 ”Maior Gheorghe Şonţu”. Cele trei obiecte sunt incluse în categoria bunurilor culturale de importanţă tehnică
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: