Proprietarii grupului Filadelfia, cu afaceri de peste 40 de milioane de euro, trimişi în judecată de DIICOT Alba pentru infracţiuni economice

Proprietarii grupului Filadelfia, cu afaceri de peste 40 de milioane de euro, trimişi în judecată de DIICOT Alba pentru infracţiuni economice

Proprietarii grupului de firme Filadelfia din Bistriţa-Năsăud, cu afaceri anuale de zeci de milioane de euro, au fost trimişi în judecată la Tribunalul Alba, de procurori din cadrul DIICOT Alba Iulia.

Ştiri pe aceeaşi temă

Şapte persoane cu funcţii de conducere în două societăţi cu obiect de activitate transportul intern şi internaţionale de persoane sunt acuzate de constituirea unui grup infracţional organizat şi evaziune fiscală. 

Dosarul este în lucru din anul 2013, când doi dintre reprezentanţii grupului S. Gavril senior şi S. Ioan Eugen au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind, ulterior, cercetaţi în stare de libertate.
 
Procurorii DIICOT Alba Iulia au efectuat atunci percheziţii la sediul central al firmei din Bistriţa-Năsăud şi la puncte de lucru din alte judeţe. Pe lângă cei doi proprietari au mai fost trimişi în judecată S. Gavril junior, S. Gelu Petrică, A. Tabita Mihaela, C. Leia Eugenia şi S. Ionela Cristina.
 
Părţi responsabile civilmente sunt, în dosar, firmele Tabita Tour SRL, Filadelfia SRL şi Plus Filadelfia Service SRL. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Alba în 2 iulie 2019.
 
Filadelfia este un grup bistriţean de firme deţinut de familia Sighiartău cu activităţi în domeniile transport rutier de persoane, intern şi internaţional (Tabita Tour), turism (Filadelfia Turism), asigurări (DirektAsig), transport de marfă (Filadelfia Marfă) şi construcţii (Filadelfia Construcţii).
 
Transportatorul Tabita Tour a finalizat anul trecut cu afaceri de 72,4 milioane de lei (15 milioane de euro), în creştere cu 7% faţă de anul anterior, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe. Per total, cifra de afaceri a Filadelfia Group, în 2018, a fost de 44 milioane euro.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: