Prejudiciul calculat de DNA în dosarul banilor publici de la FC Unirea Alba Iulia: 2,5 milioane euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele de la FC Unirea, Marian Sarmeş şi vicepreşedintele Horea Bărdaş
Preşedintele de la FC Unirea, Marian Sarmeş şi vicepreşedintele Horea Bărdaş

Direcţia Naţională Anticorupţie a făcut publice luni informaţii legate de dosarul penal trimis în judecată, privind modul în care au fost cheltuiţi banii publici alocaţi de Consiliul Local Alba Iulia şi Consiliul Judeţean clubului de fotbal FC Unirea. Reprezentanţii clubului sunt acuzaţi că au indus în eroare conducerile celor două instituţii "prin folosirea unor mijloace frauduloase cu ocazia derulării unor contracte de

Acuzaţia principală adusă inculpaţilor este aceea de înşelăciune. Fostul preşedinte Nicolae Lupu este acuzat şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Procurorii au calculat un prejudiciu de 11,73 de milioane de lei (aproximativ 2,5 milioane de lei)

Comunicatul DNA:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată a următorilor inculpați:

BARDAȘ MIHAI-HOREA, consilier local, membru al Consiliului Director al Asociației Fotbal Club Unirea 1924, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de înșelăciune;

LUPU IOAN-NICOLAE, director executiv la SC Fotbal Unirea 2006 SA, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (70 de acte materiale);

FENEȘAN OLIVIU, consilier județean, membru al Consiliului Director al Asociației Fotbal Club Unirea 1924, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de înșelăciune;

SARMEȘ MARIAN-IONEL, membru al Consiliului Director al Asociației Fotbal Club Unirea 1924, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de înșelăciune;

PAUL VOICU, viceprimar al mun. Alba-Iulia, în sarcina căruia s-a reținut complicitate la înșelăciune.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 2005-2010, inculpații Lupu Nicolae, în calitate de director executiv la SC Fotbal Unirea 2006 SA, consilierul județean Feneșan Oliviu, consilierul local Bărdaș Mihai-Horea și Sarmeș Marian-Ionel, ultimii trei fiind și membri ai Consiliului Director al Asociației Fotbal Club Unirea 1924, i-au indus și menținut în eroare pe membrii Consiliului Județean Alba și Consiliului Local al municipiului Alba-Iulia, prin folosirea unor mijloace frauduloase cu ocazia derulării unor contracte de finanțare încheiate cu cele două instituții publice, cauzând un prejudiciu în sumă de 11.730.000 lei (8.070.00 lei, în bugetul Consiliului Local și 3.660.000 lei, în bugetul Consiliului Județean Alba). Cei patru au beneficiat de sprijinul inculpatului Paul Voicu, viceprimar și consilier local al municipiului Alba-Iulia.

Concret, în cursul anului 2005, au fost încheiate două contracte prin care Consiliul Local al municipiului Alba-Iulia și Consiliul Județean Alba se angajau să finanțeze Asociația „Fotbal Club Unirea 1924” Alba-Iulia pentru valorificarea aptitudinilor jucătorilor de fotbal juniori. Deoarece, în realitate, asociația sportivă nu deținea un centru de copii și juniori și nici echipe de fotbal, iar instituțiile publice nu aveau dreptul legal de a finanța activitatea societăților comerciale, inculpații Sarmeș Marian-Ionel, Feneșan Oliviu, Bardaș Mihai-Horia și Lupu Nicolae, cu ajutorul inculpatului Paul Voicu, au creat un mecanism prin care banii rezultați din finanțările instituțiilor publice pentru Asociația „Fotbal Club Unirea 1924” Alba-Iulia erau transferați către societatea comercială SC Fotbal Club Unirea 2006 SA Alba-Iulia.

De fapt, banii respectivi erau destinați susținerii cheltuielilor ocazionate de echipele de fotbal deținute de societatea comercială, inclusiv pentru pata salariilor precum și a contribuțiilor aferente salariilor. Practic, ponderea sumelor transferate în mod direct (sub formă de prestări servicii, finanțări și/sau împrumuturi) din patrimoniul asociației în patrimoniul societății comerciale cu capital privat în perioada de referință a fost cuprins între 59,28% și 98,44% din veniturile SC Fotbal Club Unirea 2006 SA.

În aceeași perioadă, pentru a justifica transferul banilor din cadrul asociației în patrimoniul societății comerciale inculpatul Lupu Nicolae a emis, în mod fictiv, un număr de 70 facturi fiscale prin care atesta, în mod nereal, că sumele transferate reprezintă contravaloarea prestațiilor societății comerciale către asociația sportivă.

Consiliul Județean Alba a precizat că formulează pretenții civile în cuantumul stabilit de către organele judiciare (3.660.000 lei). În vederea recuperării prejudiciului, s-a dispus indisponibilizarea prin instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor apaținând celor cinci inculpați. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Alba, iar primul termen a fost stabilit pentru 6 august 2012.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite