Mărturii cutremurătoare din Zarca Aiudului, închisoarea în care comuniştii au omorât sute de deţinuţi politici
0
Închisoarea din Aiud, recunoscută şi sub denumirea de ”Zarca Aiudului” a ”găzduit” între zidurile sale sub regimul comunist deţinuţi politici cu pedepse mari, proveniţi din toate categoriile politice şi sociale. În apropierea închisorii, în locul numit Râpa Robilor se află osemintele multor deţinuţi decedaţi în penitenciar şi aruncaţi în gropi comune.
Penitenciarul de la Aiud a fost în perioada regimului comunist unul din locurile în care insalubritatea, frigul, foamea sau lipsa asistenţei medicale au condus la numeroase decese sau îmbolnăviri grave. În plus, „Zarca” Aiudului (corpul vechi si izolat, „carceră“ în maghiară) „oferea” condiţii şi mai grele celor care refuzau, la începutul anilor 1960, să se încadreze în procesul cunoscut sub denumirea de „reeducare târzie”. Era categoria de persoane considerate periculoase de către administraţie.
În primavara anului 1948, odată cu instalarea la putere a comuniştilor, se va instaura un regim crunt de exterminare. Valurile imense de arestări vor umple închisorile din întreaga ţară. „Deţinutul intrat pe poarta Aiudului începând cu 1948 era supus unui ritual umilitor al numărării, identificarii, percheziţiei, confiscărilor. Nou-sosiţii erau cazaţi temporar pe sectii, apoi repartizaţi, dupa situaţie, condamnare sau antecedente, pe Celular, în Zarca sau la izolare. Mărturiile foştilor detinuti politici amintesc cum zilnic, în perioada 1949-1951, 6-7 trupuri neînsufletite ieşeau pe poarta închisorii pentru a fi îngropate pe Râpa Robilor“, se arată într-un istoric al închisorii postat pe martiriaiud.ro.
În închisoarea de la Aiud au fost găzduiţi legionari, criminali de război, intelectuali (avocaţi, arhitecţi, comercianţi, farmacişti, medici, ingineri, profesori, preoţi, scriitori, subofiţeri, ziarişti), precum şi pe toţi cei care fuseseră bancheri, chiaburi, moşieri, industriaşi şi diverşi patroni. Mărturii grăitoare ale celor care şi-au petrecut tinereţea în spatele gratiilor în Cetatea Aiudului apar în cartea „Aiudule, Aiudule“, apărută la Cluj Napoca în 2011.
Mărturisiri ale deţinuţilor
Virgil Totoescu a fost arestat în 1948, când soţia era însărcinată în trei luni cu singura lor fiică, pe care o va cunoaşte peste 14 ani, la eliberare.”Aiudul a rămas o pagină excepţională în viaţa noastră, în viaţa celor de acolo şi cu un ecou deosebit în afară, şi pentru ceilalţi, pentru că preocupările noastre spirituale n-au putut fi înfrânte. Am suferit de foame, de frig, dar legătura cu Dumnezeu n-am rupt-o. M-a ajutat pe mine, şi pot spune şi pe ceilalţi, ne-a ajutat Dumnezeu să transformăm celula în chilie. Daţi-vă seama, ştiam evanghelii în întregime. Nu mai vorbesc de poezii şi de lucrurile ăstea memorate. Plus acatistele, paraclisele se ştiau tot pe dinafară. Întrucât un material de întreţinere, de luminare şi de cultivare a noastră a existat transmis prin memorie. Deci îţi aranjai viaţa de celulă în raport de structura ta sufletească. Alţii care aveau şi alte preocupări, de exemplu ştiinţifice, sau literare, sau de altă natură puteau să le cultive, pentru că se găsea elementul uman care să le poată transmite, erau cadre universitare, oameni deosebit de bine pregătiţi de la care puteai să însuşeşti anumite discipline. Voi, generaţia tânără, aveţi datoria de a spune adevărul despre ceea ce a fost, adevăr care trebuieşte spus”, spune fostul deţinut în cartea menţionată.
Vasile Turtureanu a vorbit despre drama unui elev arestat cu trei luni înainte de bacalaureat, care îşi va petrece întreaga tinereţe în închisorile antonesciene şi mai apoi cele comuniste. Arestat în 1942 pentru activitatea legionară din Frăţiile de Cruce, a executat 22 de ani de închisoare, dintre care cea mai mare parte la Aiud, în izolare. „Din punct de vedere spiritual, cea mai frumoasǎ, cea mai sublimǎ stare sufleteascǎ pe care am putut s-o trǎim noi a fost în închisoare. Acolo, din acest punct de vedere, rugǎciunea în suferinţǎ era elementul de bazǎ. Când un om se roagǎ, crede în Dumnezeu şi se roagǎ sǎ-l ajute în încercǎrile prin care trece, şi le simte, le primeşte uneori, sufletul vibreazǎ cu totul altfel. Este aşa o comuniune care se realizeazǎ între om şi Ceva, ca sǎ spunem aşa. Acolo am simţit într-adevǎr mâna lui Dumnezeu. În închisoare”, spunea fostul deţinut.
Ilie Tudor a povestit că a fost arestat de autorităţile comuniste în 1958. În cei 6 ani dramatici de inchisoare, la Aiud i-a întâlnit, printre mulţi alţii, şi pe părintele Dumitru Stăniloae, Nichifor Crainic şi Radu Gyr. Întrebat ce l-a făcut să reziste, a răspuns: „În primul rând, pentru că la temelia educaţiei mele a stat Biserica, desi sunt nevrednic şi-acuma. Când am ajuns la Aiud m-am întalnit cu suferinţa. Radu Gyr – poate greşesc – dacă nu era arestat şi nu trecea prin ceea ce-a trecut, nu scria ce-a scris. Suferinţa crează valoare. Prin această stare prin care-am trecut aş vrea, să nu râdeţi de mine, să ma duc din nou la Aiud, mi-e dor de Aiud. Aş vrea să mă duc măcar o zi la Aiud să traiesc atmosfera aia de sfinţenie care era acolo. (….) Eram in celulă cinci, şapte, nouă… Daca erau trei preoţi acolo care se rugau zilnic, eu ce era să fac?“
Fiul ctitorului manastirii din Rohia, Octavian Gherman, a fost arestat de 3 ori, a însumat 8 ani şi jumatate de detenţie. Pus să caracterizeze încercarea comunismului asupra noastră, bărbatul a răspuns: „Eu cred c-o fost o binefacere, dintr-un anumit punct de vedere. Or aparut valori nemaipomenite din punct de vedere spiritual. Or aparut valori, despre care nu ştiam că există-n neamul ăsta, datorită suferinţelor prin care au trecut. La-ncerări grele poţi cunoaşte omul. Atunci apar oamenii, valorile. Din chefuri şi veselii nu iese nimic. Eu sunt convins de un lucru: că datorită jertfelor pe care le-a dat neamul ăsta, Dumnezeu nu va lasa neamul ăsta aşa, fară o recompensă“.
Morţii din Zarca Aiudului
“Din septembrie 1948, în urma aplicării ordinului nr. 17249 al Direcţiei Generale a Penitenciarelor, condamnările politice urmau a fi executate la Aiud, Gherla, Piteşti şi Târgşor. Penitenciarul din Aiud urma să îi găzduiască pe cei mai periculoşi infractori, criminali de război, dar şi pe intelectuali (ordinul preciza următoarele categorii: avocaţi, arhitecţi, comercianţi, farmacişti, medici, ingineri, învăţători, profesori, preoţi, scriitori, subofiţeri, ziarişti), precum şi pe toţi cei care fuseseră bancheri, chiaburi, moşieri, industriaşi şi diverşi patroni. Închisoarea şi-a păstrat acelaşi caracter până în 1964 – cu menţiunea că în anii şaizeci foştii legionari au devenit categoria predominantă. După 1964 şi până în 1989, la Aiud au fost aduşi toţi aceia care au fost condamnaţi pentru infracţiuni asimilate politic, contra securităţii statului”, afirmă autorii cercetării „Morţii Penitenciarului Aiud 1945 – 1965“, Virgiliu Ţârău şi Ioan Ciupea din Cluj-Napoca.
În cercetarea citată sunt publicate numele a 565 de persoane închise la Aiud, care au decedat în închisoare în perioada respectivă. Mulţi dintre cei decedaţi, deţinuţi politici, au fost îngropaţi pe ascuns în locul numit Râpa Robilor. Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului a demarat în urmă cu cinci ani o activitate de dezhumare a rămăşiţelor pământeşti ale deţinuţilor politici. Conform cercetărilor, în registrul special al morţilor de la penitenciar şi al registrelor de stare civilă de la Primăria Aiud, numărul morţilor ajunge la un minim de 782, în perioada 1945-1989. În semn de respect, la Peniteniciarul Aiud a fost deschis un muzeu memorial dedicat victimelor regimului comunist şi foştilor deţinuţi politici încarceraţi aici.
Peste 500.000 de persoane arestate din motive politice
Anchetele şi arestările Securităţii, organul represiv al regimului comunist din România, desfăşurate fără încetare, ani de zile, au condus la suprapopularea închisorilor cu deţinuţi politici. În această perioadă, în Codul Penal au fost incluse infracţiuni cu denumiri elocvente pentru ceea ce avea să urmeze: „uneltirea contra ordinii sociale”, „subminarea economiei naţionale şi sabotajul contrarevoluţionar”; cei care se opuneau regimului erau catalogaţi oficial drept „duşmani ai comunismului”. Potrivit istoricilor, fenomenul închisorilor politice a durat din 1954 până în 1963-1964, atunci când supravieţuitorii reeducării prin tortură au fost eliberaţi. Unele estimări arată că în această perioadă au fost încarcerate peste 500.000 de persoane, dintre ele pierind sub teroare 100.000. „Modelul închisorilor politice din România a copiat modelul închisorilor politice din Uniunea Sovietică. Principalele caracteristici ale detenţiei politice erau: o formă de izolare eficientă, folosirea deţinuţilor la muncă forţată, un regim carceral agresiv şi violent, hrană puţină, frig, teroare”, se spune într-o analiză a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.
Torţionarul, cel aflat la cârma închisorii în perioada respectivă avea următorul profil: individ fără prea multă educaţie, în general din mediul rural, membru al Partidului Comunist, recomandat de autorităţile comuniste, extrem de zelos. „Erau persoane care dădeau dovadă de exces de zel. Reuşeau să îndeplinească la normă toate solicitările conducerii penitenciarelor. Nu existau dispoziţii clare prin care comandaţilor de penitenciare li se cerea să aplice torturi deţinuţilor politici. Cu toate acestea, ei aplicau un regim de teroare din propria iniţiativă. Făceau asta fără să fi primit o solicitare expresă printr-un document. Avem de a face cu personaje care nu îşi puneau problema dacă deţinuţii pe care îi aveau în custodie beneficiază de un minim tratament”, se mai spune în analiza Institutului.
Se încarcă comentariile...
