Ioan Damian a primit diplomă de onoare din partea NASA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Profesor de fizică de peste 35 de ani, Ioan Damian a reuşit să facă din materia sa una dintre cele mai plăcute ore. Deţine o diplomă de onoare de la NASA pentru coordonarea unui proiect de oraş cosmic. Acesta a fost desemnat cel mai bun profesor din Alba Iulia.

Profil:
Născut la: 28 septembrie, 1947, Târnăveni
Studii: Facultatea de Fizică Bucureşti
Familie: căsătorit, o fiică

Ioan Damian, profesor de fizică în Alba Iulia se poate mândri cu o experienţă de peste 35 de ani la catedră. Timp de 20 de ani a desluşit misterele fizicii pentru elevii liceului de construcţii, iar din 1994 este profesor la Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan“ din Alba Iulia.

Săptămâna aceasta a fost desemnat de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, cel mai bun profesor din Alba Iulia în anul şcolar 2008-2009, în urma unui concurs iniţiat de UPC România. „E o încununare a rezultatelor pe care le-am obţinut împreună cu elevii mei. Întotdeauna am încercat să-i implic atât în activităţile şcolare, cât şi extraşcolare. Faptul că am fost alături de ei, se vede în rezultatele pe care am reuşit să le obţinem“, a spus profesorul.

Îşi ajuta colegii de clasă

De pe băncile şcolii a fost pasionat de ştiinţele exacte, iar cunoştinţele acumulate le împărtăşea şi elevilor care nu se descurcau prea bine la aceste materii. „Îmi ajutam întotdeauna colegii de clasă la rezolvarea problemelor şi exerciţiilor la fizică şi la matematică. Cum aveam înclinaţii practice, am ales fizica, în defavoarea matematicii“, a afirmat albaiulianul. Acestuia i s-a oferit posibilitatea să lucreze în domeniul cercetării, la Institutul de Fizică Atomică din Bucureşti, dar a refuzat postul. De-a lungul timpului a primit sute de premii şi distincţii şcolare. Doar în ultimul an şcolar, un număr de 60 de elevi, atât din clasa la care a fost diriginte, a XII-a Matematică-Informatică, cât şi din clasele la care preda fizica, au obţinut premii pentru implicarea în diferite activităţi şcolare şi extraşcolare. De asemenea, ultima sa generaţie a fost cea mai bună clasă din colegiu, elevii săi terminând clasa a XII-a cu medii peste 9.30.

„Cel mai implicat diriginte“

În primăvara acestui an a primit diploma de onoare din partea NASA (National Aeronautics and Space Administration din SUA) pentru coordonarea elevului Tudor Păun în realizarea unui proiect de oraş cosmic. „Tudor este acum student în primul an la o universitate cu profil tehnic din Olanda. Fiind pasionat de construcţiile aero-spaţiale a găsit concursul de proiecte pe internet“, a spus profesorul. Ioan Damian deţine o diplomă de excelenţă din partea Guvernului României pentru rezultatele deosebite în pregătirea elevilor pentru olimpiadele naţionale, premiul „Gheorghe Lazăr“ gradul I, din partea Ministerului Educaţiei, precum şi un premiu de excelenţă din partea Consiliului Judeţean Alba pentru implicarea în proiectul Pro Natura. Diploma cu care se mândreşte cel mai mult, a primit-o în această toamnă de la foştii săi elevi din clasa de Matematică-Informatică. E diploma pentru „Cel mai implicat diriginte“. 

Cum aţi reuşi să vă apropiaţi de elevi?
I.D.
: „Consider că este foarte important ca elevii să fie implicaţi în activităţi extraşcolare. Se face exces de utilizare a calculatorului, aşa că particip cu ei la numeroase activităţi de ecologizare, excursii, spectacole de teatru, ieşiri în aer liber. În fiecare semestru organizez onomastica clasei. Ieşim la un restaurant, iar sărbătoriţii primesc cadouri din partea clasei. De asemenea, îi învăţ dansuri de societate, tango, vals sau populare, cum ar fi haţegana şi învărtita.“

Ce are fizica special faţă de celelalte materii?
I.D
.: „Legătura directă cu viaţa. Nu este nici o parte a vieţii care să nu aibă legătură cu fizica. Sunt conştient că este materie mai greu abordabilă, iar la fiecare început de oră, elevii pregătesc prin rotaţie un moment artistic de cinci minute, după care lecţia decurge normal. Astfel sunt mai destinşi şi pot asimila mai bine informaţiile“.

Ce-i place: „Îmi place să călătoresc şi să fac drumeţii. Cel mai mult îmi place zona Munţilor Retezat. De 30 de ani, în fiecare vară, îmi iau rucsacul în spate şi pornesc la drumeţii pe cărări de munte, alături de prietenii din copilărie. De asemenea, sunt un adept al sportului. Am fost cu bicicleta până la Târgu-Mureş. Sunt şi pescar. De asemenea, îmi plac să dansez. Sunt pasionat şi de grădinărit. Am în jurul casei vreo 60 de tufe de trandafiri. Chiar am adus de acasă arbuşti şi plante pentru a înfrumuseţa curtea şcolii“.

Ce nu-i place: „Nu-mi place lipsa de caracter, lipsa de cuvânt a oamenilor. Nu-mi place să fiu inactiv. Tot timpul trebuie să fac ceva, să fiu implicat în diverse activităţi. “


Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite