Investiţii de peste 8 milioane de euro la Ocna Mureş într-un depozit de carburnaţi şi o fabrică de cristalizare sare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Depozitul de carburanţi va fi cel mai mare din Transilvania. Foto Arhivă
Depozitul de carburanţi va fi cel mai mare din Transilvania. Foto Arhivă

La Ocna Mureş, în zona localităţii Războieni, se va construi cel mai mare depozit de carburanţi din Transilvania. Investiţia este estimată la 4 milioane de euro şi va fi realizată de o firmă locală, în parteneriat cu o companie din Bucureşti. O altă investiţie importantă se referă la deschiderea unei fabrici de cristalizare a sării.

Depozitul va fi amplasat pe platforma industrială din localitatea Războieni, ce aparţine administrativ de oraşul Ocna Mureş. Depozitul de carburanţi, benzină şi motorină, este iniţaitiva firmei Euro Transilvania SRL din Ocna Mureş şi a Oscar Downstream SRL Bucureşti, o investiţie estimată la 4 milioane de euro. Unul dintre depozite, cel de motorină, de exemplu, ar urma să aibă o capacitate de 3-4 milioane de litri, iar investiţia ar urma să prindă contur din octombrie 2014. De pe platformă, combustibilul se va distribui cu cisternele auto.

Primăria Ocna Mureş s-a angajat să asfalteze drumul, pentru a facilita accesul cisternelor. „Noi ne-am obligat să facem şi 1,5 km de drum. O investiţie pentru Primăria Ocna Mureş destul de mare, în jur de 4,5 miliarde de lei (vechi – n.r.). Dar, din calculele noastre, din autorizaţia de construcţie care este 1% din valoare putem recupera o parte din sumă. Şi o să ne amortizăm cheltuiala”, a declarat Silviu Vinţeler, potrivit alba24.ro.

De asemenea, platforma industrială din Războieni va fi realizată şi o staţie de cristalizare sare. În acest caz, Vinţeler a spus că mai sunt discuţii cu Salrom şi Ministerul Industriei pentru anumite avize, care trebuie date. Primarul a precizat că mai important este contractul de livrare saramură. Adiministraţia locală aşteaptă şi concretizarea contractului, care, potrivit primarului, se va realiza „în scurt timp”.

Fabrica de cristalizare sare este iniţiativa firmei “Mercur” SRL din Alba Iulia, în cadrul unui proiect pentru creşterea competititvităţii economice. Valoarea acestuia este estimată la 1,6 milioane euro din fonduri europene, iar diferenţa până la aproximativ 4,.5 milioane de euro va fi suportată de firmă. Capacitatea instalaţiei de cristalizare va fi de 6250 kg/h (150 t/zi, 50.000 t/an) iar saramura va fi asigurată de la câmpul de sonde Războieni apartinand SNS Salina Ocna Mureş.Locaţia fabricii este în Războieni, ce aparţine administrativ de Ocna Mureş. Ambele investiţii vor crea aproape 100 de locuri de muncă.

Staţiune de tratament balnear modernă la Ocna Mureş. Proiectul costă peste 7,5 milioane de euro

Proiect de 1 milion de euro pentru modernizarea ambulatoriului de la Spitalul Orăşenesc Cugir

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite