FOTO Soarta cargoului „Alba Iulia“, vasul care a dus faima oraşului Unirii în bazinul Mediteranei
0Vaporul a făcut cunoscut oraşul Alba Iulia în bazinul Mediteranei înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, iar în anii conflagraţiei a transportat trupele române pe frontul de Est, unde a cunoscut bombardamentele sovietice. A „ieşit la pensie“ tot pe Marea Neagră, dar sub pavilion străin.
Alba Iulia este printre puţinele localităţi din România care se poate mândri cu faptul de a fi avut pe întinsele ape ale Mării Negre, cu ieşire spre lumea martitimă un vapor care să le poarte numele. Cargoul „Alba Iulia“ a fost cumpărat din străinătate 1933, prin contribuţia voluntară a locuitorilor oraşului şi cu sprijinul statului român.
Predarea vaporului este relatată în ziarul „Ordinea” din 7 septembrie 1933. „Eri (7 sept.) a avut loc la bordul vaporului Alba Iulia - se scria în articol - ceremonia sfinţirii vasului şi predării pavilionului de onoare al oraşului Alba Iulia în prezenţa autorităţilor locale şi a delegaţiei din oraşul şi judeţul Alba în frunte cu dl. Ştefan Pop, prefectul judeţului, dl. Bogdan Dumitru, primarul oraşului, senator David, întregul consiliu comunal şi 200 de săteni. La festivitate au participat şi amiralul Coandă. Serviciul religios a fost oficiat de preotul ortodox Alexandru Baba şi preotul <greco> catolic Petre Gruia. Au urmat apoi un banchet pe bordul vasului şi o excursie în largul mării”. Printre participanţi a fost şi Florian Medrea, cel care a asigurat comanda gărzilor naţionale la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918, cu cele două fiice ale sale, îmbrăcate în costume populare din Sălişte.
Vaporul deservea linia a III-a fluvială maritimă pe ruta: Galaţi - Sulina - Constanţa - Istambul - Salonic - Pireu - Malta - Napoli (Geneva) - Marsilia - Pireu - Istambul - Constanţa - Sulina – Galaţi, împreună cu navele „Peleş” şi „Suceava”.
Până la izbucnirea celui de al doilea Război Mondial, vaporul, „Alba Iulia“, şi-a trecut în palmares numeroase curse pe itinerarul amenţionat. Aşa a ajuns cunoscut în bazinul Mediteranei şi numele oraşului în care s-a hotărât Unirea Transilvaniei cu România, în urmă cu 95 de ani, spune Constantin C. Gomboş pentru revista „Dacoromania“.
Bombardat de sovietici
În timpul campaniei din Est, contra Uniunii Sovietice, vaporul a fost folosit pentru transportul trupelor româno-germane, asigurarea cu muniţii şi provizii. La înapoiere transporta răniţi pentru spitalele din ţară.
Una dintre misiunile echipajului a fost evacuarea trupelor germano-române din Crimeea, în primăvara anului 1944. „La 18 aprilie (1944 n.n.), dimineaţa, pe o mare calmă şi cer descoperit, am ieşit din Sevastopol cu convoiul «Mărăşti», «Ghiculescu», «Alba Iulia» şi «Danubius», după care urma un K.T. şi două R. Booturi. Convoiul nu avea protecţie aeriană. Către ora 12,20 patru bombardiere, apărute prin surprindere, dinspre soare răsare, au acoperit cu jerbe de joc pe «Alba Iulia», dar nava a rămas intactă. La 12,37 alte cinci bombardire, venind tot dinspre soare-răsare, atacând în picaj, şi-au lansat bombele asupra cargoului. Primele două bombe au căzut în apă, în babord, în dreptul navei, a treia a explodat chiar lângă bordaj, pricinuind o spărtură importantă sub linia de plutire, în timp ce următoarea lovea magazia dinaintea comenzii. Toate avioanele au mitraliat şi puntea pe care se aflau mulţi soldaţi. Păcura dintr-un tanc găurit a început să se împrăştie în mare ca sângele unei hemoragii. Nava s-a înclinat cu vreo zece grade în babord şi s-a afundat cu prova, elicea începând să iasă afară din apă. Un jet de aburi a ţâşnit de la compartimentul căldărilor şi printre cei mai mulţi oameni de la bord s-a răspândit panica. Ce-şi puteau închipui nişte soldaţi care nu mai fuseseră pe mare, când bombardaţi şi mitraliaţi, vedeau cum fuge «pământul» de sub picioare?. Unii au început să se caţere pe gruituri, pe catarge, gândind că dacă vaporul se va scufunda, vârfurile catargelor vor rămâne afară, deşi marea avea acolo peste o mie de metri adâncime. Alţii au vrut să ajungă mai repede în apă, au încercat să se lase, în lanţ, prin babord, ţinându-se unul de altul, dar laţurile se rupeau de la mijloc şi trupurile se prăbuşeau într-o vânzoleală de mantăi verzi. În câteva minute marea s-a umplut cu peste o mie de oameni, îmbrăcaţi sau goi, cu centuri de salvare sau fără, teferi sau răniţi. Cum însă “Alba Iulia” plutea în continuare, avioanele au mai venit încă o dată sau de două ori, aruncând grenade şi mitraliind“, relatează unul dintre soldaţi, citat de publicaţia amintită.
„A doua zi, 19 aprilie, comandantul vasului “Regele Ferdinand”, trimite la bordul navei un căpitan şi pe ajutorul şefului mecanic, pentru a încerca cu echipe de marinari, să salveze cargoul. După aproape 10 ore de eforturi deosebite, reuşesc să repună în funcţiune maşinile navei “Alba Iulia“ şi să o salveze“, îşi mai aminteşte soldatul.
Bombardarea cargoului de către sovietici apare şi în amintirile unui ofiţer, Romeo Hagiac, citat de revista „Magazin Istoric“. „19 aprilie. Convoiul “Alba Iulia” este bombardat de sovietici. La 19,30 sosim la locul naufragiului. Nava este complect părăsită. Tragedia a fost teribilă. În panica creată, mulţimea şi-a pierdut capul. Oamenii s-au repezit la bărci, îmbrâncindu-se, distrugând totul. În jurul navei erau mii de oameni în apă. Majoritatea sunt salvaţi de navele din jur.” Două zile mai târziu era la Constanţa. „Pe punte se văd urmele dezastrului. Trei magazii inundate şi pline de cadavrele celor care nu au mai putut să iasă. S-au prăpădit cca 1.000 oameni, militari şi civili.”, apreciază ofiţerul.
A „îmbătrânit“ în apele Mării Negre
A scăpat de scufundarea în apele Mării Negre, dar sparta i-a fost pecetluită după 23 august 1944, de către sovietci. În acelaşi an, România a fost obligată să predea până în 1950 un număr de 187 bucăţi nave din existent şi alte 168 bucăţi nave noi.
Potrivit lui Constantin C.Gomboş, în 1951, U.R.S.S-ul a înapoiat României opt nave (distrugătoarele “Regele Ferdinand” şi “Regia Maria”, submarinul “Rechinul” şi cinci monitoare). Au rămas la sovietici pentru totdeauna nava bază „Constanţa”, puitorul de mine „Murgescu”, canoniera „Dumitrescu”, crucişătorul auxiliar „Dacia”, vedeta torpiloare “Viscolul” şi navele de transport civile, şi cargoul “Alba Iulia”.
Ultimul a mai străbătut multă vreme, apele Mării Negre, a fost chiar şi în portul Constanţa, fiind cunoscut de docheri, dar, plutind sub pavilion străin. Altfel spus, şi-a făcut datoria până la adânci bătrâneţe..
Date tehnice
Cargoul “Alba Iulia” avea 2.850 C.P şi putea transporta 12.000 tone. Ducea 250 de călători cu o viteză medie de 11,5 noduri/oră. Putea transporta 6.600 tone cereale, 425 vagoane cu lemne de construcţii sau 4.600 tone de mărfuri generale.(Articol scris de NICU NEAG)
Se încarcă comentariile...
