FOTO DOCUMENT Plutăritul pe Mureş: drumul sării de la Apulum spre pusta ungurească

Cantităţi impresionante de aur, sare, lemn, grâne, ba chiar şi biserici au luat drumul Mureşului, din anticul port Partoş, de lângă Alba Iulia. Străbăteau Ardealul şi ajungeau spre pusta ungurească. Artizanii acestei meserii au fost „mureşenii“ sau „plutaşii“, o ocupaţie moştenită şi practicată de populaţia românească încă din perioada daco-romană.

Secole întregi Mureşul a fost  sinonim cu meseria de plutaş. Erau vremurile în care plutele erau cele mai rapide mijloace de transport a încărcăturilor mari cu sare,  lemn, grâne, iar râurile erau adevărate fluvii.  Cu alte cuvinte navigarea pe apele curgătoare era adevăratul motor al economiei. La cârmă erau plutaşii, cei căliţi de  ape învolburate, stânci îndărătnice, friguri şi vânturi ce stăpânesc apele în zori, dar şi căldura din lunile de vară. Li se spunea simplu: „mureşeni“. Numele lor s-a pierdut în negura vremurilor, imediat ce mărfurile au început să fie transportate pe calea ferată, or cu maşinile.

Tradiţia plutăritului la Apulum

Un plutărit intens exista încă din perioada romană în anticul Apulum (Alba Iulia), pe locul actualului cartier Partoş, aparţinător municipiului. De aici, se presupune că se transportau pe Mureş până la Tisa şi Dunăre mărfuri precum: sare, lemn, grâne. În anii 1300 şi 1331 sunt amintite navele, vămile şi porturile de pe moşia Oarda a Episcopiei din Alba Iulia. Atestarea acestora înainte de constituirea Principatului Transilvaniei ne spune că vorbim despre o ocupaţie moştenită şi practicată de populaţia românească încă din perioada daco-romană. Un studiu interesant pe această temă, „Rolul oraşului Alba Iulia în istoria plutăritului“, a fost realizat de cercetătorii Viorica Suciu şi Gheorghe Anghel din Alba Iulia, cu ocazia primei expediţii -„Mureş apă-cultură-natură“, organizate în 2008, de către Consiliul Judeţean Alba.

După ce Transilvania a devenit Principat autonom sub suzeranitate otomană, din 1556 a fost reorganizat monopolul sării şi al minelor. Principalul depozit de sare, care se transporta pe râul Mureş, a devenit portul Mureşului (Partoş), de la Alba Iulia. Potrivit cercetătorilor citaţi, plutaşii proveneau din jurul oraşului Alba Iulia, în principal din satele: Oarda de Jos, Oarda de Sus, Bărăbanţ, Miceşti, Drâmbar, Vinţu de Jos, Vurpăr, Blandiana, toate făcând parte  din domeniul fiscal al Principatului. În 1810, numărul satelor care furnizau plutaşi pe Mureş era de 39. În anul revoluţionar 1848 circulau pe Mureş între 10.000-12.000 de plute, doar pentru transportul sării. În Alba Iulia s-a dezvoltat un cartier special al plutaşilor români, numit Hăiuşul (în limba maghiară) sau 

Foto

Schiffleute (în limba germană), ce făcea parte din cartierul românesc Maieri al oraşului Alba Iulia. Privilegiile plutaşilor. Greutatea „mureşenilor“ în economia Transilvaniei este dovedită şi de privilegiile acordate lor. Numai din monopolul sării se aduna  un venit important de aproximativ 70.000 de florini anual, dublu faţă de cel realizat din minele de aur, argint şi mercur împreună. „Plutaşii aveau o situaţie privilegiată în cadrul domeniului princiar, fiind scutiţi de robota iobăgească de 3-4 zile pe săptămână şi de alte obligaţii, dar plătind anual o sumă fixă de 2 până la 5 florini. Aveau însă, şi obligaţii: plăteau statului o taxă de 1 florin şi 30 de creiţari şi tot atâta pentru nobil, or zile de muncă. Pentru stăpân şi zece la sută din toate produsele ce erau dijmuite în Transilvania. Corăbieri puteau fi numai jeleii, nu şi iobagii“, susţin cercetătorii. 

Plutăritul era o ocupaţie destul de grea şi riscantă. Se semnalează multe cazuri de înec şi de atac al hoţilor. Recrutarea lor a constituit o sarcină grea. Pe de o parte fiind necesare de noi sume de bani pentru plata salariilor, iar pe de altă parte nobilimea Principatului Transilvaniei se opunea recrutării altor iobagi şi jeleri de pe moşiile sale“, se mai spune în studiul menţionat.

Şantierul de la Partoş, locul unde prindeau viaţă plutele

După venirea austriecilor în Transilvania, după 1699, la Partoş a fost dezvoltat un impresionant şantier pentru construirea plutelor, care să transporte sarea, lemnul, grânele pe Mureş. Într-un document din 1772, se spune că la Oficiul de la Partoş deţinea un număr de 262 de nave, dar ar mai fi fost necesare vreo 400. Asta  pentru a se putea transporta până la Seghedin în jur de 600.000 măji de mărfuri (cca. 30.000 de tone). În 1780, erau 300 de plute doar pentru transportul sării pe Mureş 300 de plute. Fiecare putea duce o dată o încărcătură de 600 bolovani de sare. Câte 12 lemnari construiau o navă (nae) în 8 zile. Într-o lună construiau între 5 şi 6 năi. Lemnul necesar, de brad, era adus, cu plutele pe rîul Sebeş. Lungimea unei plute era între 10 -12 stânjeni, iar lăţimea de 3 stânjeni. O plută costa între 250-260 florini.

În general plutele erau încărcate de la Partoş cu sare, dar făceau şi transporturi de cereale, produse alimentare, făină, fasole, vinuri, fier, cupru, plumb, lemne, scânduri şi piatră de construcţie, spre zonele de vest  ale Transilvaniei, spre Banat şi Ungaria. După ce făceau descărcarea la Seghedin, navele se întorceau spre Transilvania încărcate cu alte produse. Spre exemplu, la Alba Iulia aduceau  cuprul, fierul, şi mai ales porumbul, produs la Oraviţa şi transportat cu carele la Lipova.O plută făcea, de obicei, într-o vară trei transporturi până la Seghedin. Un transport dus – întors dura până la 6 săptămâni. Din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea au început să fie exploatate şi sursele de sare de la Ocna Mureş, dar depozitul principal a rămas la Partoş, lângă Alba Iulia. Staţiile de descărcare au rămas, în general, cele vechi: Şoimuş, Săvârşin, Aradul Vechi, Macău, Valea Mare, Lipova şi Seghedin.

Plutele, trase la mal de tren şi automobil

Potrivit studiului citat, din secolul al XVIII-lea s-au păstrat două planuri ale Cetăţii şi oraşului Alba Iulia, în care au fost redate grafic depozitul principal de sare şi atelierul de confecţionat nave de la Partoş. Ambele erau situate pe malul drept al Mureşului, între podul de peste râu şi gura de vărsare a canalului râului. Din izvoare neprecizate cu exactitate aflăm că în perioada ridicării Cetăţii de la Alba Iulia 1715-1738 au fost duse cu corăbiile pe Mureş numeroase statui şi inscripţii romane, descoperite în timpul lucrărilor de construire a fortificaţiei bastionare.

Transportul sării pe Mureş cu plutele a încetat după 1868, când s-a inaugurat calea ferată Arad-Alba Iulia. S-a mai practicat, până după al doilea Război mondial, doar plutăritul cu buşteni de brad, de către moţii din Apuseni şi pe valea Sebeşului. De obicei, aveau doi cârmaci, unul în faţă şi altul în spate şi pluteau numai ziua. De încetarea definitivă a acestei vechi ocupaţii din Transilvania putem vorbi după 1960, după apariţia transportului feroviar şi auto.

În 2008, printr-un proiect al Consiliului Judeţean Alba a fost organizată o expediţie de reconstituire a tradiţiei plutăritului  între Alba Iulia şi  Szeghed(Ungaria). Au participat 20 de voluntari care au parcurs Mureşul cu o plută de lemn şi mai multe ambarcaţiuni uşoare.(Articol scris de NICU NEAG)