Escrocii care folosesc metoda accidentul au ajuns la românii din străinătate. Cu cât au fost înşelate două femei din Spania şi Serbia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii din Alba fac cercetări pentru identificarea unor persoane care ar fi escrocat, prin metoda accidentul, cetăţeni români aflaţi în străinătate. Invocând faptul că rudele lor din ţară au suferit accidente rutiere, i-au determinat să le transfere bani.

Două femei, care locuiesc în Serbia respectiv Spania, au sesizat poliţia cu privire la faptul că au fost victimele unor infracţiuni de înşelăciune. 

Acestea au relatat faptul că au fost sunate de persoane necunoscute care au pretins a fi cadre medicale respectiv poliţişti şi care le-a spus că rude apropiate, care locuiesc în judeţul Alba, au fost victime ale unor accidente rutiere, au fost transportate la spital, pentru îngrijiri medicale, iar asigurarea medicală nu acoperă contravaloarea tratamentelor chirurgicale la care urmau să fie supuse.

Escrocii au cerut transmiterea, prin servicii de transfer rapid, a sumei de 675 de euro, respectiv 1.000 de euro, solicitări cărora persoanele apelate le-au dat curs. Ulterior, după ce au luat legătură cu rudele din ţară, victimele infracţiunii şi-au dat seama că au fost înşelate şi au depus plângeri la poliţie. 

Poliţiştii fac cercetări pentru identificarea autorilor infracţiunii de înşelăciune, în vederea tragerii lor la răspundere penală şi recuperarea prejudiciului. 

Poliţia recomandă: 

- Nu daţi curs instrucţiunilor primite telefonic de la persoane necunoscute, care pretind că ar avea calităţi oficiale.

- Verificaţi dacă situaţia relatată este reală.

- Nu efectuaţi niciun transfer bancar şi nu daţi bani unor persoane necunoscute care sunt trimise la uşa dumneavoastră!

- Sunaţi la poliţie, pe numărul de urgenţă 112 sau adresaţi-vă, imediat, unităţii de poliţie pe raza dumneavoastră de competenţă şi spuneţi despre ce este vorba. 

Citiţi şi:

 

FOTO Grota din Piatra Secuiului unde s-au salvat studenţii în timpul măcelului de la Aiud din 1849. Cum poate fi vizitată

 

FOTO Trasee turistice de o zi în cea mai spectaculoasă zonă din Apuseni. Pe „drumul calcarului“ în stare de urgenţă

 

Aventurile penale ale unui şofer care ajunge la închisoare pentru trei infracţiuni comise în acelaşi timp

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite