Dispute în USL Alba pentru alegeri: trei colegii de la Camera Deputaţilor decise la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

USL Alba se chinuie să stabilească candidaţii pentru alegerile parlamentare în trei colegii. Disputele interne din USL, dar şi cele din interiorul celor două partide (PNL şi PSD) au făcut ca decizia finală să fie luată de structurile de conducere de la nivel naţional.

În discuţie sunt colegiile Alba Iulia, Aiud – Ocna Mureş şi Sebeş –Blaj. PSD ar fi dorit să obţină colegiul Sebeş – Blaj pentru avocatul Ovidiu Jidveian, scoţându-l astfel din dispută pe deputatul Radu Coclici de pe colegiul Aiud – Ocna Mureş. Liberalii nu doresc, însă, acest colegiu, cosiderat ca fiind pierdut de la început în condiţiile în care va fi atribuit, cel mai probabil, la redistribuirea naţională partidului cu numărul trei din punct de vedere a scorului electoral, respectiv PPDD-ului.

Liberalii şi-au exprimat intenţia de a promova candidat pe colegiul Sebeş – Blaj, atribuit inţial PC-ului. Conservatorii din Alba au refuzat să candideze, astfel încât este posibil ca acest colegiu să revină, în final, PNL-ului, pentru profesoara Elena Ignat. Liberalii ar avea astfel trei colegii la Camera Deputaţilor, după Cugir – Zlatna şi Alba Iulia.

În aceste condiţii PSD rămâne cu colegiul Aiud – Ocna Mureş, unde are mai şanse să candideze din nou deputatul în funcţie, Radu Coclici. Acesta a câştigat în 2008 la redistribuire, ca reprezentant al partidului (PSD) ce a obţinut al treilea scor electoral în Alba, după PDL şi PNL. Situaţia îl va scoate din „ecuaţie” pe Ovidiu Jidveian, preşedintele PSD Alba Iulia, care dorea o candidatură la Sebeş – Blaj.

Ofertă de la PP-DD pentru Ovidiu Jidveian

Dacă lucrurile rămân în această configuraţie şi după ultimele negocieri din această săptămână, Jidveian ar putea candida independent sau din partea PP-DD. Preşedintele PP-DD Alba, Cornel Comşa, a declarat marţi că Jidveian are uşa deschisă în acest partid pentru o candidatură la Camera Deputaţilor, dacă nu va putea candida din partea USL. Candidatura avocatului Jidveian l-a „speriat” şi pe preşedintele PSD Alba, Ioan Dîrzu, care candidează în colegiul Munţilor Apuseni. Posibilitatea ca Jidveian să obţină mai multe voturi ca Dîrzu l-ar putea scoate pe acesta din urmă din cursa pentru obţinerea mandatului la redistribuire. De aceea, Dîrzu nu a ieşit deloc în ultimele zile pentru a-l susţine pe Ovidiu Jidveian.

Nici la Alba Iulia situaţia nu este clară. „Expulzat” prin votul organizaţiei locale, deputatul Călin Potor (fost PDL) are speranţe că va fi în final candidatul USL prin decizia conducerii centrale a partidului. Organizaţia locală a preferat-o pe avocata Angelica Mocan, purtătoare de cuvânt a PNL Alba. Potor a declarat, neoficial, că are susţinerea preşedintelui Crin Antonescu, iar candidatura sa va fi decisă în Delegaţia Permanentă de vineri, 19 octombrie.

Toate aceste certuri şi schimbări sunt favorabile PDL-ului. Cu trei candidaţi (Călin Potor, Radu Coclici şi Ioan Dobra în colegiul senatorial nr. 2 din partea UNPR) nesusţinuţi în USL, PDL îşi va realiza „planul” de a impune cel puţin doi deputaţi şi un senator după alegerile din 9 decembrie.

În celelalte colegii vor candida din partea USL: Mihai Nicuşor (Cugir - Zlatna), Ioan Dîrzu (Apuseni - Teiuş), respectiv Teodor Atanasiu (Senat în Cugir - Apuseni - Alba Iulia) şi Ioan Dobra (Senat Sebeş - Zlatna - Aiud - Ocna Mureş).

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite