Directorii a patru spitale din Alba ameninţaţi cu judecata de proprii angajaţi. Vezi nemulţumirile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorii a patru spitale din Alba au primit o notificare scrisă din partea personalului  medical, prin intermediul unui avocat, ca să găsească o soluţie de acordare a tichetelor de masă în cel mult două săptămâni.

Medicii, asistentele şi infirmierele de la  spitalele din Abrud, Aiud, Câmpeni şi Cugir au apelat la ajutorul unui  avocat, după ce nu şi-au mai primit bonurile de masă de la sfârşitul anului 2010. În total, în cauză sunt  433 de persoane, afiliate la sindicatul Sanitas Alba. 

Graţiela Munteanu este asistentă medicală pe secţia de Pediatrie a Spitalului din Cugir.  Lucrează de 33 de ani în sistemul medical şi pleacă lunar acasă cu un salariu de 1.100 de lei. Din decembrie 2010, la fel ca ceilalţi 150 de angajaţi de la Spitalul  din Cugir a rămas fără cele 20 de bonuri de masă pe care le primea lunar.

„Pentru noi însemnau foarte mult, erau bine venite. Am discutat în mai multe rânduri cu conducerea Spitalului şi de fiecare dată  am primit acelaşi răspuns: nu sunt bani. Mai exact cheltuielile de personal nu pot depăşi plafonul de 70 la sută. Sunt dezamăgită cu nu pot beneficia de acest drept“, a spus Graţiela Munteanu.

În notificarea  înaintată  de avocatul Petru Moisă  conducerii celor patru unităţi medicale din judeţ se arată:  „Măsura luată de dumneavoastră prin sistarea acestor tichete de masă nu are niciun fundament legal, fiind abuzivă, motiv pentru care în situaţia neconformării prezentei cereri suntem nevoiţi a vă acţiona în instanţă cu atragerea altor cheltuieli în sarcina unităţii dumneavoastră “.

„Noi considerăm că şi directorii acestor  spitale ar fi trebuit să găsească o soluţie de acordare a acestor drepturi pentru membrii Sanitas.  Noi le-am cerut în mai multe rânduri rezolvarea acestei situaţii. Deja au trecut opt luni de când le-au sistat“ , a precizat  Marius Sepi, liderul Sanitas Alba.

Directorii spitalelor ar trebui să găsească o soluţie de acordare a celor 20 de tichetete de masă de angajat pentru perioada ianuarie-august 2011, în termen de două săptămămăni .

„ Acordarea acestor tichete dde masă intră în contradicţie cu contractul pe care noi l-am semnat cu Casa de Asigurări de Sănătate, prin care eu mi-am luat angajamenntul că cheltuielile de personal nu vor depăşi pragul de 70 la sută. Lunar, tichetele de masă pentru cei 320 de salariaţi se ridică la 50.000 de lei, sumă care reprezintă, spre exemplu, factura la gaz pe o lună de iarnă.  Nu întrevăd posibilitatea de a le acorda. O să ne consultăm şi cu un avocat şi apoi vom lua o decizie“, a explicat Mircea Nichimiş, managerul Spitalului din Aiud.

Sanitas îşi motivează iniţiativa şi pe faptul că tichetele de masă se acordă în celălalte trei spitale din judeţ: din Alba Iulia, Blaj şi Sebeş. În total, în cele trei unităţi medicale beneficaiză de acest drept 1.300 de persoane. Fiecare primeşte lunar 20 de tichete în valoare de 9 lei fiecare.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite