Cetăţeni sloveni judecaţi la Alba Iulia pentru ucidere din culpă. Un român a murit în 2012 pe un şantier al firmei lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hala unde a avut loc accidentul de muncă mortal în 2012
Hala unde a avut loc accidentul de muncă mortal în 2012

După aproape cinci ani de la un accident de muncă mortal produs pe un şantier din Alba Iulia, unde desfăşura activităţi de construcţii o firmă din Slovenia, administartorii acestuia au fost trimişi în judecată. Doi cetăţeni sloveni sunt acuzaţi de ucidere din culpă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

Pazon Bojan şi Korze Stanko sunt consideraţi de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia ca fiind responsabili pentru decesul unui tânăr în vârstă de 25 de ani, angajat al firmei lor. Bărbatul şi-a pierdut viaţa în august 2012, după ce o grindă din fier a căzut peste el. Accidentul de muncă s-a petrecut în zona industrială de lângă şoseaua de centură din Alba Iulia, pe un şantier aparţinând firmei Etika R. Slovenia.

Bărbatul lucra la ansamblarea prin şuruburi a două grinzi metalice cu zăbrele de la nişte hale industriale. Ansamblarea se executa la sol iar grinzile erau aşezate în poziţie verticală într-un echilibru instabil datorită terenului denivelat şi a lipsei suprafeţelor de aşezare. Cele două grinzi ansamblate s-au răsturnat şi în cădere au surprins victima, care a decedat la scurt timp. Tânarul român lucra împreună cu un coleg de origine slovenă care a reuşit să evite impactul.

Victima era angajată doar de două luni şi avea ocupaţia de lăcătuş la societatea comercială din Slovenia. Infracţiunile de care sunt acuzaţi cei doi cetăţeni sloveni sunt pedepsite de Codul Penal cu închisoare de la 1 la 5 ani de închisoare. Până la pronunţarea unei sentinţe definitive, inculpaţii beneficiează de principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Citiţi şi:

România lucrului prost făcut. Căminul cultural de tip palat: are mai multe locuri decât localnici

FOTO Curiozităţile comunei din România cu cele mai multe sate: garduri din piatră, crama naturală în pământ, case din lemn

FOTO Cât de frumos este acum la Roşia Montană. La trei ani după scandalul aurului, a devenit aproape în întregime „monument istoric“

Satul-fantomă din Apuseni în care nu mai locuieşte nimeni. O singură dată pe an, sute de oameni readuc locul la viaţă

 

Cum spiona CIA uzina de armament din Cugir şi unităţile militare din Alba Iulia

VIDEO Cum se circulă în sensul giratoriu. Regulile de calvar pentru mulţi şoferi, explicate cât mai simplu

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite