Bătăliile electorale din timpul marii crize economice interbelice: „Numai hoţii de urne şi pământ pot fi deputaţi în România Mare”

Bătăliile electorale din timpul marii crize economice interbelice: „Numai hoţii de urne şi pământ pot fi deputaţi în România Mare”

Caricatură din perioada interbelică, care redă lupta principalilor oameni politici ai vremii

Scandalurile electorale şi acuzaţiile dintre candidaţi erau prezente şi în presa din perioada interbelică. În anii marii crize economice, liderii politici lansau acuzaţii de mită electorală şi de trădare a interesului naţional.

Ştiri pe aceeaşi temă

În anii Marii Crize economice dintre 1929-1933, în România s-au organizat trei alegeri parlamentare. Articolele din presa vremii ne permit să facem o radiografie a campaniilor electorale orchestrate de formaţiunile politice care s-au succedat la cârma ţării. În judeţul Alba erau atunci pe piaţă trei ziare: „Alba Iulia“ - al Partidului Naţional Ţărănesc, „Viitorul Albei“ - al liberalilor şi „Vestea“ - îi promova şi pe unii şi pe alţii. 
 
Informaţii preţioase despre această perioadă găsim la istoricul Ioan Scurtu în lucrările „Istoria contemporană a României“ şi „Istoria României între 1918-1940“. Anul premergător Crizei, 1928, este unul de cotitură, dacă luăm în calcul ampla campanie dusă de susţinătorii Partidului Naţional Ţărănesc pentru răsturnarea guvernului liberal, lucru care s-a şi întâmplat la 3 noiembrie 1928. Alegerile parlamentare au fost organizate de ţărănişti.
 
Cercetările istoricilor, dar şi relatările din presei vremii ne ajută să conturăm tabloul în care s-au desfăşurat. Spre exemplu, partidele din opoziţie nu şi-au putut face prozeliţi printre ţărani, care erau convinşi că guvernul ţărănist de atunci era al lor. În multe sate politicienii liberali erau aşteptaţi cu „ciomegele ridicate“. 
 

„Voi să ascultaţi de glasul conţiinţei voastre”

 
Şi politicienii de atunci făceau apel la „glasul conştiinţei“, când se adresau alegătorilor. În ziarul „Alba Iulia“, deţinut de Serviciul judeţean al Arhivelor Naţionale Alba, se arată într-unul dintre articolele electorale. „Să nu vă lăsaţi duşi nici de ademeniri, nici de ameninţări! Convingerile voastre sunt mai tari decât toate acestea. Voi să ascultaţi de glasul conţiinţei voastre şi să-i împliniţi porunca. În trecut aţi făcut la fel“. De cealaltă parte, ziarele care făceau partizanat pentru liberali abundau de articole în care se vorbea despre „banditismul“ ţărăniştilor şi de „risipirea avuţiei ţării“. 
 
 
Nu lipseau nici discuţiile despre modificările legii electorale de către cei care se aflau la cârma ţării. Într-un alt articol din ziarul „Alba Iulia“ regăsim următorul paragraf: „Ziarele din Bucureşti aduc vestea că guvernul liberal va depune în parlamentul ales sub baionetele lui Davidoglu, un proiect de lege pentru modificarea legei electorale. Noi le recomandăm ca să pună în lege un paragraf, că numai hoţii de urne şi pământ pot fi deputaţi în România Mare. Aşa se vor alege iar liberalii, amestecaţi bineînţeles cu ortacii lor averescanii“. Scorul obţinut atunci de P.N.Ţ a fost unul covârşitor: 77,76% din totalul voturilor. Liberalii au trebuit să se mulţumească cu 6,55% din voturi, iar maghiarii cu 6,08%. Toţi cei şapte candidaţi din Alba de pe listele ţărăniştilor au prins un loc în Parlament. 
 

Alegerile din 1931, anul tăierii salariilor

 
Următoarele alegeri, din iunie 1931, au fost influenţate de situaţia economică gravă în care era ţara. A fost anul în care salariile au fost tăiate cu procente între 10-25 la sută şi s-a făcut apel la împrumuturi externe. Când vine vorba de campania electorală din Alba se făcea apel la „vrerea alegătorilor“. „Voi, bravi cetăţeni ai judeţului Alba, aţi ştiut în totdeauna ce vreţi. Şi vrerea voastră aţi ştiut s-o faceţi cunoscută acolo sus, la cârma ţării. A fost spre binele şi folosul vostru. Şi acum se întreabă iarăşi ţara. Ce vor face alegătorii din Alba? Au rămas ei aceleaşi santinele credincioase şi hotărâte, aşa cum i-am cunoscut? Îşi mai păstrează tăria credinţei lor care le-a făcut atâta fală?".
 
 
Când vine vorba de rezultate, câştig de cauză a avut Uniunea Naţională dominată de liberali, cu 47,49 la sută, iar ţărăniştii 14,99 la sută. Documentele păstrate la Arhivele Naţionale Alba arată şi cum se primeau instrucţiuni de la centru pentru susţinerea candidaţilor partidului aflat la cârma ţării în momentul respectiv. Într-un notă adresată Prefecturii Alba, ce-şi avea atunci sediul la Aiud, se spunea: „Vă atrag din nou toată atenţiunea asupra necesităţii de a lucra de acord cu delegaţiile partidului liberal, pentru toate chestiunile privitoare la alegeri. Stop. Ne mai fiind decât 15 zile până la alegeri, vă rog a lua măsuri ca toţi candidaţii Uniunii Naşionale, împreună cu candidaţii liberali să intensifice propaganda electorală, luând în acelaşi timp toate măsurile pentru reuşită. Stop.“ 
 
Într-un alt document al Prefecturii Alba, deţinut de Arhivele Naţionale,  se vorbeşte despre cheltuielile pe care le-a antrenează o campanie electorală. „În cuprinsul judeţului nostru propaganda electorală din recentele alegeri, a reclamat eforturi uriaşe şi cheltuieli mari, aşa că sumele nejustificabile puse la dispoziţiunea noastră, au fost insuficiente“
 

Revenirea ţărăniştilor la putere

 
Următoarele alegeri au fost un an mai târziu, în iunie 1931, când au venit din nou ţărăniştii la putere. Potrivit istoricului Ioan Scurtu, al doilea deceniu interbelic românesc poate fi caracterizat prin alternanţa la putere a ţărăniştilor şi liberalilor. Ca dovadă a instabilităţii politice, între 1928 şi 1937, România a fost condusă de nu mai puţin de 14 guverne. 
 
Constituţia din anul 1923 spunea că pentru Adunarea Deputaţilor candidatul trebuia să aibă vârsta de 25 de ani, iar pentru Senat  peste 40 de ani. Erau două categorii: aleşi prin vot şi de drept, categorie în care intrau mitropoliţii ţării, episcopii eparhioţi ai Bisericii Ortodoxe Române şi Greco-Catolice, capii confesiunilor recunoscute de stat, moştenitorul tronului, conducătorii principalelor instituţii ale statului. 
 
 
Legea electorală care a stat la baza alegerilor din anii Marii Crize economice interbelice a fost votată în martie 1926. Noua lege stabilea că voturile se centralizau la nivelul ţării şi apoi se calcula procentul obţinut de fiecare grupare în parte faţă de numărul total al votanţilor pe întreaga ţară.  Gruparea politică ce obţinea cel mai mare număr de voturi, dar cel puţin un procent de 40 la sută faţă de celelalte grupări, era declarată majoritară.
 
Pragul electoral era stabilit la 2%, dar legea admitea o excepţie: se preciza că din numărul total al mandatelor stabilit pe întreaga ţară se reduceau mandatele atribuite grupărilor minoritare în circumscripţiile unde acestea au întrunit majoritatea absolută, chiar dacă pe întreaga ţară nu au obţinut procentul de 2%. Ceea ce rămânea din numărul total al lor se repartiza astfel: gruparea majoritară primea jumătate din numărul mandatelor, iar cealaltă jumătate se împărţea între toate grupările, inclusiv cea majoritară, proporţional cu procentele de voturi obţinute de fiecare dintre ele. În cazul în care nu era nicio grupare majoritară, mandatele se împărţeau  între toate grupările politice, în funcţie de proporţional cu procentul obţinut de fiecare la alegeri. 
 

Vă recomandăm să mai citiţi:

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările