Anestezist navetist pentru spitalele din Abrud şi Câmpeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ovidiu Teodorescu, un medic anestezist de 38 de ani, vine o dată la două săptămâni din Sibiu la Abrud şi Câmpeni pentru a asigura intervenţiile chirurgicale. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Alba susţin că în anii trecuţi n-au fost candidaţi pentru această funcţie, iar acum nu mai pot angaja fiindcă posturile sunt blocate.

Spitalele din Câmpeni şi Abrud, care deservesc aproximativ 47.000 de persoane din zona Apusenilor, n-au un medic anestezist. Din acest motiv, pacienţii care ajung la spital cu afecţiuni ce necesită intervenţii medicale de urgenţă nu pot fi operaţi şi sunt trimişi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Alba Iulia. Totuşi, pentru a „îndulci“ cumva situaţia, o dată la două spătămâni un medic anestezist din Sibiu merge la Câmpeni, pentru a asigura acest serviciu pacienţilor cronici care s-au programat la operaţie. Medicul care străbate atâta drum se numeşte Ovidiu Teodorescu şi are 38 de ani şi are doar un contract parţial. Medicul e plătit cu 8,57 lei pe oră.

 „N-au fost solicitări“

De mai mulţi ani, la spitalele din zona Apusenilor lipsesc specialiştii de Anestezie Terapie Intensivă (ATI), iar din această cauză, pe secţiile Ginecologie, Ortopedie sau Chirurgie, medicii nu pot opera decât cu programare. „Anul trecut, în lunile martie şi iunie, postul de medic anestezist a fost scos la concurs de două ori. La fel ca şi în anii precedenţi, n-au fost solicitări. Acum, posturile sunt blocate şi se lucrează la Abrud şi la Câmpeni cu un medic din Sibiu care are un contract de muncă parţial. Practic e plătit cu ora“, a spus Cornel Piţu, şeful Biroului de Resurse Umane din cadrul DSP Alba.

Spitalul din Câmpeni deserveşte aproximativ 25.000 de persoane, iar operaţiile sunt programate de două ori pe lună. „Sunt trei secţii unde se fac operaţii. Fiecare medic îşi programează pacienţii şi este chemat medicul anestezist“, a spus Olga Borlea, managerul spitalului din Câmpeni. 

Medicul Ovidiu Teodorescu de la Sibiu asigură partea de anestezie la spitalele Câmpeni şi Abrud din anul 2007.„De cele mai multe ori, asigur anestezia pentru bolnavii cronici, când sunt urgenţe se pot opera şi acestea. Cele mai multe intervenţii sunt cele de ginecologie şi chirurgie, dar şi intervenţii de ortopedie la spitalul din Câmpeni“, a afirmat Ovidiu Teodorescu, pentru ADS Alba.

Deficit de 60 de medici în spitalele din judeţ

La Abrud, situaţia este asemănătoare, medicul Teodorescu fiind chemat pentru mai multe intervenţii programate în aceeaşi zi. „Nu chemăm medicul pentru o singură intervenţie medicală. Când este solicitat, avem cel puţin două operaţii programate. Situaţia este foarte complicată, deoarece spitalul deserveşte aproximativ 22 .000 de oameni. Dacă am avea anestezist, nu am mai trimite toate urgenţele la spitalul din Alba Iulia, pe cele mai multe le-am rezolva noi, aici“, a spus managerul spitalului Abrud, Liviu Ardeleanu.

Zona Apusenilor duce lipsă de medici şi pentru alte specializări, la fel ca şi alte spitale din judeţ. „Mai este nevoie de anestezişti şi la spitalele din Cugir, Sebeş şi Ocna Mureş. Este un deficit de 60 de medici în judeţ. E nevoie de pediatri, neonatologi şi specialişti în diverse domenii medicale“, a mai spus Cornel Piţu.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite