Metode de asigurare a bagajelor pentru a nu fi pierdute sau deteriorate: trucuri recomandate de personalul aerian

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trucuri pentru a păstra bagajele în siguranţă
Trucuri pentru a păstra bagajele în siguranţă

Pierderea sau întârzierea bagajelor se află în topul problemelor reclamate de clienţii companiilor aeriene. Pentru a evita astfel de situaţii, asiguraţi-vă că faceţi tot ce se poate pentru a vă păstra bunurile în siguranţă.

Pierderea bagajelor este un coşmar pentru orice turist. Şi cum se apropie sezonul vacanţelor de vară, Bright Side a găsit 10 metode simple care vă vor ajuta să vă asiguraţi că lucrurile dumneavoastră nu se vor pierde

Scoateţi imediat etichetele vechi

Dacă aţi început să colectaţi autocolante pe valiză pentru a vă aminti de celelalte călătorii, riscaţi să pierdeţi bagajele.  Acestea pot zbura din greşeală spre o altă destinaţie. Mai bine lipiţi o etichetă cu numele pe valiză, deoarece va ajuta foarte mult la căutarea bagajelor în cazul pierderii.

Faceţi Check-in-ul mai devreme

Conform mărturisirilor personalului din aeroporturi, bagajul se pierde cel mai adesea atunci când se face check-in-ul în ultimul moment. Cu cât este mai târziu, cu atât cresc şansele ca bagajele să fie perdute, deoarece pur şi simplu nu reuşesc să treacă prin labirintul benzilor transportoare la timp.

Solicitaţi personalului să lipească eticheta „Fragil“ pe bagaje

Este un truc cunoscut deja de multe persoane: spuneţi personalului că aveţi obiecte fragile în valiză şi veţi primi o etichetă specială, împreună cu promisiuni că vor avea o grijă deosebită de bunurile dumneavoastră.

Nu suprasolicitaţi valiza

Prin mărturisirea lor, manipulatorii de bagaje au explicat că valizele se încarcă prin aruncarea acestora unele peste celelalte. „Nu vrem să deteriorăm valizele, dar vă puteţi imagina că nu este chiar benefic pentru acestea modul în care sunt transportate. Prin urmare, cu cât este mai greu bagajul, cu atât mai multe daune s-ar putea produce“.

Alegeţi o valiză viu colorată, dar nu scumpă

O valiză evident costisitoare poate ajunge în mâinile hoţilor, în timp ce una într-o culoare des întâlnită, cum este negru, va merge prin mâinile a zeci de pasageri care îşi doresc să-şi găsească propriul bagaj. Alegeţi o culoare vie sau un model mai puţin întâlnit.

Evaluaţi timpul de escală

Se întâmplă des ca zborurile directe să înregistreze mai puţine cazuri de valize pierdute decât cele cu escală. Dacă aveţi zbor cu escală, nu neglijaţi bagajul. Trebuie doar să vă asiguraţi că există cel puţin o oră între zboruri.

Utilizaţi folii protectoare sau husă

Împachetează valiza cu folie în aeroport. Niciun hoţ nu va putea ajunge înăuntru şi nici nu va fi deteriorat atunci când este trasportat. De asemenea, puteţi utiliza huse protectoare şi viu colorate.

Asiguraţi-vă bunurile valoroase

Personalul de pe aeroport a amintit de un caz în care un pasager a zburat din SUA cu 8 iPad-uri în valiză, fără nicio asigurare sau valoare declarată. Gadget-urile au fost furate. Bărbatul a primit o despăgubire de 30 de dolari. Pentru a evita astfel de situaţii, este important să vă asiguraţi bunurile de valoare şi să le faceţi o fotografie la check-in.

Achiziţionaţi un GPS de bagaj

Dacă v-aţi pierdut vreodată bagajul sau sunteţi prea îngrijorat de lucrurile dumneavoastră, atunci cu siguranţă aveţi nevoie de un tracker GPS. Este mic, îi puteţi stabili coordonatele prin satelit şi apoi le poate transfera prin e-mail sau telefon. Doar puneţi-l în interiorul valizei şi puteţi urmări online!

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite