Informaţii despre 54 de trasee de drumeţie din Sibiu, centralizate într-o aplicaţie destinată siguranţei turiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
traseu montan

Cele mai importante informaţii turistice despre 54 de trasee de drumeţie din judeţul Sibiu sunt de astăzi disponibile în site-ul şi aplicaţia „Anii Drumeţiei”. Programul cu acelaşi nume, iniţiat de către Consiliul Judeţean Sibiu are ca scop, promovarea activităţii specifice ecoturismului şi îmbunătăţirea infrastructurii de drumeţie din judeţ.

Cele două platforme centralizează şi promovează traseele de drumeţie, operatorii de turism sustenabil şi evenimentele din Judeţul Sibiu. 

Website-ul aniidrumetiei.ro este construit în jurul traseelor de drumeţie din judeţul Sibiu şi promovează activităţile de ecoturism. Platforma este complementară celorlalte instrumente de promovare similare ale Consiliului Judeţean Sibiu: cjsibiu.ro, sibiu-turism.ro, gusturisibiene.ro.

Acesta centralizează informaţii cheie despre 54 de trasee de drumeţie, dintre care 45 de trasee de drumeţie pedestră omologate în Munţii Făgăraş şi Munţii Cindrel şi 9 trasee neomologate - trasee de cicloturism deja practicate de publicul larg ca atare, rute potrivite pe Malul Oltului pentru activităţi pe apă şi observarea păsărilor, 4 rute ecvestre în jurul centrelor de echitaţie din Apos, Prod şi Şelimbăr.

Aplicaţia oferă utilizatorului posibilitatea de a-şi alege traseul dorit între diferite categorii de trasee (drumeţie, ciclism, călărie, trasee pe apă etc), cu diferite dificultăţi. Multe alte atribute permit o selecţie chiar mai precisă, cum ar fi trasee indicate pentru familii, accesibilitate cu cărucioarele sau existenţa, în apropierea punctului de plecare, a transportului public.

Odată ce traseul este selectat, turistului îi sunt afişate toate informaţiile necesare parcurgerii în siguranţă a acestuia, pornind de la distanţă şi durată estimată, profil de altitudine, tip de drumuri până la profilul de înălţime şi informaţii profesionale despre vreme. Pentru confort sporit, aplicaţia oferă indicaţii audio pentru navigarea pe traseul ales, eliminând astfel necesitatea consultării periodice a hărţii.

Turiştii pot semnala pericolele apărute pe trasee

 Funcţionalităţile aplicaţiei permit turiştilor raportarea problemelor ivite pe un traseu. Astfel, în cazul în care pe traseu apar obstacole nedocumentate (spre exemplu, deteriorarea potecii printr-o alunecare de teren sau un pod luat de viitură) turistul poate raporta din aplicaţie acea problemă. În acest fel, alţi turişti care îşi aleg trasee ce includ poziţia raportată, vor afla de problemă.

Aplicaţia poate fi folosită şi în modul offline, toate traseele şi punctele de interes putând fi descărcate pe telefon, eliminând astfel necesitatea existenţei unei conexiuni la internet. Aceasta poate fi utilizată atât în sistemul de operare iOS, cât şi Android, şi poate fi descărcată din Apple Store şi Google Play.

„Ceea ce ne-am dorit, încă de la iniţierea Programului „Anii Drumeţiei”, în 2021, a fost să încurajăm turiştii să exploreze şi să se bucure de o experienţă completă, gustând  pe deplin farmecul judeţului  nostru., începând de la frumseţea peisajelor, şi până la gustul traditional al bucatelor de odinioară. Totodată, am promovat  o reţea  de producători locali, am susţinut şi  dezvoltarea mai multor puncte gastronomice locale., dar am şi investit  în dezvoltarea comunităţilor locale.”, a declarat Daniela Cîmpean, Preşedinta Consiliului Judeţean Sibiu.

Anul acesta au fost amenajate toate traseele din Masivul Cindrel, în număr de 21 de trasee, aproximativ 210 km şi aprox. 60 de km din Masivul Făgăraş, pe care s-au efectuat lucrări de îndepărtare/curăţare a vegetaţiei invazive sau a doborâturilor de vânt, refacerea terasamentului potecilor, (re) vopsitul semnelor de marcaj, instalarea de stâlpi, borne, panouri şi săgeţi de orientare. Lucrările de amenajare vor continua până la sfârşitul anului pe încă aprox. 200 de km.

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite