FORBES TRAVEL (FOTO VIDEO) Şapte destinaţii din Asia secretă, dincolo de învelişul high-tech

Autostrăzi cu şase benzi leagă sate pescăreşti de acum o mie de ani cu jungle de oţel şi beton. Pe cel mai mare continent al globului, „parfumul" de vechime se ţine în „sticluţe" high-tech.     

Memorialul Chiang Kai-Shek (Taipei, TAIWAN)

Oricare ar fi brandurile faţă de care consumatorul din tine şi-a declarat fidelitatea, un lucru este cert: cel puţin jumătate din obiectele care te înconjoară au trecut, într-un stadiu de producţie sau altul, şi prin Taiwan. Spre deosebire de omniprezenta etichetă „Made in Taiwan" de pe haine, în paşaport ştampila insuliţei de pe coasta de sud-est a Chinei se întâlneşte rar.

Asta poate transforma o fotografie în umbra turnului Taipei 101 (al doilea din lume ca înălţime) într-un activ preţios pentru portofoliul oricărui globetrotter. Esența unei ţări care a folosit naţionalismul cultural pentru a lupta împotriva comunismului chinez nu se regăseşte în clădirile din oţel şi sticlă care-ţi iau ochii. O poți gusta mai degrabă în memorialul lui Chiang Kai-Shek, „tatăl" Taiwanului, din inima capitalei Taipei.

În mijlocul unui parc de 3.000 de metri pătraţi, memorialul este colorat în alb, albastru și roșu, cele trei culori simbolizând steagul Taiwanului şi, în subsidiar, independenţa, egalitatea şi dragostea universală. Panorama Taipeiului, privită de pe ultima treaptă (cu numărul 89, vârsta la care a murit Chiang Kai-Shek) a pavilionului principal, vorbește mai mult despre spiritul orașului decât oceanul de luminițe de la ultimul etaj al turnului Taipei 101. Zgârie-norii se zăresc pe fundal, dar prim-planul aparține vânzolelii mărunte, zilnice, a orașului care poate rivaliza oricând cu Tokyo sau New York.

Totul presărat, cât vezi cu ochii, de flori multicolore. De dragul istoriei, priveliștea merită comparată cu cea din faţa mausoleului lui Mao, duşmanul de moarte al lui Chiang Kai-Shek, din Beijing. Acolo, de cealaltă parte a pieței Tiananmen, nu vei observa nici flori și nici zgârie-nori. Doar furnicarul de turiști care își fac poze cu portretul gigantic al „tovarășului Mao", agățat la loc de cinste de una dintre porțile Orașului Interzis. Şi, în definitiv, fiecare călător are libertatea să aleagă care dintre cele două țări ce își dispută titulatura de „adevărata Chină" este mai aproape de sufletul său.

Macao (CHINA)

Are 30 de kilometri pătraţi - adică jumătate cât Municipiul Ploieşti - şi un Produs Intern Brut pe cap de locuitor care se apropie de 40.000 de dolari. Supranumită „Las Vegasul" Asiei, regiunea administrativă chineză cu statut special Macao este un cocteil de civilizaţii, limbi şi stiluri arhitectonice. Dacă aş lucra în publicitate şi ar trebui să găsesc un slogan de promovare pentru Macao, aş scrie doar atât: „Turnul Babel s-a deschis turiştilor!".

Niciodată nu am experimentat o senzaţie mai apropiată claustrofobiei decât în momentul în care am cuprins cu privirea, din capătul celor 66 de trepte care urcă spre ruinele Catedralei Sf.Paul, amalgamul de acoperişuri dărăpănate, zgârie-nori strălucitori, clădiri portugheze cu aer mediteraneean şi dughene chinezeşti cu aer insalubru din Macau.

Totul învăluit, ca în celebrul tablou al Turnului Babel pictat de Pieter Brugel cel Bătrân, într-o ceaţă de vapori fierbinţi. Umiditate: 90%. Cea mai frumoasă zonă din Macao rămâne vechiul centru portughez, presărat cu bisericuţe, fântâni arteziene şi clădiri în culori pastelate, tipice stilului mediteraneean.

Dacă ai văzut Praça do Rossio din Lisabona, piaţa centrală din Macao, Largo do Senado, îţi va provoca o senzaţie de déjà-vu. La câteva sute de metri se află şi cel mai impresionant cazinou local, intitulat Gran Lisboa în onoarea moştenirii portugheze, dar construit în stil chinezesc, sub forma unei flori de lotus de 258 de metri înălţime. Ca şi mitul conform căruia chinezii din Hong Kong vorbesc fluent engleză (consideră-te norocos dacă nimereşti un şofer de taxi care să ştie măcar să buchisească alfabetul latin!), ideea că în Macao se vorbeşte portugheză este tot un fel de legendă urbană.

Toate străduţele au nume în chineză şi portugheză, pictate pe plăcuţe de gresie, însă şansele să nimereşti un „portugues" din cei 7% rămaşi în Macau care să-ţi răspundă la „perguntas" (întrebări) sunt minime. Mult mai pregnant faţă de Beijing şi Shanghai, în Macau se observă şi se simte la tot pasul miliardul de chinezi. Mai ales la ruinele Sf.Paul, cea mai mare catedrală creştină din Asia secolului XVII, mistuită de foc în 1835, te vei simţi ca pe covorul roşu de la Cannes, înconjurat din toate părţile de bliţuri.

Melanjul dintre creştinism şi credinţele locale, în special budhismul şi taoismul, a născut în zonă şi creaţii arhitecturale unice. În apropierea vechiului centru portughez se află o statuie gigantică a zeiţei Guan Yin, simbolul compasiunii în religia budhistă, sculptată cu trăsăturile Fecioarei Maria.

Pattaya (THAILANDA)

N-am fost niciodată o vânătoare de suveniruri, dar regret că nu am păstrat  drept amintire documentul de o pagină care mi-a fost fluturat prin fața ochilor înainte de călătoria în stațiunea thailandeză Pattaya. Negru pe alb, fiecare student american - sau naturalizat - plecat într-o excursie de studii în Pattaya, se angaja, pe propria răspundere, că „nu va închiria o motocicletă, motoretă sau vreun alt vehicul pe două roți".

Câteva zile mai târziu, aflându-mă deja în Pattaya, am înțeles, în sfârșit, de ce facultatea ne îngrădea legal dreptul de a ne urca pe motor.Media deceselor din accidente de motocicletă în Pattaya: 30... pe zi. La drept vorbind, după ce am ajuns să cunosc orașul, m-am mirat că americanii nu mi-au dat să semnez un teanc și mai mare de promisiuni pentru liniștea lor legală.

Asta pentru că în Pattaya -  a doua stațiune thailandeză renumită, alături de Phuket (ras de tsunami în 2004), totul se face la limita legii și a siguranței. Chiar și așa, nicăieri altundeva în Thailanda nu poți surprinde mai bine spiritul și nebunia acestei țări. Temperatura sare de 40 de grade, viața de noapte este pestriță spre... periculoasă, și nimic, de la fructele de mare la călătoriile cu bărcile de mare viteză (fără vestă de salvare!), intrarea la fermele de crocodili ori alte distracții, nu sare de zece dolari.

Dacă vrei să iei și o gură de aer european în toată această nebunie, stai la Hard Rock Hotel Pattaya, unul dintre puținele hoteluri Hard Rock din lume. Chiar dacă nu e indicat să te urci pe motor, poți măcar dormi sub portretul starului tău rock preferat!

Bukchon (SEUL, COREEA DE SUD)

Monumente de patrimoniu demolate după ureche? Clădiri vechi de sute de ani cu ferestre din termopan? Nu se întâmplă doar în București, ci și la case mai mari! Ca de exemplu, în Seul, unde câteva zeci de hanokuri de acum 600 de ani - case tradiționale coreene, cu acoperișuri gen pagodă - au fost rase de pe fața pământului pentru a face loc unor construcții contemporane.

Singurul loc din Seul unde hanokurile se mai păstrează intacte, protejate de patrimoniul internațional UNESCO, rămâne Bukchon, un „sat tradițional" coreean situat în mijlocul Capitalei, la câțiva pași de zgârie-nori.

Nu îți va lua mai mult de o jumătate de oră să te plimbi pe toate străduțele abrupte din Bukchon și vei simți că te afli în două lumi deodată: pe o insulă cu clădiri scunde, cu acoperișuri dantelate în stil pagodă, dar pierdută în mijlocul unui ocean de zgârie-nori. Fiecare hanok este locuit de mai multe familii care își împart o curte interioară, mulți dintre locatari deschizându-și casele publicului.

Pentru câțiva woni, poți da o raită prin curtea interioară sau poți vizita câteva muzee ciudate și amuzante deopotrivă. Câștigător la categoria „unicitate": Muzeul Artei... Găinilor, care conține peste 8.000 de picturi, statuete și obiecte reprezentând zburătoare de curte.

De la Muzeul Zgărzilor de Câine (de la castelul Leeds din Anglia) încoace, nu credeam că voi mai găsi undeva un mariaj mai savuros între capodoperă și kitsch. Până când am dat colțul după Muzeul Artei Găinilor și am zărit... Muzeul Nodurilor Tradiționale Coreene. Nicio grijă însă, în Bukchon găsești și suficiente experiențe culturale clasice, precum expoziții de mozaicuri coreene, oale tradiționale pictate sau sculpturi în piatră.

Satul Zhujiajiao (SHANGHAI, CHINA)

De câte ori mă nimeresc într-un oraș suspect de asemănător cu construcțiile de Lego pe care le meșteream în copilărie, curiozitatea meu de turist intră pe pilot automat. Obiectivul: să descopăr, printre betoane și sticlă, acele locuri ferite, neumblate și uitate, de care oamenii de afaceri cu telefonul lipit de ureche și cana de Starbucks în mână nici măcar n-au auzit vreodată. În Shanghai, un astfel de loc se numește Zhujiajiao - „izvorul perlelor" - un sat vechi de 1.700 de ani din suburbia metropolei.

Trecând peste faptul că la porțile satului tronează un Burger King cu două etaje, Zhujiajiao este precum gaura de iepure din Alice în Țara Minunilor. Intri pe o ușiță scundă și te trezești într-un univers paralel, unde timpul trece după șabloanele de acum o mie de ani, impasibil la frământările secolului vitezei.

Singura diferență între Zhujiajiao și Veneția este că bărcuțele care te plimbă pe canalele strâmte - și care se numesc tot gondole - nu trec pe lângă palate în stil renascentist, ci pe lângă pavilioane chinezești din lemn înnegrit de vreme, cu lampioane roșii atârnând la geam și porțile decorate cu sculpturi feng-shui.

Cel mai frumos loc din Zhujiajiao este podul Fangsheng (care în chineză înseamnă „Eliberează-i!"). Conform filosofiei budhiste, a fi bun cu animalele este un mod de a-ți „curăța" karma și a face iertate greșelile din trecut. Astfel, la piciorul podului Fangsheng te așteaptă un întreg alai de localnici cu pungulițe cu apă în care plutesc câțiva peștișori aurii. Plătind doar cinci yeni pe punguță, poți să eliberezi peștii în apa râului, făcând astfel un gest simbolic pentru îmbunătățirea karmei și pentru noroc.

Templul Man Mo (HONG KONG)

Așezat la picioarele unui mănunchi de zgârie-nori, cel mai vechi templu din Hong Kong (peste 150 de ani) este dedicat zeului literaturii (Man Cheong) și, respectiv, zeului artelor marțiale (Kwan Yu, denumit „Mo"). Nu doar scriitorii au parte de inspirație dacă ating penița din bronz pe care o ține în mână statuia îmbrăcată în catifea verde a lui Man.

Penelul zeului aduce noroc, succes profesional și prosperitate pentru toate breslele. Dacă finanțiștii de la Lehman Brothers ar fi făcut o vizită în templul taoist Man Mo din Hong Kong, cine știe... poate falimentul care a dat tonul crizei globale n-ar mai fi avut loc.

La intrarea în templu, clopote din bețigașe aromate ard răspândind un miros pe care l-aș recunoaște dintr-o mie și pe care-mi place să-l numesc „parfumul Asiei". Tot acolo, în funcție de anul nașterii, îți poți găsi propriul zeu într-un șir de douăzeci de statuete și poți lăsa o rugăciune scrisă pe o bucată de hârtie în cutia aferentă lui.

Penelul lui Man a adus și o afacere prosperă pentru templu: un loc pentru o urnă de cenușă în camera memorială costă aproape 20.000 de euro. Pare exorbitant? Într-o țară care prețuiește principiile feng-shui și are suficientă dare de mână să le aplice, nimic nu este „prea mult". Te vei convinge singur admirând un bloc cu 30 de etaje... cu o gaură în mijloc.

De vină nu este viziunea arhitectului, ci o veche legendă despre dragonii care locuiesc în pădurea din spatele clădirii. Dacă n-ar fi gaura în clădire, pe unde ar băga dragonul capul ca să bea apă din Marea Chinei de Sud? Știu, și tu te gândeai exact la asta!

Templul Cerului (BEIJING)

Ca să strivești dintr-o lovitură toate prejudecățile pe care le-ai avut vreodată în legătură cu China comunistă, e de ajuns să faci o vizită la Templul Cerului, în Beijing. Pe lângă construcția în sine, o mică bijuterie, cu adevărat fermecătoare este atmosfera care domnește în parcul templului, locul unde pensionarii din Beijing se întâlnesc, zilnic, pentru a-și face bătrânețea mai... distractivă. Avându-i în minte pe militarii care băteau pas de defilare pe dalele de la piața Tiananmen, oprind la întâmplare cetățeni chinezi pentru a-i pune să citeze din „Învățăturile lui Mao" (nu, nu este doar un mit!), în parcul templului am avut impresia că mă aflu pe platoul de filmare al unui film. Mai precis al unui musical asiatic, combinat cu comedie, dans și... poveste de dragoste.

Lângă culoarul pe care împăratul își purta cândva ofranda către zei sunt așezate, de la șapte dimineața, coșuri de picnic, casetofoane cu difuzoare imense sau chiar computere cu boxe (pensionarilor chinezi nu le este străină tehnologia!).

Deja la prânz petrecerea este în toi: concursuri de karaoke în aer liber, cupluri dansând pe evergreenuri chinezești și chiar și trupe de dans ad-hoc, formate din persoane de peste 60 de ani.

Cât despre partea cu „povestea de dragoste", doi copaci din parcul templului reprezintă locul de întâlnire oficial al părinților dornici să-și căsătorească odraslele celibatare (și mult prea dependente de muncă pentru a avea timp să-și caute singure iubirea!). Înarmați cu CV-uri și fotografii, părinții fac schimb cu numerele de telefon ale copiilor.

Citiţi mai multe despre cele mai înalte turnuri gemene din lume şi despre destinaţii puţin bătute din Asia, Europa şi cele două Americi în suplimentul ,,Forbes Travel", oferit gratuit împreună cu numărul 32 al revistei Forbes România.