Un român milionar cu doi poli în buzunar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timişoreanul Romeo Dunca a degerat la minus 40 de grade la Polul Sud şi la Polul Nord, a urcat fără mască de oxigen pe un vârf din Himalaya, la peste 8.000 de metri altitudine, şi şi-a riscat viaţa în raliul Dakar, cea mai dificilă cursă pe motocicletă din lume.

Pasionat de sporturile extreme, Romeo Dunca a îngheţat la minus 40 de grade condus de ambiţia de a arbora tricolorul la Polul Sud. A îndrăznit mai mult: şi-a văzut moartea cu ochii în raliul Dakar, cea mai periculoasă cursă pe motocicletă din lume.

Timişoreanul Romeo Dunca este unul dintre cei mai prosperi oameni de afaceri din ţară şi a ales să îşi investească banii în vacanţe mai mult decât neobişnuite. A făcut parte din echipe româneşti care au cucerit Polul Sud, Polul Nord şi vârful Manaslu din munţii Himalaya, situat la o înălţime de 8.156 de metri. Mai mult decât atât, a fost cel dintâi conaţional care s-a încumetat să participe la raliul Dakar, cea mai dificilă cursă de motociclete pe plan mondial, în cadrul căreia şi-au pierdut viaţa, de-a lungul istoriei, 61 de persoane.

Romeo Dunca a povestit pentru „Weekend Adevărul" peripeţiile prin care a trecut de-a lungul celor patru expediţii. De asemenea, miliardarul a vorbit despre viaţa sa ruptă parcă din filme şi despre cum ajuns, de la traiul de pe o zi pe alta şi lipsa unei locuinţe, pe locul 303 în „Top 500 Miliardari Forbes" din 2011, având o avere estimată la 15 milioane de euro.

Emoţii de la Polul Sud

Cea mai recentă aventură a omului de afaceri a fost cucerirea celui mai sudic loc de pe Pământ, alături de alpinistul Cornel (Coco) Galescu. Pe 14 decembrie 2011, cei doi români au ajuns la Polul Sud, la exact o sută de ani după ce exploratorul Roald Amundsen  a cucerit pentru prima dată acest „capăt al lumii" şi a arborat drapelul norvegian pe ţinutul de gheaţă. Expediţia, una dintre cele mai primejdioase din lume, a fost extrem de dificilă din cauza temperaturii care ajungea până la minus 40 de grade, însă frigul era resimţit de corpul uman ca şi cum ar fi fost minus 60 de grade.

Fără provizii din primele zile

Romeo Dunca şi Coco Galescu şi-au început aventura vieţii pe 29 noiembrie, când au plecat de la Timişoara cu visul de a arbora steagul românesc la Polul Sud. Au urmat traseul Budapesta-Madrid-Santiago de Chile-Punta Arenas. Problemele au început încă de pe drum. „Ne-au confiscat mâncarea pe aeroportul din Santiago de Chile. Avem nişte salam în bagaj, l-a mirosit un câine, după care ne-au luat alimentele şi le-au aruncat la gunoi. Am scăpat ieftin, doar cu un avertisment", şi-a amintit Dunca.

De aici, o aeronavă militară i-a transportat la tabăra Union Glacier din Antarctica. Acolo s-au întâlnit şi cu ceilalţi membri ai echipajului, 16 norvegieni, dar şi alţi temerari din Africa de Sud, Anglia şi Elveţia.

„Printre norvegieni se afla şi nepotul unuia dintre cei patru alpinişti care l-au însoţit pe Amundsen, în 1911, în prima expediţie victorioasă la Polul Sud. La vârsta de 75 de ani, Jann s-a încumetat să înfrunte viscolul năprasnic pentru a-şi îndeplini visul. Avea cu el un ceas de aur pe care bunicul său îl primise de la Amundsen după reuşita de la Polul Sud. Visa să îl ducă în locul în care, acum un secol, bunicul lui a păşit pentru prima oară la capătul lumii", a povestit Romeo Dunca, vizibil copleşit de emoţii.

Cu bătrânul epuizat pe sanie

„În primele zile expediţia a decurs bine, dar odată cu ­înaintarea au început problemele din cauza frigului şi a vântului insuportabile", şi-a amintit Dunca. Prima veste proastă a venit pe 8 decembrie, când bâtrânul Jann nu a mai făcut faţă gerului năprasnic şi a cedat fizic.

Romeo Dunca, aflat într-o vizită la Bucureşti, a povestit pentru „Weekend Adevărul“ peripeţiile prin care a trecut

image

„Din acel moment, a trebuit să îl cărăm şi pe coechipierul nostru slăbit, pentru că acesta nu se mai putea deplasa. Intenţionam să chemăm un elicopter să îl ducă acasă, însă bătrânul a început să plângă, avea şi el un vis. Şi atunci am hotărât să-l transportăm, pe rând, cu sania. A fost chinuitor, eu l-am cărat trei zile, vreo 60 de kilometri, însă mărturisesc că a fost o onoare să îl ajut pe acest bătrân pe care îl admir să îşi îndeplinească visul", a povestit timişoreanul.

„Mergeam câte 10-11 ore pe zi, însă înaintam foarte greu, cu numai 2-3 kilometri pe oră. Temperatura de minus 40 de grade ne obliga să urcăm cu pufoaicele pe noi, ceea ce ne îngreuna mult traseul. Ne încetinea şi faptul că îl căram pe coechipierul nostru mai în vârstă, Jann. Situaţia era cu atât mai dificilă cu cât proviziile de hrană se diminuau pe zi ce trecea", şi-a amintit Dunca, retrăind parcă acele momente de cumpănă.

Steagul românesc a fluturat la Polul Sud

Echipajul a reuşit să ajungă la capătul traseului de 250 de kilometri, pe platoul de 3.000 de metri, chiar pe 14 decembrie 2011, la un secol de la cucerirea Polului Sud. „Am arborat tricolorul şi ne-am simţit mândri că suntem români", a mărturisit timişoreanul. „Întoarcerea a fost şi mai dificilă din cauză că vremea s-a înrăutăţit considerabil şi am fost nevoiţi să amânăm sosirea cu două săptămâni. Am dormit în corturi şi am făcut frigul la minus 40 de grade", a destăinuit afectat Dunca.

Exploratorul s-a ales cu degerături, dar şi cu o amintire spectaculoasă. După ce a trecut prin infernul de gheaţă, Romeo Dunca a afirmat cu mândrie că se simte onorat că a reuşit să arate lumii întregi că şi românii sunt oameni ambiţioşi şi de apreciat. Întreaga aventură l-a costat pe timişorean aproximativ 40.000 de euro.

Dakar, un raliu infernal la 40 de grade

O premieră românească realizată de Romeo Dunca a fost participarea la Raliul Dakar, cea mai periculoasă cursă de motociclete din lume, în 2005. În cadrul ediţiei din acel an, numai 140 din 230 de participanţi au reuşit să încheie competiţia, iar doi motociclişti şi-au pierdut viaţa.

Românul a fost unul dintre câştigători, clasându-se pe locul 79, după ce a parcurs aproape 9.000 de kilometri pe un traseu comparabil cu un teren minat. El a suportat, timp de două săptămâni, o stare de „stres fizic, dar şi psihic aproape inuman". Motociclistul a traversat Africa, fără apă, la temperaturi care depăşeau uneori chiar şi 40 de grade, toate acestea fără marcaje, conducând „numai pe coclauri".

Romeo Dunca (dreapta)  şi Coco Galescu au ajuns la Polul Sud pe 14 decembrie 2011

Romeo Dunca şi-a amintit o întâmplare în care şi-a văzut moartea cu ochii: „La un moment dat, mergeam foarte repede pe un teren accidentat, încercând să ţin pasul cu un motociclist din faţa mea, care gonea cu 150 de kilometri pe oră. Am sărit peste un dâmb şi m-am trezit în aer, crezând că voi muri.

image

Am reuşit să ating din nou pământul fără să cad de pe motocicletă, însă m-am speriat teribil. Şi acum mi se ridică părul de pe mâini când mă gândesc", a povestit bărbatul aventurier. Rezistenţa, voinţa, încăpăţânarea şi norocul au fost ingredientele care l-au ajutat să termine cursa care l-a costat 35.000 de euro, a adăugat timişoreanul.

Pe un vârf din Himalaya

De asemenea, Romeo Dunca a făcut parte din prima expediţie românească pe vârful Manaslu din munţii Himalaya, situat la peste 8.000 de metri altitudine, în anul 2006. A fost prima oară când expediţionistul a făcut cunoştinţă cu adevăratele primejdii ale masivilor. „Nu mai făcusem niciodată alpinism la un asemenea nivel. Am urcat 8.156 de metri ca un începător, fără mască de oxigen şi fără călăuză", a povestit Dunca.

Alături de alpinistul Horia Colibăşanu, timişoreanul a avut de înfruntat avalanşe, variaţii de temperatură de la 35 de grade pe gheţari până la minus 40 de grade pe vârf, dar şi zile întregi de ninsori abundente. După o lună de la primii paşi către Manaslu, românul a privit lumea de la o înălţime de peste 8.000 de metri.

A degerat la Polul Nord

Un an mai târziu, în 2007, Romeo Dunca a acceptat o nouă provocare de gheaţă: Polul Nord. Alpinistul Coco Galescu i-a fost, şi de această dată, partener de drum. Cei doi exploratori au reuşit să cucerească cel mai nordic punct al planetei. Temerarii au parcurs pe schiuri aproape 250 de kilometri, în ciuda vântului deosebit de puternic şi a temperaturilor de minus 30 de grade.  „Cu hainele şi alimentele în sanie, reuşeam cu greu să traversăm uriaşele blocuri de gheaţă. Cel mai grav a fost că, în ultimele zile, ne-am confruntat cu o furtună cumplită şi ne-am ales cu degerături pe faţă", şi-a amintit exploratorul.

"Temperatura de minus 40 de grade ne obliga să urcăm cu pufoaicele pe noi, ceea ce ne îngreuna mult traseul.''
Romeo Dunca explorator

"În momentele dificile, când moartea ţi-e parteneră de drum, îţi aminteşti să apreciezi lucrurile cu adevărat importante. Lucrurile de valoare le avem lângă noi, dar nu le vedem de tâmpiţi ce suntem.''
Romeo Dunca explorator

O viaţă spectaculoasă

Romeo Dunca a mărturisit că, de când se ştie, este condus de emoţiile spiritului pribeag. Curiozitatea şi ambiţia l-au determinat să construiască tot ce are astăzi: o afacere de milioane de euro, dar, mai ales, amintiri cu care puţini români se pot lăuda.

„Prima amintire o am de la 3 ani, când bunica mea a deschis uşa de la cămară, iar eu am văzut o lumină în pod, prin crăpătura tavanului. Acela a fost momentul în care am devenit conştient de curiozitatea pe care o am în sânge şi astăzi. A fost prima mea dorinţă de a descoperi ceva. Am început să urc pe scările şubrede, iar bunica şi vecinele ţipau la mine, speriate că îmi voi rupe gâtul. Eu, cocoţat pe scări, mă prăpădeam de râs că nu înţelegeam ce-i cu toată agitaţia. Aşa a fost toată viaţa mea: mereu am vrut să descopăr ce e dincolo de ceea ce se vede, dincolo de convenţie", a povestit bărbatul. 

A dormit şase luni în maşină

Imediat după revoluţia din 1989, la vârsta de 21 de ani, timişoreanul a plecat în Germania, fără să ştie pe ce cărări îl va duce destinul. „Eram frumos şi liber, cu mintea prostului odihnită, habar n-aveam ce înseamnă viaţa. Am început să lucrez cu energia omului care poate să răstoarne munţii, fiindcă duc foarte mult. Am muncit timp de trei ani în Germania, având câte trei joburi", a destăinuit omul de afaceri.

Timp de şase luni am dormit în maşină, într-un cimitir auto. Vroiam să fac economie, să nu plătesc chirie. Într-o dimineaţă, m-au prins şi a trebuit să îi dau şefului cimitirului toţi banii pe care îi strânsesem, vreo 3.000 de mărci, să nu mă reclame. Ironia face că banii aceia erau fix banii pe care i-aş fi dat pe chirie în jumătate de an", a spus miliardarul zâmbind. „Am învăţat că nu să faci bani este cel mai important lucru în viaţă, ci, după ce îi câştigi, să ai grijă de ei", a mai adăugat Dunca.

De la masor la fierar betonist

După întâmplarea nefericită a luat-o de la zero: a făcut masaj într-o clinică, a fost instructor de aerobic, fierar betonist, şofer, iar lista nu se încheie aici.
„Nu am cheltuit nimic şi am reuşit să strâng 30.000 de mărci. Vroiam să mă întorc în România şi să îmi iau o casă sau să îmi deschid o afacere. Niciodată nu m-am gândit că o să pot trăi într-o altă ţară. Copilăria m-a marcat, iar prietenii şi-au pus definitiv amprenta asupra mea.

Trebuie să mă mai nasc o dată, să fiu altfel ca să pot pleca de aici, indiferent ce mi s-ar întâmpla. Am trimis banii în ţară printr-un prieten, cusuţi în haină. Tata a schimbat mărcile, a pierdut la cursul valutar, a investit banii într-o firmă care a dat faliment şi ­i-am pierdut pe toţi din nou", a spus Dunca. Timişoreanul a povestit că s-a redresat cu greu, dar a continuat să muncească şi a reuşit să cumpere un camion din Germania cu care şi-a pornit o afacere care, în prezent, are un profit de ordinul milioanelor de euro.

"Niciodată nu m-am gândit că o să pot trăi într-o altă ţară.''
Romeo Dunca explorator

CV

- Aventuri „à la Discovery"
- Numele : Romeo Dunca
- Data şi locul naşterii: 29 mai 1968, Timişoara
- Starea civilă:căsătorit
- Expediţii şi competiţii:
- 2005: Raliul Dakar
- 2006: Expediţie românească pe vârful Manaslu (8.156 de metri) din munţii Himalaya
- 2007: Cucerirea Polului Nord pe schiuri
- 2007: Competiţia „Xventure Snowmobile Cup 2007"
- 2009: Red Bull Romaniacs
- 2009: Prima competiţie oficială de ski jet din vestul ţării
- 2011: Expediţie la Polul Sud
- Locuieşte în: Timişoara

Dacă ţi-a plăcut ştirea, dă-ne LIKE pe Facebook AICI

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite