STUDIU Noi dovezi în privinţa modificărilor din creierul psihopaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Creierul psihopaţilor nu percepe la fel de bine empatie şi emoţiile pozitive
Creierul psihopaţilor nu percepe la fel de bine empatie şi emoţiile pozitive

Creierul psihopaţilor este diferit de cel al oamenilor normali prin faptul că două regiuni ale minţii nu au legăturile atât de puternice pe cât ar trebui, iar cantitatea emoţiilor şi empatiei scade din cauza afecţiunii, spune un studiu al Universităţii din Wisconsin (Statele Unite).

Studiul, citat de livescience.com, s-a bazat pe scanările creierului realizate la o închisoare din statul american Wisconsin. Imaginile au fost împărţite în două categorii: cele făcute prizonierilor diagnosticaţi ca psihopaţi şi cele făcute oamenilor normali.

Astfel, psihiatrii au descoperit legături slabe între o parte a creierului asociată cu empatia şi luarea deciziilor, numită cortexul prefrontal ventromedial (vmPFC) şi celelalte părţi ale creierului.

Rezultatele au arătat de asemenea că între părţile puţin conectate era şi regiunea amigdală, considerată şi ea una care controlează empatia, frica şi memoria.

1% din populaţia totală a lumii este psihopată

„Aceste structuri ale creierului, despre care se ştie că sunt responsabile pentru controlul emoţiilor şi al comportamentului social, par a nu comunica aşa cum trebuie", a spus unul dintre cercetători, Michael Koenigs. O altă concluzie trasă este că psihopaţii reacţionează la fel ca şi pacienţii care au fost trataţi pentru afecţiuni ale cortexului prefrontal ventromedial.

Statisticile de până acum spun că 1% din populaţia totală a lumii are simptome de psihopatie, iar 25% dintre deţinuţii de sex masculin pot fi declaraţi psihopaţi.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite