„Războiul Stelelor“ de pe piaţa jocurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jedi şi Seth, reprezentanţii binelui şi răului din „Star Wars“
Jedi şi Seth, reprezentanţii binelui şi răului din „Star Wars“

Creatorii de softuri de la firma Electronic Arts au lansat ieri unul dintre cele mai scumpe jocuri din istorie, „Star Wars - Old Republic" („Războiul Stelelor - Vechea Republică", n.r.). Jocul, aşteptat de mulţi ca un rival pentru celebrul „World of Warcraft" a costat aproape 100 de milioane de dolari (76 de milioane de euro).

„Old Republic" a fost deja precomandat de peste un milion de împătimiţi, dar numărul este încă departe de performanţa impresionantă a ­„World of Warcraft", care are 10 milioane de membri. Specialiştii citaţi de presa britanică susţin că „Star Wars" are avantajul de a apărea pe piaţă când principalul său rival este deja învechit, anul trecut două milioane de utilizatori părăsind serverele oficiale ale jocului. Aceştia au acuzat producătorii că ar fi fost repetitiv. În comparaţie, „Star Wars" vine cu o poveste bine pusă la punct şi cu o interacţiune mult mai ridicată cu ceilalţi jucători. Astfel, utilizatorii vor avea de ales între a reprezenta forţele binelui sau răului - Jedi şi Sith - şi îşi vor realiza propria poveste.

Sfârşitul unei ere

Lansarea Electronic Arts este o încercare de a recupera terenul pierdut în ultimii ani în faţa producătorilor de la Activision, cei care au cumpărat compania Blizzard şi care au schimbat lumea jocurilor cu „World of Warcraft".

Analiştii consideră că „Star Wars - Old Republic" poate marca sfârşitul unei ere. ­Astfel, multe jocuri online au trecut la un sistem gratuit unde gamerii nu mai trebuie să plătească pentru a achiziţiona programul. Însă, pe parcurs, dacă doresc să-şi îmbunătăţească personajul ei vor trebui să scoată bani din buzunar. „Star Wars - Old Republic" a fost disponibil unui număr limitat de utilizatori începând cu 13 decembrie, iar în România are un preţ de aproximativ 200 de lei. 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite