Opt întrebări filosofice la care nu o să avem răspuns niciodată
0
Filosofia intervine acolo unde ştiinţa nu poate, pentru că poate specula despre orice, de la metafizică până la moralitate, ceea ce înseamnă că poate aduce lumină asupra celor mai obişnuite întrebări existenţiale.
În ciuda încercărilor de a veni cu o explicaţie plauzibilă, însă, există întrebări mai presus de limitele înţelegerii noastre. „io9“ trece în revistă opt mistere filosofice care, probabil, vor rămâne fără rezolvare.
1. De ce trebuie să existe ceva?
Prezenţa noastră în Univers este ceva prea bizar pentru a fi explicat în cuvinte. Rutina din viaţa noastră ne face să ne acceptăm ca atare existenţa, dar uneori ieşim din această stare de complezenţă şi ne întrebăm de ce există toată această materie în Univers, de ce este guvernată de reguli atât de stricte şi, până la urmă, de ce ar mai exista ceva.
Locuim într-un Univers cu galaxiile spiralate şi aurore boreale şi, după cum a remarcat cosmologul Sean Carroll, „nimic din domeniul fizicii moderne nu explică de ce avem aceste legi universale şi nu altele total diferite“.
Cât despre filosofi, cea mai bună teorie pe care o pot emite este principiul antrofic, potrivit căruia Universul este aşa cum îl ştim datorită prezenţei noastre ca observatori. Aşadar, dacă lumea aceasta n-ar fi avut exact structura pe care o are, apariţia vieţii ar fi fost imposibilă.
2. Este oare Universul nostru real?
Aceasta este întrebarea carteziană clasică, şi anume: cum ne dăm seama dacă ceea ce vedem în jurul nostru este real, şi nu o mare iluzie perpetuată de o forţă nevăzută (pe care filosoful francez René Descartes a numit-o „demonul malefic“). Adică am putea, foarte bine, să fim produsul unei simulări elaborate.
O întrebare mai profundă este dacă civilizaţia care conduce simularea se află, la rândul ei, într-o altă simulare, un fel de simulare în ramă. Mai mult de atât, e posibil nici măcar să nu fim ceea ce credem. Presupunând că oamenii care conduc simularea iau şi ei parte la ea, identităţile noastre adevărate ar putea fi suprimate, pentru a accentua realitatea experienţei.
Această enigmă filosofică ne forţează să reevaluăm înţelegerea termenului „real“. Dacă Universul din jurul nostru pare raţional (opusul fiind imaginar, incoerent sau fără reguli), atunci nu ne rămâne altceva de făcut decât să-l declarăm real şi autentic.
3. Avem liberul arbitru?
Nu ştim dacă acţiunile noastre sunt controlate de un lanţ cauzal de evenimente care se precedează, ori dacă suntem propriul arbitru, luând hotărârile în funcţie de propria voinţă. Filosofii dezbat această dilemă de mii de ani şi aparent nu s-a ajuns încă la vreo concluzie.
Dacă decizia noastră este influenţată de un lanţ interminabil de cauzalitate, înseamnă că nu avem liber arbitru. Chiar şi în caz contrar, dacă acţiunile noastre sunt întâmplătoare, unii susţin că tot nu putem vorbi de liberul arbitru. Există studii în neuroştiinţă ce demonstrează că mintea noastră ia decizii înainte ca noi să fim conştienţi de ele. Însă, dacă nu avem liberul arbitru, atunci se pune întrebarea de ce mai avem conştiinţă?
Teoria cuantică pune paie pe foc şi complică acest subiect, sugerând că locuim într-un Univers al probabilităţii şi că liberul arbitru este imposibil. Conştiinţa pare să fie legată de percepţia trecerii timpului şi de faptul că trecutul este fix, iar viitorul este necunoscut. Dacă viitorul putea fi anticipat, atunci nu ar mai fi vorba despre liberul arbitru.
4. Există Dumnezeu?
Cel mai simplu răspuns este că nu putem şti dacă Dumnezeu există sau nu. Ateii şi credincioşii se înşeală în proclamările lor, iar agnosticii (cei care spun că existenţa lui Dumnezeu nu poate fi cunoscută sau probată, dovedită) au dreptate.
Ei recunosc limitările omului şi spun că încă nu ştim suficient de mult despre Univers pentru a face supoziţii de orice fel despre natura realităţii şi dacă există sau nu un „Jucător Central“ undeva în peisaj. Mulţi oameni cred în teoria conform căreia Universul funcţionează conform unor procese autonome, dar asta nu exclude existenţa unui creator ce controlează întreaga mişcare a lumii.
Şi, aşa cum am menţionat mai sus, e posibil să trăim într-o simulare în care unde „zeii hackeri“ controlează toate variabilele. Ori poate că fiinţele puternice (nu neaparat zeităţi) există într-o realitate mai profundă, de care nu suntem conştienţi.
5. Există viaţă după moarte?
Pentru că nu-i putem întreba pe cei decedaţi dacă există ceva după moarte, nu ne rămâne decât să încercăm să ghicim ce se întâmplă. Pe de o parte sunt cei care presupun că nu există viaţă după moarte, presupunere ce nu poate fi neapărat dovedită.
De cealaltă parte, din prisma newtoniană/einsteiniană sau a teoriei cuantice, nu există niciun motiv să credem că avem doar o singură şansă la viaţă. Este posibil ca viaţa să fie „reciclată“ la infinit. Hans Moravec, cercetător în domeniul inteligenţei artificiale, a afirmat că neobsevarea Universului este imposibilă: trebuie să fim în viaţă şi să observăm Universul într-o formă sau alta.
6. Putem experimenta ceva cu adevărat într-un mod obiectiv?
Există o diferenţă între a înţelege lumea dintr-o perspectivă obiectivă şi a o experimenta într-un mod obiectiv. Tot ceea ce ştim, am atins, am văzut ori am mirosit a fost filtrat prin nenumărate procese cognitive şi fiziologice. În consecinţă, aprecierea subiectivă a lumii este unică. De exemplu, aprecierea culorii roşu poate varia de la om la om.
Singura metodă de a experimenta ceva în mod obiectiv ar fi dacă am putea observa Universul prin conştiinţa altei persoane, adică ceva ce nu am putea realiza vreodată în cercetările noastre ştiinţifice ori tehnologice.
Altfel spus, Universul poate fi observat numai prin intermediul unui creier, drept urmare, poate fi interpretat doar subiectiv.
7. Care este cel mai bun sistem moral?
În primul rând, nu vom putea fi niciodată capabili să distingem între „bine“ şi „rău“. Cu toate acestea, în orice moment, filosofii, teologii şi politicienii vor pretinde că au identificat cea mai bună metodă de a evalua acţiunile umane şi de a stabili cel mai bun cod de conduită, dar niciodată nu este atât de uşor.
Viaţa este mult prea complicată pentru a exista o moralitate universală. Regula de aur este minunată (idea de a-i trata pe alţii aşa cum ţi-ar plăcea ca ei să te trateze pe tine), dar ignoră autonomia morală şi nu lasă loc pentru impunerea justiţiei (de exemplu întemniţarea criminalilor).
Ar trebui ca cei puţini să fie sacrificaţi pentru a-i salva pe cei mulţi? Cine are o valoare morală mai mare: un bebeluş sau o maimuţă-adult? Aşa cum au demonstrat şi neurologii, moralitatea nu ţine doar de cultură, ci reprezintă şi o parte a psihologiei noastre. Putem spune doar că moralitatea este normativă, în timp ce vom realiza că simţul nostru pentru bine şi rău se va schimba în timp.
8. Ce sunt numerele?
Le folosim zilnic, dar ce sunt ele cu adevărat şi de ce sunt atât de bune în a ne ajuta să interpretăm Universul? Matematica înseamnă numere, dar sunt ele reale sau doar descriu relaţii care există în toate structurile? Platon a afirmat că numerele sunt reale (nu contează că nu le poţi vedea), însă formaliştii insistă că acestea sunt doar sisteme formale (construcţii bine definite ale gândirii abstracte bazate pe matematică).
Se încarcă comentariile...
