Jignirile din trecut, azi formule de salut

O palmă uşoară peste cap, însoţită eventual şi de o înjurătură „amicală“, este o formă uzuală de salut între tinerii din ziua de azi FOTO Shutterstock

Multe dintre vorbele şi atitudinile care ne indignau acum mai bine de două decenii sunt considerate astăzi banale. Iar în unele cercuri, înjurăturile au devenit chiar formule de salut sau de alint.

Înainte de anii ’90, folosirea unui limbaj licenţios în spaţiul public, de la televiziune, teatru, film, şcoală până la stradă şi la mijloacele de transport în comun, era de neconceput. Astăzi, programele TV abundă de obscenităţi, în filme toată lumea înjură cum îi vine la gură, iar piesele de teatru, chiar şi cele clasice, sunt readaptate în aşa fel încât să facă loc scenelor cu conotaţie sexuală. Iar în stradă, la şcoală, în viaţa de zi cu zi, situaţia este şi mai rea.

Sensibilitatea socială devine din ce în ce mai scăzută, înjurăturile se aud de pretutindeni şi par a nu mai jigni pe nimeni. În unele situaţii, ele sunt chiar formule de salut sau de alint. Bogdan Costea (23 de ani), din Bucureşti, spune că, în gaşca lui de prieteni, folosirea cuvintelor vulgare – în special cele care definesc anumite părţi anatomice – este un mod de a-ţi arăta afecţiunea faţă de un alt membru al grupului. „Nimeni nu-şi mai spune pe nume, toţi suntem «băi,....». Aşa ne şi salutăm, dar nouă nu ni se pare nimic obscen în modul acesta de a vorbi. Este felul nostru de a ne manifesta simpatia unul faţă de celălalt“, mărturiseşte Bogdan Costea. 

O scrisoare pierdută. Şi erotică

Sensibilitatea socială a scăzut treptat în ultimele două decenii până la un prag foarte jos, în special din cauza mijloacelor de comunicare în masă, de la presa scrisă până la televiziune şi cinematografie. „Prin intermediul filmelor şi televiziunilor, suntem zilnic supuşi unui adevărat bombardament de imagini care promovează violenţa, devianţa comportamentală, imoralitatea şi trivialitatea“, susţine sociologul Alfred Bulai. „În filmele româneşti ale noii generaţii de regizori, fără însă a generaliza, se înjură de la genericul de început până la distribuţia de final. Am văzut piese de teatru în care erau mimate scene de sex, deşi opera originală nici nu pomenea de aşa ceva, iar exemplul cel mai la îndemână este o recentă punere în scenă a «Scrisorii pierdute», de I.L. Caragiale, în care Tipătescu era călare pe Coana Joiţica. De televiziuni nici nu mai vorbesc, acum fiecare spune şi face ce-i trece prin cap. În aceste condiţii, automat, sensibilitatea este mai mică“, adaugă specialistul.

Imuni la grozăvii

Înainte de ’90, societatea era mai degrabă pudică. „Amintiţi-vă de filmele americane care circulau atunci pe casete VHS. Erau pline de înjurături, dar la noi nu erau traduse niciodată. În cel mai bun caz, erau înlocuite cu variante mult mai blânde, aproape inocente“, mai spune Alfred Bulai.

După ’90, în primele momente de libertate, societatea s-a comportat, natural totuşi, ca un câine scăpat din lesă. Iar presa momentului n-a făcut excepţie. Au apărut ştirile despre crime şi violuri, care înainte nu puteau fi citite nicăieri. Atunci au şocat opinia publică, deşi, în comparaţie cu cele prezentate astăzi la Ştirile de la ora 5, erau chiar banale. Încet, încet, masele supuse avalanşei de grozăvii scrise şi televizate s-au imunizat, moment în care presa a fost nevoită să supraliciteze. Aşa s-a ajuns în situaţia în care o crimă sau un viol, indiferent cât de îngrozitoare ar fi, să nu mai impresioneze pe nimeni. Sau ca un show TV împănat de invective să nu mai indigneze pe nimeni.

Ospătarul şi duduiţa, modele de succes

În goana lor disperată după audienţă, televiziunile au mai înfăptuit un păcat: au propus publicului modele de succes în persoana unor indivizi rudimentari, grobieni şi lipsiţi de educaţie.

„Aceşti oameni, foşti ospătari sau duduiţe fără vreo pregătire, sfidează public ideea de educaţie. Ei promovează cel mai mult ideea că şcoala este inutilă: au bani, au averi, dar mulţi dintre ei nu ştiu nici să scrie. În plus, apar la televizor unde, de asemenea, promovează nonvalori din punct de vedere al civismului sau al moralităţii. În acest moment, valorile reale sunt pervertite“, precizează sociologul Alfred Bulai.

Când majoritatea se comportă într-un anumit fel, cel care face notă discordantă este privit cu suspiciune sau cu ironie. „Nu-mi convine că înjur tot timpul, dar dacă n-o fac, prietenii mei râd de mine, îmi spun că sunt «fetiţă». Ca să mă integrez, trebuie să fiu ca ei. Acum câteva zile, când am ridicat o hârtie de pe jos şi am pus-o în coşul de gunoi, m-au batjocorit minute întregi şi mi-au strigat «Gunoierule!»“, povesteşte Matei P. (15 ani), elev în Bucureşti.

Cum arată viitorul

Sociologul Alfred Bulai este optimist. „Am credinţa că societatea românească se va schimba în bine. Nu acum, nici prea curând, dar la o scară istorică mai mare sunt şanse să ne revenim şi să mergem pe calea cea bună. Dar pentru a se întâmpla acest lucru avem nevoie de modele credibile, în special din sfera politicului“, spune specialistul. „Politicienii de acum şi-au ratat şansa de a deveni aceste modele şi nici nu văd deocamdată pe cineva capabil de aşa ceva. Din păcate, societatea românească de astăzi nu are guturai, ci e în metastază“, conchide sociologul.