Instinct de supravieţuire incredibil: un bebeluş „născut“ chiar în timpul unui accident mortal de motocicletă

Instinct de supravieţuire incredibil: un bebeluş „născut“ chiar în timpul unui accident mortal de motocicletă

Bebeluşul a supravieţuit ca prin minune, cu numai câteva zgârieturi FOTO Rex Features

Pentru medici este un mister cum bebeluşul Xiao Zhao nu doar că a supravieţuit în pântecele mamei lui în timpul unui accident mortal de motocicletă, ci mai ales că el a fost expulzat din uter în momentul impactului.

Ştiri pe aceeaşi temă


Wang Zhau, o femeie de 40 de ani din China era în travaliu, bebeluşul ei dădea semne că vrea să se nască dintr-o clipă într-alta. Aşa că soţul, Mao Zhau, de 42 de ani, a urcat-o pe motocicletă să o ducă la cel mai apropiat spital, în Xiamen, în sud-estul Chinei. Numai că viteza i-a făcut să se izbească puternic de un camion. În urma accidentului, ambii părinţi au murit.

Totuşi, bebeluşul a fost ferit de pericolul fatal, fiind „născut“ fix în momentul impactului. După accident, trecătorii au descoperit bebeluşul pe marginea drumului lângă trupul neînsufleţit al mamei lui.

Locul accidentului

Bebeluşul, numit de atunci Xiao Zhao, de 4,2 kilograme, a fost dus de urgenţă la spital, unde s-a descoperit că nu avea decât câteva răni minore.

„Martorii oculari spun că, atunci când femeia a fost izbită de camion, a născut pe loc“, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei locale, Chan Chien, pentru publicaţia britanică „Mirror“.

Fratele mai mic al tatălui copilului a declarat pentru Rex Features că „au vrut să aştepte autobuzul care să-i ducă la spital, dar acesta n-a venit, aşa că au trebuit să meargă cu motocicleta“.

Şoferul camionului a fost reţinut de poliţie. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: