De 29 de ani n-am mai chefuit toţi patru. Găseşte-mi un pub pe targetul nostru: nişte hipsteri săriţi de 50 de ani, cu femeile noastre. Cum am ajuns eu să caut un pub în Bucureşti? Ei bine, prietenul cu cea mai mare burtă dintre noi m-a sunat în urmă cu două zile şi mi-a spus că de Revelion nu mai are chef să stea acasă, vrea să danseze. Poftim, vine din estul ţării la Bucureşti ca să danseze! Şi celălalt, din vestul ţării, care are a doua burtă ca mărime dintre noi, vine şi el ca să se distreze. Să chefuim toţi patru de Revelion, după 29 de ani. Ce le-a venit tocmai acum? Parcă am fi muşchetarii din romanul „După douăzeci de ani“.

Şi m-au pus pe mine ca să găsesc „locaţia“. E plin Bucureştiul de cârciumi, dar în mintea mea s-a instalat pustiul. N-am vocaţie de organizator, n-am nicio conexiune şi nimic din ce-am găsit pe internet nu m-a convins. Te rog, ajută-mă!

Ne vom ascunde frica de anii care au trecut şi de anii pe care-i mai avem de trăit.

Vreau să-ţi spun ceva care mă deprimă! Mi-e teamă că ne vom întâlni toţi patru. Trec peste faptul că doi sunt burtoşi, că eu sunt cel mai cocoşat, că al patrulea e cam ştirb, că toţi am chelit, că suntem plini de riduri, că ne-a slăbit vederea, trec şi peste faptul că soţiile noastre nu mai sunt prinţesele din trecut, dispuse la nebunii. Omule, ce, dracu’, vom vorbi? Vom face glume pe seama înfăţişării fiecăruia, nu-i aşa? Glume cu mănuşi din piele de căprioară. Dar fiecare dintre noi îşi va ascunde suferinţa fizică, doar e Revelion, nu e o consultaţie la medic. (Bine că niciunul dintre noi nu este medic!) Ne vom ascunde frica de anii (mulţi) care au trecut şi de anii (mai puţini) pe care-i mai avem de trăit. Fiecare va încerca să şi-o ascundă în subiecte de rutină: copiii, vremea, politica, serviciul, medicina naturistă, industria farmaceutică, da!, neapărat vom vorbi despre medicamente şi tratamente, despre părinţii care mai sunt şi despre cei pe care i-am îngropat... Dar cel mai tare mă înspăimântă să vorbim despre cum a fost în urmă cu 29 de ani, ce visam atunci, ce speranţe aveam, „va veni şi vremea noastră!“ – ne încurajam. Mă întreb cu groază dacă nu cumva „vremea noastră“ a trecut.

Să-ţi mai zic ceva: pe noi ne-a unit în prietenie o carte – „Jurnalul de la Păltiniş“. Cartea asta ne-a dat libertatea prieteniei, atunci, în anii ’80! Cum, dracu’, să vorbeşti despre cartea lui Gabriel Liiceanu de Revelion? Câţi dintre noi au mai recitit-o? Dar acum, ce carte poate să ne mai lege? Nu neapărat o carte, măcar un film, să găsim un documentar pe Discovery care să ne lege din nou!

Caută-mi un pub, omule! Să-ţi mai zic ceva: s-ar putea să fie ultimul nostru Revelion, în patru. Le vom lăsa pe fete să danseze şi noi ne vom îmbăta. Eu vreau să mă fac primul mangă, să-mi fie mai uşoară uitarea.