FOTO VIDEO Femeile cu fundul mare îşi caută un loc sub soare. Cum a apărut obsesia pentru posteriorul bombat

FOTO VIDEO Femeile cu fundul mare îşi caută un loc sub
soare. Cum a apărut obsesia pentru posteriorul bombat

Posteriorul bombat i-a adus antreonarei de fitness Jen Selter faimă şi bani

Obsesia pentru posteriorul proeminent a luat locul celei pentru sâni în acest an, iar femei precum Kim Kardashian sau Nicki Minaj au câştigat faimă şi bani grei de pe urma acestei calităţi fizice. Moda s-a născut din asumarea şi promovarea cu mândrie a ceea ce cândva era considerat un defect.

Ştiri pe aceeaşi temă

Câteva fotografii în care vedeta americană de televiziune Kim Kardashian îşi etalează faimosul fund în revista „Paper“ au făcut înconjurul lumii, ajungând motiv de glumă în rândul internauţilor. Ea apare pe coperta publicaţiei purtând doar o pereche de mănuşi negre şi un şirag de perle, în timp ce într-o altă imagine este înfăţişată în timp ce ţine în echilibru un pahar de şampanie care este aşezat pe faimosul ei posterior.

Starleta a jucat în câteva seriale şi a avut propriul reality show, dar nu talentul actoricesc i-a adus celebritatea. Posteriorul ei, pe care l-a afişat de nenumărate ori pe reţeaua Instagram, a reuşit să le eclipseze pe Jennifer Lopez şi Beyonce, altă dată şi ele admirate pentru posteriorul generos.

Controversată şi adesea hulită, Kim este nelipsită de la evenimentele mondene şi din tabloidele internaţionale, deşi nu se ocupă cu ceva anume.

 

Luna aceasta, Kim şi-a arătat pe coperta revistei „Paper“, în toată splendoarea lui, fundul după care suspină milioane de bărbaţi FOTO: Hepta

Odă fundului mare şi alte cântece de susţinere

Kim nu este singura care „alimentează“ moda fundurilor mari. Cântăreaţa Nicki Minaj s-a făcut remarcată în ultimul ei videoclip, „Anaconda“, prin aceeaşi calitate fizică, exploatată prin imagini incitante, iar versurile melodiei sunt un elogiu la adresa posterioarelor generoase. Dansul în care îşi etalează posteriorul i-a adus peste 300 de milioane de vizualizări pe YouTube.

Dar melodia care preaslăveşte silueta cu forme este „All About that Bass“, single-ul de debut al artistei americane Meghan Trainor, ea însăşi cu o siluetă voluptoasă. Într-un timp foarte scurt, cântecul a ajuns rapid pe locul întâi în topul Billboard Hot 100, iar versurile au avut cea mai mare contribuţie la popularitatea lui.

Iată câteva dintre ele: „I'm bringing booty back/Go ahead and tell them skinny b... Hey“ (trad. - „Aduc înapoi moda posteriorului/Mergeţi şi spuneţi-le femeilor slabe) sau „Yeah, my momma she told me don't worry about your size/She says, boys they like a little more booty to hold at night/You know I won't be no stick-figure, silicone Barbie doll“ (trad. - „Mama mi-a spus să nu-mi fac griji cu silueta/Bărbaţilor le place să strângă noaptea un posterior mai mare /Ştii că nu voi fi o slăbănoagă, o păpuşă Barbie cu silicon“).

Inspiraţie pentru femei

Posterioarele proeminente care au creat vedete au devenit rapid un model pentru femeile din lumea întreagă, ca dovadă că operaţiile de mărire a posteriorului sunt astăzi mai populare ca oricând. De la implanturi din silicon şi până la injecţii cu grăsime proprie (intervenţie numită „lifting de fund brazilian“), procedurile de mărire a fundului schimbă faţa chirurgiei estetice.

Femeile înzestrate de la natură cu un posterior proeminent se mândresc cu el postând pe reţelele de socializare poze „belfie“ – termen care vine din B(ooty) = fund şi (s)ELFIE = poza pe care ţi-o faci singur, cu telefonul mobil - după modelul celor atât de populare realizate de Kim Kardashian.

Cel mai tare fund mare

Jen Selter (foto), o antrenoare de fitness în vârstă de 20 de ani din New York, se bucură de o imensă popularitate după ce a postat pe Instagram fotografii şi filmuleţe cu ea în timpul antrenamentelor. Nu exerciţiile fizice au fost în centrul atenţiei internauţilor, ci posteriorul de invidiat.

Bruneta a adunat 4,8 milioane de follower-i pe reţeaua de socializare, mai mulţi decât Madonna sau Lady Gaga, şi a reuşit să încheie contracte publicitare foarte bănoase. Jen a mărturisit de ce nu postează prea multe fotografii în care să-i apară doar chipul: „Nimeni nu este interesat să se uite la faţa mea“. Ea se pregăteşte acum să lanseze un DVD cu exerciţii fizice şi va avea în curând propria emisiunea de televiziune.

„Fundul este noul piept“

Obsesia pentru posterior este inexplicabilă în condiţiile în care, în trecut, femeile făceau eforturi ca să nu iasă în evidenţă, iar un fund mare era un complex fizic, este de părere criticul de modă Alin Gălăţescu. „Lumea este în căutare de noutăţi şi, cum sânii au creat saturaţie, s-a trecut la un alt nivel. Acum, fundul este noul piept. Niciodată până acum nu a existat o obsesie atât de mare pentru posterior, iar moda aceasta frizează absurdul. Toată lumea se ferea în trecut să-i crească fundul, iar dintr-o dată, el a devenit o calitate fizică. Este o manifestare puternic erotică, la fel ca buzele mari, care sunt un simbol falic“, spune criticul.

Internetul a a amplificat această modă. Ca dovadă, reţeaua Instagram le-a ajutat pe Kim Kardashian şi pe Jen Selter să câştige faimă şi bani de pe urma pozelor şi înregistrărilor postate. Criticul crede că această modă este trecătoare şi are toate şansele să dispară până în toamna anului viitor, dar rămâne de văzut ce parte a corpului va fi venerată în continuare. 

De ce îl admiră bărbaţii

Posteriorul a atins, fără dubiu, momentul său de glorie, iar Gordon Gallup, specialist în psihologie evoluţionistă la Universitatea din Albany, SUA, explică atracţia bărbaţilor pentru această parte anatomică feminină. „Există două motive pentru care talia mică şi şoldurile mari sunt atât de apreciate – motivele pentru care bărbaţii le consideră atrăgătoare, deşi nu realizează de ce. Dacă femeia are talia subţire, înseamnă că nu este însărcinată, iar dacă are şolduri late, înseamnă că are şi o structură corporală suficient de bună pentru a aduce pe lume copii“, spune Gallup, citat de MTV News.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările